21 C
București
joi, 2 iulie, 2026
IT
MD

-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleMADR: 7 mil. euro pentru puncte de debarcare și adăposturi pescărești

MADR: 7 mil. euro pentru puncte de debarcare și adăposturi pescărești

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), prin Autoritatea de management pentru Programul pentru Acvacultură și Pescuit lansează în consultare publică Ghidul pentru Acțiunea 1.1.2. Puncte de debarcare și adăposturi pescărești, pentru a veni în sprijinul facilitării activității pescarilor din România contribuind astfel la stimularea, la nivel național, a comerțului cu produse pescărești autohtone.

Valoarea totală prevăzută în Programul pentru Acvacultură și Pescuit (PAP) destintă aceastei acțiuni este de 6.962.180 euro.

‹ adv ›

Finanțarea este acordată proprietarilor/administratorilor construcțiilor de infrastructură pescărească și/sau ai amplasamentelor pe care se pot realiza investiţii pentru:

  • construirea, modernizarea și dotarea punctelor de debarcare în vederea creșterii durabilităţii economice şi de mediu, prin optimizarea consumului de resurse şi timp pentru activităţile de pescuit și recoltare resurse acvatice vii;
  • asigurarea de spații, în punctele de debarcare, în vederea dotării ulterioare cu echipamente și instalații pentru îmbunătățirea activităților de control și colectare date;
  • investiții în infrastructura pescărească, pentru debarcarea capturilor nedorite, în vederea eliminării aruncărilor acestora înapoi în mare;
  • înființarea/modernizarea/dotarea, inclusiv repararea, adăposturilor pescărești pentru protejarea pescarilor, a ambarcațiunilor și uneltelor de pescuit;
  • investiții în instalații de primire adecvate pentru uneltele de pescuit pierdute și deșeuri acvatice colectate.

Solicitanții eligibili pentru adăposturi pescarești pot fi:

  • asociații de pescari;
  • organizații de producători, asociații de organizații de producători sau organizații interprofesionale recunoscute de autoritatea responsabilă, conform Regulamentul UE 1379/2013;
  • întreprinderi mici, mijlocii, microîntreprinderi, societăți cooperative pescărești, persoane fizice autorizate, întreprinderi familiale, întreprinderi independente;
  • autorități publice centrale și locale.

Solicitanții eligibili pentru punctele de debarcare pot fi : autorități publice centrale și locale.

Cetăţenii şi instituțiile interesate pot transmite opinii/propuneri/sugestii până la data de 06.07.2025 (inclusiv), la adresa de e-mail pescuit@madr.ro.

‹ adv ›

Facem precizarea că alocarea financiară totală aferentă perioadei de programare 2021-2027 atribuită întregului Program pentru Pescuit și Acvacultură este de 232.072.724 euro, din care contribuția UE reprezintă 162.450.905 euro.

Implementarea acestui program vizează:

  • dezvoltarea unui pescuit comercial durabil marin şi în apele interioare;
  • o acvacultură durabilă şi competitivă, care să folosească eficient resursele disponibile;
  • organizarea pieţei pescăreşti, inclusiv consolidarea organizaţiilor pescărești și sprijinirea lanţului scurt de comercializare;
  • dezvoltarea zonelor pescăreşti, punând în valoarea oportunităţile oferite de economia albastră durabilă.

Informații suplimentare sunt disponibile în Ghidul solicitantului, disponibil pe acest link.

  • Citește despre ->
  • MADR
‹ adv ›

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

🗓️ Calendarul evenimentelor agricole
Powered by Agrobiznes Trimite un eveniment

Citește și

MADR: Recoltarea orzului și a orzoaicei de toamnă se desfășoară conform graficului specific perioadei

În contextul avertizărilor meteorologice, viceprim-ministrul Tánczos Barna, ministrul interimar...
‹ adv ›

Sprijin pentru crescătorii de porci și bovine și măsuri noi împotriva pestei porcine africane

Ministrul interimar al Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Tanczos Barna, a iniţiat luni, în Parlament, programe de sprijin pentru crescătorii...

„Babic de Buzău” a fost înregistrat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

În Jurnalul Oficial al Uniunii Europene s-a publicat pe 11.06.2026, Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2026/1253 al Comisiei...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole