24 C
București
marți, 19 august, 2025
IT
MD

-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleBacău: Pompierii au salvat şase oi care au căzut într-o groapă adâncă...

Bacău: Pompierii au salvat şase oi care au căzut într-o groapă adâncă de 10 metri

Pompierii băcăuani au salvat şase oi care au căzut într-o groapă formată în satul Viişoara ca urmare a alunecărilor de teren, adâncă de 10 metri.

Purtătorul de cuvânt al ISU Bacău, Ema Tereş, a declarat că ciobanul unei turme de 450 animale a sunat la 112 şi a anunţat că o parte dintre oi au căzut într-o groapă adâncă de 10 metri.

‹ adv ›

În primele momente, la locul indicat a acţionat o autospecială de stingere cu apă şi spumă. Progresiv, forţele au fost suplimentate iar la locul intervenţiei au mai ajuns două autospeciale de primă intervenţie şi comandă, containerul multirisc şi un echipaj SMURD.

„Primul echipaj ajuns la locul indicat anunţa o intervenţie ce urma a fi extrem de dificilă, din cauza terenului abrupt şi greu accesibil. De asemenea, menţionăm că a existat riscul ca, în orice moment, pământul să se prăbuşească peste alpiniştii coborâţi în subteran. (…) Din fericire, aceasta a fost finalizată cu succes, pompierii băcăuani reuşind să scoată la suprafaţă, în viaţă, toate cele şase ovine”, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Bacău.

Pentru eficientizarea acţiunii, intervenţia a fost coordonată de inspectorul şef al ISU Bacău, colonelul Ovidiu Cărăşel.

‹ adv ›

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

Egiptul a achiziționat o cantitate mare de grâu, inclusiv din România

Compania de stat egipteană pentru achiziții de cereale, Future...
‹ adv ›

Syngenta, referința în orzul hibrid – Hyvido® și Hyvido® Neo

Syngenta este referința la cultura orzului, pentru că este compania care a adus pe piața din România, în urmă...

Ucraina: Seceta a compromis porumbul pe 500 000 hectare

Lipsa precipitațiilor din regiunile de sud și est ale Ucrainei în acest an a dus la pierderi în culturile...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole