Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) a publicat condiţiile accesării fondurilor europene pentru investiţii în sectorul zootehnic şi în procesare, în vederea lansării sesiunilor de primire a cererilor de finanţare pentru investiţii în sectorul zootehnic şi în unităţi de procesare a produselor agricole şi pomicole, a informat marţi instituţia.
Potrivit unui comunicat, AFIR a publicat în data de 4 decembrie 2023 versiunea finală a Ghidului solicitantului pentru DR-20 Investiţii în sectorul zootehnic şi pentru DR-22 Investiţii în condiţionarea, depozitarea şi procesarea produselor agricole şi pomicole. Ambele intervenţii sunt finanţate prin Planul Strategic pentru Politica Agricolă Comună 2023 – 2027 (PS PAC 2027).
Potrivit AFIR, sprijinului public nerambursabil, raportat la costurile eligibile per proiect, este de maximum 65% din costurile eligibile.
În cadrul intervenţiei DR-22, valoarea finanţării acordate este de maximum 10.000.000 de euro/proiect pentru înfiinţarea unităţilor de procesare pentru sectoarele legume-fructe, industria de morărit, ulei şi nutreţuri combinate.
De asemenea, tot prin DR-22 se pot obţine fonduri de cel mult 7.000.000 de euro/proiect pentru alte investiţii de înfiinţare decât cele menţionate anterior şi de maximum 3.000.000 de euro/proiect pentru investiţii de modernizare.
Prin intervenţia DR-22 sunt eligibile investiţii în construcţia şi dotarea unităţilor de condiţionare, depozitare şi procesare, în infrastructura internă şi în utilităţi, precum şi cheltuieli pentru asigurarea respectării condiţiilor de igienă şi a fluxului tehnologic, cheltuieli aferente marketingului produselor obţinute (echipamente pentru etichetarea, ambalarea produselor), cheltuieli aferente comercializării produselor etc.
Conform Regulamentului de organizare şi funcţionare al procesului de selecţie şi al procesului de verificare şi soluţionare a contestaţiilor pentru proiectele aferente intervenţiilor de dezvoltare rurală din PS 2023 – 2027, sesiunea de depunere a solicitărilor de finanţare se deschide după 15 zile calendaristice de la publicarea pe site-ul AFIR a Ghidului solicitantului şi a fişei de evaluare generală a proiectului.