-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricolePeste 35.000 de fermieri au cerut ajutor de stat pentru bovine și...

Peste 35.000 de fermieri au cerut ajutor de stat pentru bovine și porcine

APIA a înregistrat 35.711 cereri de ajutor de stat pentru sectoarele bovin și suin, după încheierea perioadei de depunere a solicitărilor. Cele două scheme au fost instituite în 2026 în contextul crizei din Orientul Mijlociu.

Pentru sectorul bovin au fost depuse 35.477 de cereri, pentru un efectiv total de 742.969 de bovine și bubaline. Cuantumul sprijinului este de 68 de euro/cap de animal.

În sectorul suin au fost înregistrate 234 de cereri, care vizează 1.205.621 de porci grași și 126.679 de animale de reproducție. Sprijinul este de 11,9 euro/loc de cazare pentru porcii grași și 13,7 euro/loc de cazare pentru animalele de reproducție.

‹ adv ›

Peste 65 de milioane de euro, buget pentru cele două scheme

Resursele financiare alocate sunt de 54,4 milioane de euro pentru sectorul bovin și 11,54 milioane de euro pentru sectorul suin.

Ajutorul este acordat în limita unui plafon maxim de 50.000 de euro/beneficiar, calculat la cursul BNR din 1 martie 2026, de 5,0953 lei/euro.

APIA precizează că, în cazul în care valoarea totală a cererilor eligibile depășește bugetul disponibil, cuantumul sprijinului pe cap de animal sau pe loc de cazare va fi redus proporțional pentru toți beneficiarii.

‹ adv ›

APIA începe verificările

În perioada următoare, APIA va efectua verificările administrative și controalele prevăzute de legislație. Cererile care îndeplinesc condițiile de eligibilitate vor parcurge ulterior etapele necesare pentru autorizarea la plată.

Beneficiarii trebuie să informeze APIA cu privire la orice modificare a datelor din cerere, inclusiv schimbarea contului bancar sau a formei de organizare, în termen de cinci zile lucrătoare de la apariția modificării și cel târziu până la aprobarea la plată.

Deciziile de plată sau notificările de respingere vor fi transmise după finalizarea controalelor administrative. Beneficiarii care consideră că au fost vătămați pot depune contestație în termen de 30 de zile de la comunicarea actului administrativ.

Plățile aferente celor două scheme trebuie efectuate până la 31 decembrie 2026, conform cadrului legislativ în vigoare.

  • Citește despre ->
  • APIA
‹ adv ›

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

🗓️ Calendarul evenimentelor agricole
Powered by Agrobiznes • Trimite un eveniment

Citește și

APIA ar putea începe plata avansului pentru fermieri pe 16 octombrie

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) ar...
‹ adv ›

APIA a verificat 88% dintre fermieri: controalele continuă în teren

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) continuă controalele pentru anul de cerere 2026, verificând respectarea condițiilor de...

APIA: Producătorii vitivinicoli pot depune cereri de finanțare pentru investiții până la 19 octombrie 2026

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) reamintește producătorilor vitivinicoli că sesiunea de depunere a cererilor de finanțare...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole