Urmăreşte canalul Agrobiznes pe WhatsApp
Comisia Europeană va dezvălui un plan în valoare de 584 miliarde de euro pentru modernizarea reţelelor electrice de pe continent, astfel încât acestea să fie pregătite pentru a gestiona afluxul preconizat de electricitate din surse regenerabile, transmite Bloomberg.
Executivul comunitar îşi va prezenta săptămâna următoare viziunea pentru a stimula investiţiile în coloana vertebrală a tranziţiei energetice, în special pentru conexiuni transfrontaliere care să integreze mai bine electricitatea regenerabilă offshore. Planul conţine o promisiune de accelera obţinerea de autorizaţii şi cere noi instrumente de finanţare, inclusiv de la Banca Europeană de Investiţii.
Reţelele de transport a energiei electrice vor fi supuse la presiuni mari în următorii ani, pe măsură ce statele membre vor pune în funcţiune noi centrale fotovoltaice şi eoliene care ajung la capacitate maximă în diferite momente ale zilei şi anului.
Asta scoate în evidenţă necesitatea unor reţele „inteligente” care să încorporeze soluţii de stocare, precum baterii, astfel încât fluxul de electricitate să ajungă în locul şi în momentul în care este cel mai mare nevoie.
Documentul menţionat subliniază că 40% din reţelele de distribuţie de pe continent sunt mai vechi de patru decenii. În schimb, consumul de electricitate este aşteptat să urce cu 60% până în 2030.
Industria europeană de electricitate a avertizat că reţelele devin un obstacol în calea furnizării de energie curată pentru că reţelele electrice nu sunt modernizate suficient de rapid pentru a ţine pasul cu multitudinea de proiecte în domeniul energiilor regenerabile care aşteaptă să se concentreze la reţea.