26.1 C
București
sâmbătă, 5 iulie, 2025
IT
MD

-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleReuters: Un crescător francez de capre îi îndeamnă pe consumatori să cumpere...

Reuters: Un crescător francez de capre îi îndeamnă pe consumatori să cumpere produse locale pentru a sprijini sectorul agricol

Bertin Moret, un producător de brânză de capră care are o fermă la o oră de Paris, are puţină încredere în promisiunile politicienilor vizând reducerea birocraţiei şi descurajarea importurilor, şi crede că salvarea va veni de la consumatorii care vor cumpăra produse franţuzeşti, transmite Reuters.

La Tancrou, la est de Paris, Bertin Moret, 39 de ani, este a cincea generaţie de crescători de capre. Ferma sa are 200 de capre şi produce aproximativ 200.000 de litri de lapte pe an din care face brânză.

‹ adv ›

La fel ca şi alţi fermieri, Bertin Moret vine în fiecare dimineaţă cu tractorul său pentru a bloca autostrada A4, în apropiere de Jossigny, pentru ca seara să se întoarcă a fermă pentru a avea grijă de animalele sale.

Protestele fermierilor francezi, parte a unei mişcări la nivelul întregii Europe, au obligat guvernul de la Paris să facă unele concesii, premierul Gabriel Attal anunţând că Franţa va bloca importurile ieftine de produse care utilizează pesticide interzise în Europa.

„Problema este să fii capabil să ai un trai decent de pe urma profesiei tale şi deci să fii capabil să îţi vinzi produsele la preţul corect care să îl recompenseze pe producător şi să îi permită să trăiască”, a spus Moret.

Acesta a precizat că în 2022-2023 costurile sale au crescut cu peste 20%. În condiţiile în care îşi vinde brânza direct către consumatori, Moret a spus că îi este greu să transfere aceste majorări pe seama gospodăriilor care suferă încă de pe urma preţurilor ridicate chiar dacă inflaţia încetineşte.

Bertin Moret recunoaşte că brânza sa de capră este un produs de lux nu o necesitate, dar cu toate acestea crede că gospodăriile pot juca un rol vital în sprijinirea fermierilor.

„Deci ce aştept de la această mişcare este, şi asta ar putea să vă surprindă, nu este în mod neapărat o reacţie din partea politicienilor, de la care nu mă aştept la multe, ci mai degrabă o reacţie din partea consumatorilor”, a spus Bertin Moret.

„Şi sper că această mişcare îi va face pe consumatori conştienţi de cât de importantă este promovarea agriculturii franceze prin achiziţionarea de produse franceze”, a adăugat Moret.

‹ adv ›

Fermierul are şi un mesaj pentru politicienii europeni, într-un moment în care sectorul agricol se confruntă cu reglementări mai strice de mediu şi importuri de produse ieftine din ţări cu legislaţie mai relaxată.

„Nu îmi place cuvântul protecţionism, dar ar trebui să impunem produselor importate aceleaşi reguli pe care trebuie să le respecte produsele noastre, astfel încât toţi să respectăm aceleaşi reguli, asta ar fi corect”, a spus Moret. 

‹ adv ›

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

CE autorizează utilizarea soiei modificate genetic în condiţii de siguranţă ca produse alimentare

Comisia Europeană a anunţat vineri că a autorizat utilizarea...
‹ adv ›

UE a majorat cotele de import pentru anumite produse agricole din Ucraina

Uniunea Europeană a majorat cota de import pentru grâul din Ucraina, de la un milion la trei milioane de...

UNCSV: Cooperativele au demonstrat că reprezintă singura şansă pentru dezvoltarea agriculturii durabile

Cooperativele Agricole din România au evoluat considerabil în ultimii ani, demonstrând că reprezintă singura şansă pentru dezvoltarea agriculturii durabile...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole