6.1 C
București
miercuri, 11 decembrie, 2024

-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleCFRO înființează o nouă structură de coordonare la nivel național formată din membrii...

CFRO înființează o nouă structură de coordonare la nivel național formată din membrii fondatori și fermieri performanți – Consiliul Național de Coordonare 

Urmăreşte canalul Agrobiznes pe WhatsApp

Clubul Fermierilor Români s-a întrunit pe 20 noiembrie, într-un nou format extins, denumit  Consiliul Național de Coordonare, format din membrii Consiliului Director al Clubului și fermieri  performanți din toate regiunile țării.

Scopul este de a înființa o nouă structură de sprijin a conducerii operaționale a Clubului în activitățile sale la nivel regional, precum și stabilirea priorităților și a direcțiilor strategice la nivel naţional. În cadrul întâlnirii au participat 33 de fermieri care și-au asumat deja roluri în comunitățile lor. 

Demersul de a înființa Consiliul Național de Coordonare al Clubului Fermierilor Români vine în  urma unei ample analize desfășurate în rândul fermierilor din România cu privire la problemele  specifice cu care se confruntă diferitele regiuni ale țării noastre.

‹ adv ›

Nevoile agriculturii nu pot fi satisfăcute doar prin politici agricole generale, rezultate exclusiv prin aplicarea politicilor europene în domeniul agriculturii și mediului. Este necesară punerea în valoare a elementelor specifice agriculturii românești, în contextul finanțărilor europene și din bugetul național, prin preluarea expertizei locale și regionale în dezvoltarea de politici și proiecte specifice unor domenii de specialitate, respectiv a unor zone și sectoare agricole din România.

Noul organism este chemat să contribuie la identificarea unor astfel de abordări specifice, rezultate din expertiza acumulată la nivel regional, dar și pentru susținerea unor abordări integratoare economice – sociale – mediu pentru programele de dezvoltare ale agriculturii. 

Deși Clubul este deja reprezentat prin peste 1200 de ferme din toate județele țării, multiplicarea  acțiunilor sale în teritoriu a făcut necesară stabilirea unei forme suplimentare de cooperare între fermierii membri ai Clubului, Unitatea Executivă, Consiliul Director, pe de o parte, și structurile de lucru la nivel regional și local, pe de altă parte.  

Pe baza evaluării nevoilor reale ale fermierilor și a confirmării acestora de către Consiliul Național de Coordonare, Clubul Fermierilor Români oferă soluții concrete, care să contribuie la creșterea eficienței și randamentului activității în fermele din România și să promoveze modele de afaceri românești, în conformitate cu politicile Uniunii Europene. 

Membrii noului Consiliu Național de Coordonare au analizat situația agriculturii românești din  perspectivă economică, a dinamicii cadrului politic de reglementare pentru agricultură și mediu la nivel european, precum și din perspectiva impactului schimbărilor climatice asupra agriculturii.

Au fost dezbătute și agreate propuneri concrete privind prioritățile de acțiune ale Clubului Fermierilor  în 2024, pentru a răspunde provocărilor sistemice și la nivel de fermă, fiind agreate acțiuni care să susțină adoptarea unui cadru predictibil de dezvoltare al agriculturii românești, transpartinic și  pe termen lung, precum și poziționarea agriculturii ca sector strategic în dezvoltarea României.  

„Atât problemele agriculturii românești, cât și modernizarea sa, nu pot fi rezolvate doar printr-un  model unic, ci prin stimularea și planificarea unor abordări regionale, zonale și chiar locale. Pentru  rezultate cuantificabile este nevoie de o viziune integrată care să asigure coerența și eficiența pe  termen mediu și lung. Din acest motiv, s-a născut inițiativa de a extinde structura de coordonare a Clubului, prin proiecte și resurse generate la nivel teritorial, în echilibru cu legislația și măsurile  adoptate la nivel național. Ne dorim să identificăm teme specifice din diferite regiuni ale României  și, alături de fermierii din acea zonă, să putem crește puterea de reprezentare și să găsim soluții  pentru aceste provocări în vederea creșterii competitivității membrilor noștri”, declară Florian  Ciolacu, Director Executiv Clubul Fermierilor Români

„Găsesc această inițiativă foarte utilă, mai ales în contextul actual în care trebuie să colaborăm  mai mult ca niciodată și îmi asum, ca membru fondator al acestei organizații, să mă implic direct,  alături de ceilalți fermieri prezenți la această întâlnire, în reprezentarea sectorului agricol prin  identificarea temelor prioritare și stabilirea unor acțiuni concrete atât la nivel național, cât și la  nivel regional în zona mea, Moldova Sud”, declară Pavel Vlad, Președinte Clubul Fermierilor Români

Printre principalele responsabilități ale Consiliului Național de Coordonare se numară: 

  • Contribuirea la diversificarea și întărirea dialogului și a capacității de negociere cu  autoritățile decidente din România și de la Bruxelles; 
  • Asigurarea, prin capacitatea și implicarea personală a membrilor, funcția de reprezentare  la nivel național și regional a intereselor prioritare ale fermierilor; 
  • Participarea la punerea în practică a programelor si proiectelor Clubului la nivel național și  regional, prin asumarea voluntară de către membri a unor responsabilități de coordonare  în programe specifice;
  • Contribuirea la coordonarea tuturor activităților Clubului în vederea asigurării coerenței în  raport cu legislația românească și directivele europene;
  • Identificarea noilor teme de interes pentru viitorul agriculturii la nivelul regiunilor;
  • Participarea la elaborarea luărilor de poziție ale Clubului în raporturile cu autoritățile  române și europene.
Urmăreşte canalul Agrobiznes pe WhatsApp
‹ adv ›

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

Fermierul Sandor Darabont a preluat mandatul de Președinte al Clubului Fermierilor Români

Începând cu 1 iulie 2024, Sandor Darabont a preluat...
‹ adv ›

CFRO: Au început înscrierile în programul „Tineri Lideri pentru Agricultură”, Ediția 2024-2025

Clubul Fermierilor Români anunță că în prezent există o Comunitate de peste 300 de absolvenți, construită în cadrul Programului „Tineri Lideri pentru...

Delegația CFRO s-a întâlnit cu Comisarul Wojciechowski cu scopul de a definitiva viitorul agriculturii europene

Delegația Clubului Fermierilor Români, formată din membri ai Consiliului Director și ai Consiliului Național de Coordonare și 30 de...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole