România produce în jur de 20.000 de tone de peşte pe an, dar are posibilitatea de a realiza 50.000 – 60.000 de tone, a afirmat, sâmbătă, ministrul Agriculturii, Petre Daea, la Târgul Pescăresc de toamnă, eveniment organizat în curtea instituţiei.
Întrebat dacă a început vânătoarea de cormorani, şeful MADR a afirmat că aceasta a început în urma prevederilor legale pe care le-a elaborat Parlamentul României, „dar este o vânătoare secvenţială, întrucât există numai pentru o perioadă, într-un anumit interval de timp”.
Acesta a negat faptul că peştele este un lux pentru români, menţionând însă că este greu de procurat.
În ceea ce priveşte redeschiderea Bursei de Peşte de la Tulcea, ministrul Agriculturii a subliniat că şi aici vom vedea „lucruri importante şi acţiuni concrete în aşa fel încât lucrurile să funcţioneze”.
Petre Daea a deschis sâmbătă Târgul Pescăresc de toamnă, organizat în curtea ministerului. El a făcut un tur al târgului, a cumpărat produse de la standurile producătorilor, a băut must şi a dat flori jurnalistelor prezente la eveniment.
De asemenea, el a menţionat că va multiplica târgurile, iar consumatorii le vor vedea şi în alte locaţii din ţară.
Potrivit sursei citate, prin intermediul Casei de Comerţ se evită intermediarii şi creşterea artificială a preţurilor, iar românii au posibilitatea să cumpere produse româneşti.
Târgul Pescăresc de toamnă este organizat în cadrul campaniei de promovare a produselor agroalimentare româneşti şi de creştere a accesului românilor la alimente de calitate obţinute pe plan local, sub denumirea „Produs românesc – Bun pentru tine, bine pentru fiecare!”.
Bucureştenii sunt aşteptaţi în curtea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) timp de patru zile, în perioada 5-8 noiembrie 2022, între orele 9:00-19:00, pentru a se bucura de specificul activităţilor şi obiceiurilor din Delta Dunării.
Membrii Federaţiei Organizaţiilor Producătorilor de Peşte din Delta Dunării, păstrători ai tradiţiilor din regiunea dobrogeană transmise din generaţie în generaţie, vor oferi celor ce vor trece pragul târgului, o varietate de specialităţi din peşte.
Preparatele vor fi realizate după reţete ale pescarilor lipoveni, renumiţi pentru pasiunea lor pentru gătit şi atenţia pe care o acordă atât gustului mâncării, cât şi aspectului.
Cherhanale din Jurilovca, Sfântul Gheorghe, Crişan, Mila 23, Murighiol, Ghindăreşti, Vadu şi 23 August vor expune spre vânzare numeroase produse dobrogene obţinute din peşte. De asemenea, la târg va fi prezent primul operator economic care exploatează de peste 20 de ani bogăţiile Mării Negre, procesând rapane, midii şi peşti marini din producţia autohtonă.
De asemenea, vor putea fi degustate şi produse reprezentative pentru Delta Dunării înregistrate pe scheme de calitate: Scrumbia afumată de Dunăre -Indicaţie Geografică Protejată (IGP), Salata cu icre de ştiucă -Indicaţie Geografică Protejată (IGP) şi Salata Tradiţională cu icre de crap – Specialitate Tradiţională Garantată (STG), dar şi Plăcinta dobrogeană care urmează paşii înregistrării ca Indicaţie Geografică Protejată.