24.2 C
București
vineri, 11 octombrie, 2024

-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleGuvernul francez anunţă noi măsuri pentru a rezolva criza din sectorul agricol

Guvernul francez anunţă noi măsuri pentru a rezolva criza din sectorul agricol

Guvernul francez a dat sâmbătă publicităţii o serie de măsuri suplimentare în favoarea agricultorilor, în speranţa că va încheia odată pentru totdeauna criza apărută la începutul anului şi care continuă în rândul fermierilor, transmite AFP.

Printre măsurile anunţate se numără acea că „la începutul lunii mai” va fi prezentată versiunea definitivă a planului Ecophyto vizând reducerea pesticidelor, suspendat în contextul crizei agricole, noi ajutoare financiare pentru exploataţiile agricole, accelerarea unui număr de 100 de proiecte vizând stocarea de apă sau irigaţii precum şi un plan de ajutor pentru trei departamente din sudul şi sud-vestul Franţei care au fost lovite de crize meteorologice (Hérault, Pyrénées-Orientales şi Aude).

Guvernul de la Paris a confirmat de asemenea că reforma pensionarilor din agricultură se va aplica în 2026.

‹ adv ›

Aceste măsuri, care se adaugă celor 62 de angajamente prezentate deja de executivul francez, vizează rezolvarea unei ample crize apărute în sectorul agricol în iarna care a trecut, şi care s-a extins la nivelul întregii Europe.

În Franţa au fost organizate ample manifestaţii de protest ale fermierilor în lunile ianuarie şi februarie. Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a fost huiduit la Salonul agricol de la Paris, care la finele lunii februarie a fost marcat de ciocniri între fermieri şi forţele de ordine.

Noua versiune a planului Ecophyto 2030 reia angajamentele guvernului francez de a se baza pe un indicator european, în locul celui francez utilizat până în prezent.

Însă această modificare metodologică este criticată de mai multe ONG-uri care reproşează indicatorului european că nu reuşeşte să diferenţieze la fel de bine nocivitatea pesticidelor.

În ceea ce priveşte fluxul de trezorerie al agricultorilor, banca publică de investiţii BPI France va veni cu cel puţin 100 de milioane de euro, sub formă de credite personale (de până la 75.000 de euro) sau de garanţii pentru împrumuturile de la băncile private, a precizat o sursă guvernamentală.

Pe termen mai lung, guvernul intenţionează să lanseze un plan de sprijin pentru agricultorii din departamentele Hérault, Pyrénées-Orientales şi Aude, care au fost loviţi în mod deosebit de secetă, îngheţ sau inundaţii, şi care va beneficia de 50 de milioane de euro pentru proiecte de adaptare la schimbările climatice.

Citește mai multe știri agricole accesând acest link.

‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

ANM: Cod galben de vânt puternic și ploi în 14 județe, sâmbătă

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o...
‹ adv ›

Ucraina: 300 de obiective de infrastructură portuară și 22 de nave – deteriorate sau distruse de atacurile rusești

În ultimele trei luni, Federația Rusă a efectuat aproape 60 de atacuri asupra porturilor ucrainene, navelor civile și silozurilor...

Rolul vitaminei A în nutriția păsărilor

Exploatarea intensivă a păsărilor face ca acestea să depindă în mare măsură de vitaminele din hrana lor. Acest lucru este...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole