6.1 C
București
duminică, 10 noiembrie, 2024

-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleAgroMeteo: Cod galben de vânt în aproape întreaga ţară, până duminică seara;...

AgroMeteo: Cod galben de vânt în aproape întreaga ţară, până duminică seara; ninsori şi viscol în zona montană înaltă

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, atenţionări Cod galben de intensificări ale vântului ce vor viza la început trei sferturi din ţară, şi apoi jumătate din teritoriu, inclusiv Municipiul Bucureşti, timp în care în zona montană înaltă se vor semnala viscol şi ninsori, valabile până duminică seara.

Potrivit meteorologilor, în intervalul 11 noiembrie, ora 17:00 – 12 noiembrie, ora 8:00, vântul va avea intensificări în Oltenia, Muntenia, Dobrogea, în cea mai mare parte a Transilvaniei, cu viteze de 55 – 65 km/h şi izolat de peste 70 km/h. În zona montană vor fi precipitaţii mixte, iar la peste 1.400 de metri altitudine vor predomina ninsorile, local însemnate cantitativ (20 – 30 l/mp) şi se va depune strat de zăpadă mai consistent în Carpaţii Orientali.

Tot la munte vor fi rafale de 60 – 80 km, iar la altitudini mai mari de 1.700 de metri, peste 90 – 100 km/h şi vor fi perioade cu viscol şi vizibilitate scăzută.

‹ adv ›

ANM precizează că unele intensificări ale vântului cu viteze de 45 – 55 km/h vor fi şi în restul teritoriului. În dimineaţa zilei de duminică, în zonele joase din estul Transilvaniei şi Maramureş, trecător vor fi precipitaţii mixte.

Conform prognozei de specialitate, pe parcursul zilei de duminică, între orele 8:00 – 18:00, vântul va continua să aibă intensificări în Dobrogea, în cea mai mare parte a Munteniei şi în sudul Transilvaniei, cu viteze de 55 – 65 km/h, izolat peste 70 km/h.

În zona Carpaţilor Orientali va ninge moderat cantitativ (10 – 15 l/mp) şi se va depune strat de zăpadă. La munte vor fi rafale de 60 – 80 km, iar la altitudini mai mari de 1.700 de metri, de peste 90 – 110 km/h şi vor fi perioade cu viscol şi vizibilitate scăzută.

Vezi prognoza meteo în câmp pe Agmeteo.ro.

‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

AgroMeteo: Condiții favorabile pentru dezvoltarea culturilor de toamnă

Rezerva de umiditate în stratul de sol 0-20 centimetri...
‹ adv ›

AgroMeteo: Temperaturi, starea culturilor și rezerva de umiditate a solului

Pe ansamblu, în această perioadă va predomina o vreme mai caldă sub aspect termic, în aproape toate regiunile. Temperatura medie...

AgroMeteo: Precipitațiile îngreunează lucrările agricole și recoltarea florii-soarelui în estul țării

Cantităţile de precipitaţii înregistrate în ultimele zile în estul ţării vor îngreuna realizarea lucrărilor agricole specifice acestei perioade, iar...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole