3.9 C
București
marți, 10 decembrie, 2024

-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleRomsilva a regenerat 13.227 hectare de păduri în 2021

Romsilva a regenerat 13.227 hectare de păduri în 2021

Regia Naţională a Pădurilor (RNP) – Romsilva a regenerat, în cele două campanii de împăduriri derulate pe parcursul anului trecut, 13.227 de hectare de păduri în fondul forestier de stat, în creştere cu 4,39% faţă de programul prevăzut pentru anul 2021, bugetul total alocat pentru aceste lucrări fiind de aproape 200 de milioane de lei, potrivit datelor furnizate de instituţie.

Din suprafaţa totală, 8.724 de hectare de pădure au fost regenerate natural, iar 4.503 de hectare s-au regenerat artificial, prin lucrări de plantare a puieţilor forestieri.

Astfel, în campania de împăduriri de primăvară s-au realizat lucrări de regenerare pe 10.420 de hectare, din care 6.846 de hectare cu regenerări naturale şi 3.574 de hectare prin împăduriri.

‹ adv ›

Lucrările de împăduriri din campania de toamnă au demarat în a doua decadă a lunii noiembrie, iar până la data de 21 decembrie au fost regenerate 2.807 hectare de pădure, din care 1.878 de hectare regenerate natural şi 929 de hectare parcurse cu lucrări de plantare a puieţilor forestieri.

„În cele două campanii de împădurire din acest an, Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva a plantat, până la această dată, în pădurile de stat, 25,8 milioane de puieţi forestieri. Toţi puieţii forestieri utilizaţi la lucrările de împădurire provin din pepinierele Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva, unde se produc anual circa 35 de milioane de puieţi forestieri”, precizează reprezentanţii Regiei.

În 2021, Romsilva a alocat pentru lucrările de regenerare a pădurilor un buget de 199,2 milioane de lei.

În ultimii cinci ani, administratorul pădurilor de stat a regenerat 75.401 de hectare fond forestier proprietatea publică a statului, din care 48.163 de hectare regenerate natural şi 27.238 de hectare prin lucrări de împăduriri, plantând în acest interval de timp 151,66 milioane de puieţi forestieri.

RNP – Romsilva administrează 3,13 milioane hectare păduri proprietatea publică a statului, circa 48% din pădurile ţării, şi asigură servicii silvice pentru circa un milion hectare de păduri aflate în alte forme de proprietate.

Din totalul pădurilor proprietatea publică a statului, 80% deţin certificarea managementului forestier în standard internaţional.

Sursa: agerpres.ro

‹ adv ›

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

‹ adv ›

Romsilva: Peste 200 mln de lei pentru plantarea a 25,2 mln de puieţi forestieri în pădurile de stat, în 2023

Peste 25 de milioane de puieţi forestieri au fost plantaţi în pădurile de stat, fiind astfel regenerate 14.368 de...

Romsilva: Venituri de aproape 35 de milioane de lei din activităţi cinegetice şi din valorificarea produselor pădurii

Veniturile Regiei Naţionale a Pădurilor (RNP) - Romsilva din activităţi cinegetice şi din vânzarea fructelor de pădure, a trufelor,...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole