În condiţiile schimbărilor climatice, are loc creşterea temperaturilor, schimbarea caracterului precipitaţiilor şi sporirea intensităţii hazardelor naturale cum ar fi: secetele, inundaţiile, alunecările de teren etc.
Recomandăm următoarele reguli generale pentru întocmirea asolamentelor, pe care fermierii trebuie să le respecte pentru a minimiza impactul schimbărilor climaterice:
1. Instalarea la începutul rotaţiei a unei culturi cu efect ameliorator asupra întregului ciclu de rotaţie
Rotaţia începe, de regulă, instalând culturi cu efect ameliorator asupra însușirilor solului (leguminoase anuale și perene) și încadrate în grupa culturilor bune premergătoare.
O altă regulă generală este instalarea la începutul rotaţiei a unei culturi la care să se aplice cantităţi mari de îngrășăminte organice și care să valorifice bine acest îngrășământ (porumb, cartof, varză, tomate etc.), iar totodată se ameliorează pe timp îndelungat însușirile solului.
2. Protecţia solului împotriva degradării structurii și a eroziunii
Plantele bune și foarte bune protectoare împotriva eroziunii solului (ierburile perene, leguminoasele anuale, cerealele păioase) vor alterna cu plantele prășitoare (porumb, cartof, sfeclă de zahăr etc.) care sunt rău protectoare.
Proporţia prășitoarelor în asolamentele de pe terenurile în pantă depinde de valoarea pantei.
După plantele prășitoare, care degradează structura, accentuează mineralizarea humusului, trebuie să urmeze cerealele păioase.
Acestea favorizează îmburuienarea, de aceea trebuie să alterneze cu prășitoarele care combat mai bine buruienile.
În funcţie de capacitatea plantelor de a proteja solul împotriva eroziunii acestea se clasifică astfel:
- culturi foarte bune protectoare (grad de acoperire al solului peste 75%): leguminoasele și gramineele perene;
- culturi bune protectoare (grad de acoperire 50-75%): cereale păioase, culturi furajere anuale (borceag, secară masă verde, iarba de Sudan);
- culturi mijlociu protectoare (grad de acoperire 25-50%): leguminoase anuale (soia, fasole, mazăre, bob etc.);
- culturi slab protectoare (grad de acoperire sub 25%): prășitoarele (porumb, cartof, sfeclă etc.).
3. Optimizarea folosirii rezervelor de substanţe nutritive din sol
Plantele de cultură se deosebesc între ele în ceea ce privește cantitatea totală de elemente chimice nutritive extrase din sol, adâncimea de sol de la care folosesc elementele chimice nutritive și puterea de solubilizare a sistemului radicular.
Plantele mari consumatoare de elemente nutritive cum sunt sfecla de zahăr, floarea-soarelui trebuie să alterneze cu plantele ce au consumuri reduse, cum sunt cerealele.
Fiecare specie extrage din sol substanţele nutritive în cantităţi și proporţii diferite. Cerealele păioase folosesc mai mult N și P, floarea-soarelui, sfecla, cartoful, porumbul și altele consumă mai mult K.
Citește și despre Asolamentul – reguli de bază pentru evitarea greşelilor.
Posibilităţile de solubilizare a compușilor cu P diferă de la o plantă la alta. Inul, orzul, folosesc elementele nutritive din stratul de sol superficial, pe când floarea soarelui, sfecla de zahăr, dintr-un strat mult mai adânc.
Mazărea, lupinul au o putere mare de solubilizare, pe când inul, orzul, grâul, tutunul o putere mică de solubilizare a elementelor chimice nutritive din sol.
Sunt plante care prin însușirile lor simbiotice îmbogăţesc solul în azot, ca de exemplu leguminoasele, pe când celelalte plante consumă din rezerva de azot a solului și, drept urmare, acestea trebuie să alterneze în asolament.
4. Optimizarea consumului de apă din sol
În privinţa consumului de apă, plantele cultivate se deosebesc în: plante mari consumatoare de apă (lucernă, porumb, sfeclă, floarea soarelui etc.) și plante cu un consum redus (cerealele păioase, inul) și, plante care consumă apa din straturile profunde de sol datorită sistemului radicular puternic dezvoltat (lucerna, trifoiul, floarea soarelui, sfecla), sau plante care consumă apa din stratul arabil (cereale, in, cartof etc.).
De exemplu, grâul care se seamănă toamna nu poate urma după lucernă, care lasă solul foarte uscat. Se recomandă după lucernă cerealele de primăvară care consumă apa din rezervele acumulate peste iarnă din stratul arabil.
5. Rotaţia rădăcinilor
Pentru exploatarea raţională a straturilor de sol se recomandă ca după plantele cu înrădăcinare profundă (lucerna, trifoi, sfecla, floarea-soarelui) să urmeze plante cu înrădăcinare mai superficială (fasole, in, cartofi, mazăre, grâu) realizându-se astfel „rotaţia rădăcinilor”.
6. Bilanţul humusului în sol
La întocmirea asolamentelor se ţine cont de bilanţul humusului din sol, de diferenţa dintre humusul nou format și cel mineralizat.
Ierburile perene, grâul, porumbul, ovăzul, leguminoasele anuale, lucerna etc. lasă în sol cantităţi mai mari de resturi organice, iar altele precum inul, tutunul, sfecla de zahăr lasă cantităţi mai mici.
În asolamentele în care predomină prășitoarele, îndeosebi, în zonele mai umede sau în condiţii de irigare, bilanţul humusului este negativ.
7. Sistemul de lucrare a solului
Trebuie să alterneze în cadrul asolamentului, „rotaţia sistemului de lucrare a solului”, asigurând optimizarea însușirilor solului cu cerinţele plantelor de cultură, cu efecte favorabile asupra fertilităţii solului și creșterea eficienţei economice a procesului de producţie agricolă.
Trebuie de ales sistemul clasic de lucrare a solului pentru culturile care preferă un sol foarte afânat (sfeclă de zahăr, cartof, morcovi etc.) și sisteme minime sau chiar semănat direct pentru culturi pretabile la aceste tehnologii (soia, cereale păioase, porumb).
8. Combaterea buruienilor
Unele plante cultivate au ca însoţitori fideli anumite buruieni, sau unele plante cultivate sunt compromise ușor de buruieni (orzul, inul), iar altele năbușesc buruienile (secara, după ce plantele au început să se ridice, lucerna, începând cu anul al doilea).
Cultivarea fără întrerupere a unei plante pe aceeași solă determină înmulţirea buruienilor specifice plantei de cultură.
Culturile prășitoare care acoperă repede terenul la începutul vegetaţiei năbușesc buruienile (secară, rapiţă) altele sunt ușor înăbușite de buruieni în prima parte a vegetaţiei (inul, lucerna, sparceta, sfecla de zahăr, sorgul, porumbul etc.).
Lucerna, începând cu al doilea an de vegetaţie, înăbușă pirul. Asolamentele trebuie sa conducă la evitarea sau cel puţin la diminuarea pericolului îmburuienării.
9. Combaterea bolilor și dăunătorilor
Din cauza unor boli și dăunători comuni, la întocmirea asolamentelor sunt câteva cerinţe restrictive.
Pentru a limita răspândirea lor și astfel pagubele produse, este necesar ca în rotaţii să nu revină pe același teren plante care suferă de atacul acelorași boli și dăunători.
De exemplu: datorită faptului că principalele culturi din ţara noastră sunt grâul și porumbul (care au o pondere de 60% din suprafaţa arabilă), acest asolament creează pericole de afectare de boli comune (Fuzarioză), iar gândacul ghebos (Zabrus tenebrioides) și ruginile se răspândesc mult și provoacă pagube mari când cerealele păioase se cultivă în monocultură sau revin la intervale scurte în rotaţie.
Tot din această cauză, următoarele culturi nu pot alterna una după alta: grâul și orzul; ovăzul și orzul de primăvară; trifoiul și lucerna sau mazărea; rapiţa și sfecla de zahăr sau varza; mazărea și inul; soia și floarea soarelui; tutunul și floarea-soarelui (în cazul atacului de lupoaie).
10. Evitarea fenomenului de oboseală a solului
Acesta se poate datora acţiunii concomitente a mai multor cauze ca urmare a netoleranţei anumitor plante de cultură.
Netolerarea unor plante de a se cultiva mai mulţi ani la rând pe același teren sau la un interval prea scurt de ani, reprezintă un element de care trebuie să ţinem seama la elaborarea rotaţiilor din asolamente.
Nu se suportă în cultură repetată sau să revină des pe același teren: inul, numai după 6-7 ani, sfecla de zahăr, numai după 4 ani, mazărea după 4-6 ani etc.
Vezi aici și Sisteme de fertilizare în asolament recomandate pentru fiecare zonă a țării.
Bibliografie:
- Gumovschi A. Manualul fermierului pentru culturile de câmp. Vol. I, Chişinău, 2021