17.1 C
București
joi, 10 octombrie, 2024

-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleSprijin de 21 de mln de euro pentru fermierii afectați de secetă

Sprijin de 21 de mln de euro pentru fermierii afectați de secetă

Fermierii români vor primi un sprijin financiar de peste 21 de milioane de euro pentru culturile de toamnă afectate de secetă, a anunţat, luni, ministrul Agriculturii, Florin Barbu.

„Veşti bune pentru fermierii afectaţi de secetă după primele negocieri de la Bruxelles! Comisia Europeană ne-a aprobat 21,6 milioane de euro, sprijin financiar pentru fermierii ale căror culturi de toamnă au fost afectate de secetă.

Sunt chiar acum la Bruxelles, la Consiliul AgriFish şi continuăm negocierile pentru a primi sprijin financiar din partea Comisiei Europene şi pentru culturile de primăvară, aşa cum este normal”, a scris pe pagina sa de Facebook, Florin Barbu.

Acesta a precizat că este pentru prima dată când fermierii primesc despăgubiri în anul în care s-au produs calamităţile.

„Aşa cum am promis, pentru prima dată vom acorda despăgubiri fermierilor afectaţi de secetă în anul în care s-au produs calamităţile, pentru că fermierii noştri au nevoie de sprijin acum pentru a pregăti următorul an agricol”, a punctat şeful de la Agricultură.

Potrivit datelor Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), pentru culturile din toamna anului 2023, peste 16.000 de fermieri au solicitat constatarea şi evaluarea pagubelor la culturi.

‹ adv ›

Au fost încheiate procese-verbale de constatare şi evaluare a pagubelor pentru suprafaţa de peste 320.000 hectare, din care peste 200.000 hectare cu grâu.

Cea mai mare parte a acestor suprafeţe sunt afectate până la calamitate totală, cu procente cuprinse între 50% şi 100%, se arată în document.

Pentru celelalte culturi din primăvara anului 2024, în special porumb şi floarea soarelui, plante perene, plantaţii pomicole, plantaţii viticole, sunt înregistrate peste 138.000 de solicitări ale fermierilor pentru constatarea şi evaluarea pagubelor, pentru care se întocmesc procese-verbale, pentru o suprafaţă totală la nivel naţional, de peste 2,2 milioane ha teren agricol.

La mijlocul lunii iulie, ministrul Agriculturii anunţa că fermierii vor putea primi despăgubiri între 200 şi 250 de euro pe hectar pentru culturile distruse de secetă în acest an, suprafaţa calamitată până la acel moment fiind de aproape două milioane de hectare la porumb şi floarea-soarelui şi de 100.000 de hectare la grâu şi rapiţă.

„Avem constituite Comisiile de situaţii de urgenţă la nivelul direcţiilor agricole, prefectură, primărie. Din estimări, calamitatea este undeva la aproape două milioane de hectare la culturile de primăvară, porumb şi floarea-soarelui, şi la 100.000 de hectare la culturile de toamnă, grâu şi rapiţă. Aici procesele verbale sunt finalizate, pentru că nu mai avem decât foarte puţin de recoltat”, a afirmat Barbu.

Fondurile totale estimate pentru plata despăgubirilor pe secetă, în opinia ministrului, erau situate între 500 şi 600 de milioane de euro.

Citește mai multe știri agricole accesând acest link.

  • Citește despre ->
  • MADR
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

‹ adv ›

Compensații de 1.000 lei/ha pentru fermierii afectați de secetă – aprobate de Guvern

Guvernul a adoptat, miercuri, două măsuri pentru susţinerea producătorilor agricoli afectaţi de secetă: compensaţii financiare şi suspendarea de drept...

Ministrul Agriculturii: România poate sprijini Egiptul prin expertiza pe care o deţine în domeniul irigaţiilor

România poate sprijini Egiptul prin expertiza pe care o deţine în domeniul irigaţiilor, precum şi al cercetării, astfel încât...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole