18 C
București
vineri, 4 octombrie, 2024

-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleUcraina: Ţările G7 cer Rusiei să prelungească acordul privind exportul de cereale 

Ucraina: Ţările G7 cer Rusiei să prelungească acordul privind exportul de cereale 

Ţările membre ale Grupului celor mai puternice şapte economii ale lumii (G7- Canada, Franţa, Germania, Italia, Japonia, Marea Britanie şi SUA) cer Rusiei să prelungească acordul asupra exporturilor de cereale ucrainene, înaintea expirării acestuia la 19 noiembrie, a indicat vineri un diplomat american de rang înalt, citat de AFP.

„Toată lumea este de acord cu necesitatea prelungirii acordului pentru exportul de cereale prin Marea Neagră”, a indicat acest diplomat jurnaliştilor, sub rezerva anonimatului, în marja unei reuniuni a miniştrilor de externe din G7, la Munster, în Germania.

El a precizat că ţările din G7 susţin în special eforturile secretarului general al ONU, Antonio Guterres, pentru a „convinge Rusia să prelungească acordul”.

Exporturile de cereale din porturile ucrainene la Marea Neagră au fost reluate joi, după revenirea Rusiei în pactul semnat la sfârşitul lunii iulie la Istanbul.

‹ adv ›

Acest acord, care ajunge la scadenţă în 19 noiembrie, a permis exportul a 10 milioane de tone de cereale şi al altor produse agricole după 1 august, atenuând criza alimentară mondială provocată de războiul în Ucraina.

Şefii diplomaţiei din G7 au abordat îndelung problema continuării sprijinului lor pentru Ucraina în cursul acestei reuniuni – care a început joi şi se va încheia vineri – inclusiv prin intermediul unui „mecanism de coordonare în cadrul G7 pentru a repara, apăra şi restaura infrastructurile energetice” avariate de loviturile ruseşti, potrivit aceleiaşi surse.

Ministrul german de externe Annalena Baerbock declarase joi, în deschiderea reuniunii, că ţările din G7 nu vor permite ca „brutalitatea acestui război să ducă la moartea în masă a persoanelor vârstnice şi copiilor, tinerilor şi familiilor în lunile de iarnă care vin”.

Mai multe oraşe ucrainene, între care şi capitala Kiev, sunt vizate în ultimele săptămâni de bombardamente care ţintesc în special echipamentele civile, provocând întreruperi în alimentarea cu apă şi electricitate.

Ministrul ucrainean de externe, Dmitro Kuleba, a intervenit în ajun, prin videoconferinţă, pentru „a prezenta situaţia” din ţara sa, a confirmat, între altele, diplomatul american.

‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

Exporturile de cereale ale Ucrainei au crescut cu 53,9%, depășind 9,4 mln de tone

Până la data de 23 septembrie, în anul de...
‹ adv ›

UAC: Seceta va reduce semnificativ recolta de porumb a Ucrainei în 2024

Recolta de porumb a Ucrainei ar putea scădea anul acesta la 20-21 milioane tone metrice, de la aproximativ 30...

Ucraina majorează exporturile de cereale în pofida intensificării atacurilor ruseşti

Ucraina face eforturi pentru livra o cantitate cât mai mare de grâu în această vară, profitând de victoriile obţinute...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole