12.8 C
București
marți, 8 octombrie, 2024

-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleBarbu: Statul român va asigura 7 mln de hectare la secetă

Barbu: Statul român va asigura 7 mln de hectare la secetă

Statul român va asigura 7 milioane de hectare la secetă printr-un mecanism unic în Europa, oferind o primă de asigurare de 3.000 de lei pe hectar, a declarat, marţi, ministrul Agriculturii, Florin Barbu, într-o conferinţă de specialitate.

„În momentul de faţă trebuie să luăm alte măsuri urgente pentru agricultură şi îmi asum acest pachet de măsuri pe care trebuie să îl luăm începând cu 1 septembrie în Guvernul României.

Am discutat şi cu colegii de la ASF, am creionat un mecanism unic în Europa prin care statul român asigură 7 milioane de hectare la secetă.

De ce spun acest lucru? Pentru că am făcut un fond de risc prin care se reţine de la fermieri 3% din subvenţia de la Uniunea Europeană, iar aplicând acest mecanism prin care practic asigurăm la secetă aceste culturi mai primim în plus de la Uniunea Europeană încă 17 milioane de euro anual.

În compensare, venim cu alte sume de la bugetul de stat, astfel încât cele 7 milioane de hectare să fie asigurate de statul român”, a precizat Barbu.

Acesta a subliniat că prima de asigurare va fi în jurul valorii de 3.000 lei/hectar, iar aceasta va fi acordată fermierilor atunci când vor primi adeverinţa de la APIA pentru plata pe suprafaţă.

„Acea primă de asigurare este undeva la 3.000 lei şi automat că oricare fermier care are 1.000 de hectare şi are o primă de asigurare de 3.000 lei pe hectar, asta înseamnă că orice bancă, şi am avut discuţii cu băncile din România, va da linii de credit pentru că, fiind asigurate (culturile – n. r.), sigur îşi vor recupera aceşti bani”, a afirmat şeful MADR.

De asemenea, fermierii vor primi anul acesta un ajutor de 200 de euro pe hectar pentru culturile afectate de secetă, în prezent fiind vorba de o suprafaţă de două milioane de hectare.

„Am discutat cu domnul prim-ministru Marcel Ciolacu şi vom da anul acesta un sprijin de 200 euro pe ajutorul de secetă pe hectar.

Dacă facem un calcul simplu: vorbim de două milioane de hectare ori 200 de euro, sunt 400 de milioane de euro pe care noi anul acesta trebuie să le dăm despăgubiri către fermieri.

Dacă gândim economic şi ştim să facem acest plan privind asigurarea celor 7 milioane de hectare în România, vreau să vă spun că banii pe care anul acesta îi dăm pe despăgubiri ne-ar fi asigurat necesarul de bani pe o perioadă de 8 ani pentru aceste asigurări”, a adăugat Barbu.

‹ adv ›

În ceea ce priveşte sistemul antigrindină, ministrul Agriculturii a reiterat că acesta este unul bun, iar investiţiile vor continua chiar dacă a luat decizia de a opri lansarea rachetelor antigrindină în anumite zone, la cererea fermierilor.

„Am luat o decizie într-o anumită zonă (de a opri lansarea rachetelor antigrindină – n. r.), pentru că, în zona Prahova, din cele 119.000 de hectare care erau acoperite cu acest sistem antigrindină, fermierii au venit cu semnături pe aproape 100.000 de hectare.

Am luat această decizie printr-un ordin de ministru, pentru că am vrut să iau această presiune, să vedem dacă lucrurile intră într-o normalitate. Vă spun sincer că în perioada aceea, într-o săptămână şi jumătate, în Prahova, chiar a plouat peste 150 litri/mp.

Dar lucrurile trebuie să intre într-o normalitate, iar sistemul antigrindină este unul bun şi investiţiile vor continua voi face un studiu şi împreună şi cu ANM încercăm să lansăm aceste rachete. Bineînţeles că deja Ministerul Economiei lucrează şi la o rachetă pentru însămânţare de nori, dar lucrul acesta se poate face doar în perioada de toamnă şi de primăvară.

Degeaba spun anumiţi specialişti că pe perioada de vară: cum au fost 5 zile de peste 40 de grade poţi să însămânţezi cu orice rachetă că ploaia n-are cum să vină, dar în perioadele de toamnă şi de primăvară putem creşte capacitatea şi scăderea deficitului (de apă – n. r.) din sol”, a explicat el.

Oficiali din ministere şi instituţii au participat, marţi, la conferinţa cu tema „Schimbările climatice – Marile provocări, marile riscuri”, organizată de Antena 3 şi Administraţia Naţională de Meteorologie. 

Citește mai multe știri agricole accesând acest link.

  • Citește despre ->
  • MADR
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

Ministrul Agriculturii: Încep plăţile pentru tranşa a doua a Programului Tomata

Fermierii înscrişi în Programul Tomata vor primi în conturi...
‹ adv ›

Florin Barbu a participat în Republica Moldova la Conferința tematică privind promovarea unui cadru agricol rezilient

În data de 4 octombrie 2024, ministrul agriculturii și dezvoltării rurale, Florin Barbu, a participat, în Republica Moldova (RMD), la...

Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, efectuează vineri o vizită de lucru în Republica Moldova

O delegaţie condusă de ministrul Agriculturii, Florin-Ionuţ Barbu, va efectua vineri o vizită de lucru în Republica Moldova, la...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole