8.9 C
București
miercuri, 20 noiembrie, 2024

-

‹ adv ›
HomepageArticoleIepuri Cap de Leu – cum întreținem și îngrijim rasa

Iepuri Cap de Leu – cum întreținem și îngrijim rasa

Rasele de iepuri pitici au ocupat un loc aparte printre animalele de companie. Diversitatea raselor, cerințele simple la întreținere și temperamentul domol îi fac o bună alternativă câinilor și pisicilor.

O popularitate deosebită în rândul iepurilor de companie a obținut-o rasa de iepure Cap de Leu. Aspectul său exotic este unul din motivele de bază. Iepurii au blana deosebit de lungă în jurul capului și scurtă pe restul corpului, făcându-l să semene cu leul, de unde și denumirea.

Vedeți topul raselor de iepuri pentru carne.

‹ adv ›

Găsiți în articol detalii despre întreținerea iepurelui Cap de Leu ca animal de companie și anume:

  • Originea rasei Cap de Leu;
  • Descrierea iepurilor Cap de Leu;
  • Temperamentul iepurelui Cap de Leu;
  • Cum întreținem corect iepurele Cap de Leu;
  • Alimentația iepurelui Cap de Leu;
  • Cum alegem iepuri de vânzare din rasa Cap de Leu;
  • Avantajele rasei Cap de Leu;
  • Dezavantajele rasei Cap de Leu.

Originea rasei Cap de Leu

Rasa Cap de Leu a fost creată în Belgia, la sfârșitul secolului XX. Crescătorii încercau să înmulțească iepurii pitici cu blană lungă, încrucișând rasa pitică Vulpe Elvețiană (Swiss Fox Rabbit) și iepurele Pitic Olandez.

În urma unei mutații genetice, indivizii nou creați aveau părul în jurul capului mai lung, creând aspectul coamei de leu. Gena nouă așa și a fost numită: a capului de leu. Gena este dominantă, astfel încât la încrucișare cu alte rase caracterul dat se va păstra.

Iepurele Cap de Leu foarte rapid a căpătat popularitate în Europa, iar apoi și în SUA. Oficial, rasa a fost recunoscută în 2002 în Regatul Unit de către British Rabbit Council. În America rasa a fost importată în 1998, dar recunoscută oficial abia în 2014 de către American Rabbit Breeders Association.

Descrierea iepurilor Cap de Leu

  • Greutatea corporală a iepurelui adult nu trebuie să depășească 1700 g, în timp ce greutatea minimă la vârsta de 6 luni este de 700 g;
  • Urechile sunt de formă rotungită, scurte – până la 5 cm, la bază au consistența mai densă, pe toată lungimea sunt acoperite cu blană scurtă, moale;
  • Ochii sunt mari, de culoare neagră, poziționați distant unul față de celălalt;
  • Capul este rotund, armonios, delimitat de părul lung și moale, care coboară până la piept, la o lungime de cca 5 cm;
  • Corpul este scurt, dar musculos, cu o cantitate mică de grăsime, cutia toracică dezvoltată, proporțională;
  • Există numeroase variații de culori (50-60), cele mai răspândite fiind: albastru, alb, caștaniu, negru, portocaliu, roșu, auriu, chinchilla ș.a.

Caracteristica deosebită a rasei sunt urechile foarte sensibile. Ele au un număr foarte mare de receptori senzitivi și iepurele reacționează intens la orice atingere, dar și la sunetele puternice. La atingerea urechilor animăluțul poate simți durere și nu va fi de mirare dacă va reacționa agresiv.

Din acest considerent, nu se recomandă achiziția iepurilor Cap de Leu pentru copiii mai mici de 7 ani sau în familiile cu copii sub această vârstă.

Vedeți care sunt schemele de vaccinare la iepuri.

Temperamentul iepurelui Cap de Leu

Caracterul iepurilor Cap de Leu este prietenos și domol. Destul de rapid aceștia se obișnuiesc cu persoanele noi. Foarte curând el poate deveni prieten devotat pentru copii și pentru adulți.

Iepurii sunt inteligenți, pe parcursul vieții pot învăța câteva comenzi simple. Se manipulează cu grijă, evitând factorii de stres, deoarece în caz de spaimă ei pot deveni agresivi. În special, dacă sunt aduși în dar copiilor mici.

Animăluțul este curios și jucăuș și puțin probabil va sta cuminte în cușcă. El iubește plimbările și un volier în aer liber va fi cea mai bună soluție. Acesta se dotează cu un gard suficient de înalt. Foarte curând el se obișnuiește cu condițiile noi și se comportă ca un membru deplin al familiei.

Aflați care sunt cauzele și tratamentul căderii părului la iepuri.

Cum întreținem corect iepurele Cap de Leu

Animăluțul nu este pretențios la îngrijire. Cu o întreținere adecvată, poate trăi mai mult de 10 ani.

Vedeți cât trăiește un iepure – speranța de viață pe rase.

Odată adus în noua sa casă, iepurele nu trebuie supus mângâierilor excesive. El se lasă pe o perioadă să se adapteze noului mediu. Se adăpostește în cușca dotată obligatoriu cu un ascunziș. Se evită zgomotele puternice.

Iepurele Cap de Leu este inteligent și foarte rapid ese va obișnui cu litiera. Aceasta se va pune în locul unde animalul și-a făcut nevoile pentru prima oară. Dacă locuiți în casă particulară, puteți scoate iepurele afară la necesitate, cu condiția că nu există prădători în jur.

Dacă iepurele petrece o bună parte din timp în cușcă, aceasta trebuie să fie de o dimensiune corespunzătoare (animalul să efectueze liber trei salturi), pentru a fi în stare să mențină o activitate corespunzătoare. Totuși, acesta va fi lăsat liber ocazional, pentru a-i stimula mobilitatea și dezvoltarea fizică normală.

Temperatura optimă se consideră în limitele de 16-23oC. Curenții de aer, razele directe de soare, umiditatea excesivă pot fi fatale pentru iepurii Cap de Leu. Se respectă normele sanitar veterinare, igiena fiind factor decisiv în evitarea bolilor.

Vedeți care boli la iepuri pot fi provocate de întreținerea incorectă.

Îngrijirea corporală constă prioritar din pieptănatul blănii lungi, care are tendință rapidă de a se încâlci. În plus, dacă blana căzută nu va fi înlăturată prin periaj zilnic, există riscul ca animalul să o ingere, formând obstrucții în tractul gastro-intestinal.

Important! Animalului nu i se face baie. Acesta are frică de apă și poate trăi un stres major în timpul procedurii.

Alimentația iepurelui Cap de Leu

Nu există careva reguli deosebite la nutriția acestei rase. Hrana trebuie să fie proaspătă și echilibrată în elementele nutritive necesare. Pe timp de vară, rația se suplinește cu furaje verzi, spre exemplu iarba, plante de păpădie ș.a. Iarna se administrează fânul.

În rație trebuie să fie prezente rădăcinoasele, legumele și fructele. Excepție sunt cartoful, varza și sfecla. Acestea duc la indigestie dacă sunt administrate în stare proaspătă, de aceea se fierb în prealabil și se dau sub formă de adaos la rația de bază.

Pentru menținerea igienei cavității bucale, dar și pentru asigurarea necesității de a toci dinții în creștere permanentă, se administrează nutrețuri dure: crenguțe, cereale, morcov. În magazinele zoo există combinații gata, care conțin semințe, cereale, vitamine și minerale.

Se asigură obligatoriu accesul permanent la apă potabilă proaspătă. Nu se hrănește animăluțul cu produse de pe masa oamenilor.

Cum alegem iepuri de vânzare din rasa Cap de Leu

  • Urechile trebuie să fie sănătoase, nasul și ochii curați, fără eliminări dubioase;
  • Corpul se palpează, se aleg animalele cu osătura puternică, cea moale fiind semn al rahitismului;
  • Se alege animalul mai activ și mai curios, apatia fiind semn de boală;
  • Se urmăresc defectele dentare – cea mai frecventă patologie fiind creșterea excesivă a dinților.

Avantajele rasei Cap de Leu

  • Animalele sunt loiale stăpânului;
  • Dimensiuni și cerințe de spațiu reduse;
  • Rasa iubește curățenia;
  • Sunt nepretențioase la întreținere;
  • Aspect exotic atrăgător;
  • O diversitate mare de culori disponibile;
  • Năpârlirea este slab pronunțată, uneori lipsește;
  • Temperament docil și prietenos.

Dezavantajele rasei Cap de Leu

  • Sensibilă la zgomote și factori de stres;
  • Poate fi capricioasă la alimentație;
  • Animalele de rasă pură pot atinge prețuri destul de mari.
‹ adv ›

1 COMENTARIU

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

Sfaturi la întreținerea iepurilor în cuști în perioada rece

Menținerea iepurilor într-un mediu cald și uscat în perioada...
‹ adv ›

Iepurele Burgunder – descrierea rasei, hrană, întreținere

Iepurele de Burgundia a devenit cunoscut lumii la începutul secolului trecut. Pentru prima dată, rasa a fost crescută în...

Iepuri Uriaș Gri German – descriere, întreținere, furajare

Rasa de iepuri Uriaș Gri German este răspândită în regiunea noastră și iubită de fermieri, datorită dimensiunilor corporale impunătoare...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole