26.1 C
București
luni, 15 iunie, 2026
IT
MD

-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleEurodeputaţii se pregătesc să aprobe o nouă generaţie de Organisme Modificate Genetic

Eurodeputaţii se pregătesc să aprobe o nouă generaţie de Organisme Modificate Genetic

Parlamentul European se pregăteşte să autorizeze plante dezvoltate folosind noile tehnologii de editare genomică, mai rezistente la secetă şi boli, necesitând mai puţine pesticide, dar criticate de micii fermieri.

Deputaţii europeni se vor pronunţa asupra acestui subiect luni seara, în Comisia pentru Mediu, înainte de un vot în plen miercuri, la Strasbourg, privind acest nou tip de OMG.

‹ adv ›

Aceste noi tehnici de editare genomică permit modificarea genomului unei plante, dar fără a introduce ADN străin, spre deosebire de OMG-urile de primă generaţie. Prin urmare, seminţele obţinute prin noile tehnici de editarea genomică sunt organisme modificate genetic, dar nu sunt „transgenice”.

Principalele sindicate agricole din Europa susţin aceste biotehnologii pentru a aborda deficitul de apă şi bolile, dar fermierii bio se opun, la fel ca şi reprezentanţii celor mai mici exploataţii agricole.

Sindicatul Confederation Paysanne va protesta marţi în faţa Parlamentului European faţă de această lege. Acest sindicat solicită europarlamentarilor să se opună sau, cel puţin, să adopte măsuri privind trasabilitatea seminţelor şi împotriva concentrării brevetelor în mâinile celor mai mari companii de seminţe.

Europarlamentarul francez Christophe Clergeau propune amendamente pe această temă pentru a împiedica cei mai mari jucători internaţionali să monopolizeze brevetele costisitoare, ceea ce ar crea costuri suplimentare şi dependenţă pentru fermieri.

‹ adv ›

În afară de această problemă a brevetelor, nu există prea mult suspans în ceea ce priveşte rezultatul votului. Noile tehnici de editarea genomică beneficiază de un sprijin larg în Parlamentul European, de la dreapta la centru, eurodeputaţii considerând că au obţinut garanţii cu privire la tehnicile permise.

Compromisul la care s-a ajuns cu statele membre relaxează regulile actuale pentru o parte din plantele dezvoltate graţie noilor tehnici de editarea genomică, cunoscute sub numele de NGE de categoria 1, care, cu condiţia unui număr limitat de mutaţii, vor fi considerate echivalente cu soiurile convenţionale.

În schimb, plantele dezvoltate graţie NGE şi care sunt rezistente la erbicide sau care produc insecticide nu vor fi autorizate pe piaţă, în numele sustenabilităţii. Iar în agricultura bio, nu vor fi permise niciun fel de plante dezvoltate cu ajutorul noilor tehnici de editarea genomică.

Autoritatea Europeană pentru Siguranţa Alimentară (EFSA) şi-a exprimat sprijinul pentru abordarea Bruxelles-ului de a autoriza o parte din plantele dezvoltate cu ajutorul NGE.

Mai prudentă, agenţia de sănătate din Franţa, ANSES, recomandase într-un aviz din 2024 o evaluare de la caz la caz a riscurilor pentru sănătate şi mediu înainte de orice comercializare.

Dezbaterea privind aceste biotehnologii este una aprinsă în Europa, unde această tehnică de „editare” genomică a fost până acum clasificată în categoria Organismelor Modificate Genetic, toate fiind interzise la cultivare, cu excepţia porumbului Monsanto 810, cultivat pe suprafeţe mici în Spania şi Portugalia.

‹ adv ›

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

🗓️ Calendarul evenimentelor agricole
Powered by Agrobiznes Trimite un eveniment

Citește și

Programul RADAR, o iniţiativă pilot pentru testarea unui nou model de colaborare între cercetare şi fermieri

Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultură Băneasa (SCDP Băneasa) şi...
‹ adv ›

OMV Petrom investește 300 de milioane de euro într-un proiect de energie solară din Bulgaria

OMV Petrom va investi 300 de milioane de euro într-unul dintre cele mai mari proiecte solare cu stocare în...

Agricultura românească ar putea trece la un model bazat pe procesare și competitivitate

Guvernul își propune transformarea agriculturii românești dintr-un model axat în principal pe producția și exportul de materii prime într-unul...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole