6.1 C
București
miercuri, 11 decembrie, 2024

-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleAgroMeteo: Codul portocaliu de viscol a fost extins. Meteorologii anunță depuneri mari...

AgroMeteo: Codul portocaliu de viscol a fost extins. Meteorologii anunță depuneri mari de zăpadă

Urmăreşte canalul Agrobiznes pe WhatsApp

Meteorologii au actualizat și extins avertizările cod portocaliu de viscol și precipitații abundente până duminică seară. Ne așteptăm ca stratul de zăpadă să fie semnificativ, a declarat meteorologul Mihai Huștiu.

Până duminică la ora 18.00 este în vigoare un cod galben de intensificări ale vântului, viscol, precipitații însemnate cantitativ.

În Oltenia, Muntenia, Dobrogea, Moldova precum și în sudul și estul Transilvaniei vor fi precipitații, sub formă de ninsoare la munte, iar în restul zonelor va ploua, apoi treptat, începând din noaptea de sâmbătă spre duminică (25/26 noiembrie) vor predomina ninsorile. Cantitățile de apă vor fi de 25…35 l/mp. Vântul va avea intensificări, cu rafale în general de 60…75 km/h, vor fi intervale cu viscol și vizibilitate scăzută.

‹ adv ›

Tot în același interval este în vigoare și un cod portocaliu precipitații abundente. Sunt vizate județele Giurgiu, Călărași, Ialomița, Brăila, Tulcea și Constanța, unde se vor acumula 50…60 l/mp și izolat 70 l/mp.

Duminică, de la ora 2.00 până la ora 16.00 va fi în vigoare un cod portocaliu de viscol. În intervalul menționat în județele Călărași, Ialomița, Brăila, Buzău, Tulcea, Constanța, Vrancea, Galați, Vaslui și Bacău va ninge și va fi viscol.

Vântul va avea intensificări susținute cu rafale în general de 85…90 km/h, iar vizibilitatea va scădea sub 50 m. În Carpații Meridionali și de Curbură vor fi intensificări susținute ale vântului cu rafale de 90…110 km/h, va ninge și va fi viscol iar vizibilitatea va scădea sub 50 m.

Aproape toate drumurile naţionale şi podul peste Dunăre, închise circulaţiei din cauza vremii

Circulaţia rutieră pe podul suspendat peste Dunăre este închisă duminică, între orele 07:00-14:00, din cauza vântului puternic şi a precipitaţiilor abundente, judeţul Brăila aflându-se sub cod roşu de vreme severă, a informat Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri (DRDP) Buzău.

„Având în vedere avertizarea cod roşu emisă de ANM, din cauza vântului puternic şi a precipitaţiilor abundente, s-a luat decizia ca circulaţia rutieră pe podul suspendat de la Brăila să se închidă în intervalul orar 7:00-14:00, cu posibilitatea prelungirii, dacă situaţia o impune”, se arată în infirmarea DRDP Buzău.

De asemenea s-a luat decizia ca toate drumurile naţionale din judeţul Brăila, cu excepţia celui spre Galaţi, să fie închise circulaţiei preventiv pe perioada codului roşu.

ANM a emis o avertizare cod roşu de viscol puternic cu rafale ale vântului de peste 95 – 100 km/h, ninsoare abundentă, zăpadă viscolită, vizibilitate redusă spre zero.

Localităţile din judeţul Brăila vizate de această avertizare sunt: Ianca, Însurăţei, Şuţeşti, Ulmu, Movila Miresii, Dudeşti, Măxineni, Victoria, Traian, Cireşu, Mircea Vodă, Bărăganul, Zăvoaia, Galbenu, Jirlău, Salcia Tudor, Ciocile, Bordei Verde, Roşiori, Surdila-Găiseanca, Vişani, Gradiştea, Râmnicelu, Gemenele, Surdila-Greci, Scorţaru Nou, Racoviţă, Făurei. 

Vezi prognoza meteo în câmp pe Agmeteo.ro.

Urmăreşte canalul Agrobiznes pe WhatsApp
‹ adv ›

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

AgroMeteo: Culturile de toamnă vor avea ritmuri lente de creștere

AgroMeteo: Culturile de toamnă (rapiţă, orz şi grâu) vor...
‹ adv ›

AgroMeteo: Evoluția proceselor vegetative la culturile de toamnă în majoritatea zonelor

Procesele vegetative ale speciilor de toamnă vor evolua în general normal în cea mai mare parte a zonelor de...

AgroMeteo: Seceta pedologică se menţine în următoarele zile pe suprafeţe agricole din Oltenia şi local în Muntenia

Seceta pedologică se menţine în următoarele zile pe suprafeţe agricole extinse din Oltenia, iar local în vestul şi sud-vestul...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole