Feriga de cameră – specii populare și sfaturi la întreținere

Feriga este un nume comun pentru un grup întreg de plante – filumul Polypodiophyta, care cuprinde aproximativ 300 de genuri. Deși rezistente la diverse condiții climatice, doar câteva genuri s-au adaptat excelent la condițiile de interior.

Ferigile sunt apreciate pentru frunzele lor deosebite, deseori segmentate, care purifică foarte bine aerul din încăperi.

În acest articol vom aborda următoarele aspecte legate de ferigi, și anume:

• Feriga – descriere și răspândire în natură;
• Feriga de cameră – condiții de cultivare;
• Înmulțirea la ferigi de interior;
• Cele mai populare varietăți de ferigi de cameră.

Feriga – descriere și răspândire în natură

Ferigile moderne sunt unele dintre puținele plante preistorice care au supraviețuit milioanelor de ani, păstrându-și, în mare parte, aspectul lor inițial.

Conform studiilor, ferigile au apărut cu aproximativ 400 de milioane de ani în urmă, fiind martore ale apariției și dispariției dinozaurilor. Diversitatea lor include mai mult de 10.000 de specii, de la plante erbacee la specii arboricole.

Ferigile sunt larg răspândite pe glob, de la tropice până la regiunile nordice. Totuși, majoritatea speciilor preferă tropicele și subtropicele datorită umidității ridicate. Ferigi pot fi întâlnite și în pădurile boreale sau în regiunile temperate ale Europei.

Aceste plante cresc într-o varietate de medii – pe trunchiuri de copaci, în fisuri de stânci sau chiar pe marginea drumurilor.

Spre deosebire de majoritatea plantelor, ferigile nu înfloresc și respectiv nu formează fructe cu semințe, dar se înmulţeşte prin spori, la fel ca muşchii, coada-calului şi ciupercile.

Astfel, ferigile posedă două generații diferite, independente, care se succed în mod obligatoriu: sporofitul (generația asexuată) și gametofitul (generația sexuată).

Sporofitul reprezintă feriga propriu-zisă, cu rădăcină, tulpină și frunze, pe care se formează sporangii cu spori.

Sporii la germinare produc protalul – gametofitul, de culoare verde pe care se formează organele sexuale.

Feriga de cameră – condiții de cultivare

Majoritatea speciilor de feriga de cameră sunt de origine tropicalặ și subtropicală și necesită anumite condiții de întreținere similare.

Pentru o dezvoltare optimă, ferigile de interior au nevoie de udare regulată, umiditate ridicată și lumină indirectă. Ele nu tolerează seceta sau supraîntărirea solului. Vara trebuie neapărat umbrite și păstrată umiditatea corespunzătortoare atât în sol cât și în încăpere.

Udarea

• Solul din ghivece trebuie păstrat ușor umed, dar fără exces de apă. Se udă planta atunci când stratul superior al solului devine uscat.
• Se evită apa rece sau cu conținut ridicat de clor.

Lumina: Ferigile preferă lumina difuză, de aceea se recomandă plasarea ghiveciului într-un loc luminos, dar fără expunere directă la soare.

Temperatura

• Temperatura ideală variază între 15 și 22°C. Soiurile tropicale necesită cel puțin 18°C iarna, în timp ce altele pot rezista la 12°C.
• Se evită curenții de aer, dar necesită asigurarea unei bune ventilații.

Solul: Solul trebuie să fie bine drenat, aerat și ușor acid (pH 5,0–6,6). La plantare se adaugă un strat de drenaj din argilă expandată la baza ghiveciului.

Transplantarea ferigilor

• Ferigile tinere necesită transplantare anuală, iar cele mature o dată la 2-3 ani.
• Se transferă cu grijă într-un ghiveci mai mare pentru a evita rănirea rădăcinilor fragile.

Înmulțirea la ferigi de interior

Speciile de ferigi se înmulțesc prin divizarea tufelor, separarea mugurilor care apar la baza plantelor și prin spori. Primele fiind cele mai ușoare și eficiente metode pentru realizarea în condiții casnice.

Înmulțirea prin spori este o metodă complexă, rar utilizată în condiții casnice. Sporii recoltaţi se seamănă unifom pe un substrat pregătit din pământ de frunze și turbă.

Germinarea sporilor are loc la temperatura de 20-22° C, fiind udaţi prin infiltrație. După 2-3 săptămâni apar protalele, iar după 2-3 luni prima frunză.

Plantulele cu 2-3 muguri foliari sunt plantate în ghivece.

Ar putea să te intereseze și Tillandsia – planta aeriană, cum crește și se îngrijește.

Cele mai populare varietăți de ferigi de cameră

Ferigile sunt plante ideale pentru decorul de interior, fie că sunt folosite individual, fie ca parte a unei compoziții de plante ornamentale.

În continuare descriem cele mai adaptate și utilizate genuri de ferigi.

Ferigi Nephrolepis

Nephrolepis – gen originar din regiunile tropicale ale Americii. Cea mai răspândită ferigă în ghivece, ușor de întreținut, majoritatea vegetează iarna, iar perioada de repaus e vara. Planta are un rizom scurt, foarte ramificat, cu stoloni.

Frunzele simplu-penate, elegant curbate dispuse în verticilii, care pot ajunge la 70 cm lungime, creează un efect decorativ exotic. Printre cele mai populare varietăți se numără Nephrolepis exaltata, N. davallioides și N. tuberosa.

Asplenium

Asplenium – gen ce cuprinde plante erbacee, cu rizomi de diferite forme și mărimi. Aceste ferigi au frunze lungi, întregi, ce amintesc de plantele bromeliacee. Pe partea inferioară au sori liniar-alungiți în care generează spori.

Este un epifit și se hrănește cu substanțe organice acumulate în centrul rozetei.

Dintre speciile mai răspândite al acestui gen sunt: Asplenium nidus, A. bulbiferum, A. viviparum, A. dimorphum, apreciate pentru estetica lor aparte.

Ferigi Platycerium

Platycerium – gen originar din tropicele Australiei, supranumit și Corn de cerb, datorită formei frunzelor sale segmentate, această ferigă epifită este ideală pentru decoruri suspendate.

Are două tipuri de frunze. în partea de jos frunzele solziforme, late, sesile, persistente, dispuse în două rânduri pe rizomi de culoare maro care au rolul de protecţie a rizomilor şi rădăcinilor.

Celelalte frunze sunt scurt-peţiolate, de câteva ori bifurcate, puţin pieloase, pubescente. Nervurile principale de pe frunze sunt bifurcate, pe urmă paralele.

Necesită umiditate ridicată și un substrat special din scoarță și mușchi de turbă.

Speciile mai răspândite în cultură sunt: Platycerum alcicorne, P. angolense, P. grande.

Adianthum – gen originar din pădurile tropicale ale Americii de Sud. Cuprinde circa 200 de specii. Plante cu frunzele mari, late, penat-sectate întregi sau în formă de evantai, glabre sau slab pubescente, verzi.

Pe partea inferioară a frunzelor de-a lungul nervurilor se dezvoltă sporangi cu spori, reuniți în sori de diferite forme. Peţiolii lucioși de culoare verde-închis, cu solzi la bază.

Dintre speciile mai răspândite ale acestui gen se cultivă Adianthum capillus-veneris, A.caudatum, A.cuneatum, A. formosur, A. pedatum, A. reniforme.

Pteris  – gen originar din Australia, ce include ferigi cu rizomi târâtori, scurți și solzoși, uneori pubescenţi. Cu frunze penate și culori variate, această ferigă este o alegere populară pentru interior, sunt rezistente și ușor de întreținut.

Nervurile pe frunze sunt libere. Sorii sunt dispuși în linii neîntrerupte. Cele mai importante specii al acestui gen sunt: Pteris cretica, P. ensiformis. P. longifolia, P. serrulata, P. tremula.

Se mai cultivă și speciile genurilor: Pellaea, Davallia, Blechnum.

Sursa imaginilo din articol: canva.com.