-3 C
București
vineri, 17 ianuarie, 2025

-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleSvein Tore Holsether, Yara International: UE devine tot mai dependentă de îngrășămintele rusești

Svein Tore Holsether, Yara International: UE devine tot mai dependentă de îngrășămintele rusești

Urmăreşte canalul Agrobiznes pe WhatsApp

Europa se îndreaptă pe nesimţite în poziţia în care va fi dependentă de îngrăşămintele ruseşti, la fel cum a fost cu gazele naturale, avertizează unul din cei mai mari producători europeni de îngrăşăminte necesare pentru culturile agricole, informează Financial Times.

Îngrăşămintele pe bază de azot, care sunt importante pentru creşterea plantelor, sunt produse pe bază de gaze naturale şi Rusia exportată cantităţi din ce în ce mai mari în Europa, înlocuind o parte din gazele sale naturale care acum sunt interzise în UE, spune Svein Tore Holsether, director general la Yara International, unul din cei mai mari producători de îngrăşăminte pe bază de azot.

„Îngrăşămintele sunt noile gaze. Este paradoxal că obiectivul este reducerea dependenţei Europei de Rusia şi acum intrăm pe nesimţite într-o situaţie în care transferăm Rusiei puterea asupra unui produs esenţial pentru producţia alimentară”, spune Holsether.

Potrivit Eurostat, în perioada iunie 2022-iunie 2023, UE a importat de două ori mai multă uree, un îngrăşământ frecvent utilizat, din Rusia decât în precedentele 12 luni. În sezonul curent, care se va încheia în luna iunie 2024, importurile din Rusia sunt mai mici dar totuşi peste media istorică şi sunt responsabile pentru o treime din importurile totale de uree în blocul comunitar.

‹ adv ›

Preţul îngrăşămintelor a explodat după invazia rusească din Ucraina, iar sancţiunile impuse Rusiei au limitat cantităţile de gaze naturale disponibile, materia primă din care sunt produse îngrăşămintele pe bază de azot.

Asta îi afectează financiar pe fermierii europeni, în timp ce fermierii din alte părţi, în special din Africa, au încetat pur şi simplu să mai folosească îngrăşăminte, reducând randamentele şi agravând o criză financiară mondială.

Între timp preţurile la îngrăşăminte au mai scăzut, pe fondul reducerii cotaţiilor la gaze, însă industria europeană a îngrăşămintelor se confruntă în continuare cu probleme pe măsură de importurile din Rusia ocupă o felie din ce în ce mai mare din piaţă, spune Holsether.

Potrivit acestuia, producătorii ruşi de îngrăşăminte profită de pe urma unor costuri mai mici cu energia, şi în plus nu trebuie să respecte atât de multe constrângeri în ceea ce priveşte protecţia mediului şi deci pot să emită mai multe gaze cu efect de seră.

Rusia ar putea să îşi utilizeze poziţia dominantă de pe piaţa îngrăşămintelor în scopuri politice, la fel cum a făcut Moscova cu livrările de energie, avertizează Holsether.

„Atunci când produci un produs care este atât de important în producţia de hrană, asta este un instrument puternic. Şi, din nou, cred că ar fi naiv să credem că, la un anumit moment, asta nu va fi utilizat în scopuri politice”, a spus director general de la Yara International.

Citește mai multe știri agricole accesând acest link.

Urmăreşte canalul Agrobiznes pe WhatsApp
‹ adv ›

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

Tăierile la piersic. Forma de coroană – vas ameliorat

Pentru piersic, în condițiile climaterice ale țării noastre, una...
‹ adv ›

Focar de pestă porcină africană în Constanța. 49.000 de porci afectați

Un focar de pestă porcină africană a fost confirmat la o exploataţie din localitatea Fântânele, trebuind să fie ucise...

Guvernul aprobă noi reglementări pentru sectoarele vegetal și zootehnic

În Ședința de Guvern din 16 ianuarie 2025 a fost aprobată Hotărârea pentru modificarea și completarea HG nr.1571/2022 privind...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole