7.4 C
București
miercuri, 11 decembrie, 2024

-

HomepageAdvBanca Transilvania a înregistrat în primele 9 luni din 2023 un profit...

Banca Transilvania a înregistrat în primele 9 luni din 2023 un profit net de 1,86 miliarde lei

Urmăreşte canalul Agrobiznes pe WhatsApp

Grupul Financiar Banca Transilvania a înregistrat, în primele nouă luni din 2023, un profit net consolidat de peste 2,291 miliarde lei, din care cel al băncii a depăşit 1,859 miliarde lei.

Subsidiarele şi participaţiile de capital au contribuit cu 432 milioane de lei la profitabilitatea Grupului BT, conform unui comunicat remis, vineri.

Perioada iulie – septembrie a fost cel mai bun trimestru din acest an privind finanţările pentru locuinţe: nivelul aprobărilor arată creştere de 22% în primele nouă luni ale anului 2023 faţă de aceeaşi perioadă a anului 2022.

Valoarea creditelor acordate persoanelor fizice şi companiilor a crescut cu 4% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, iar soldul creditelor nete şi creanţelor din leasing a ajuns la 72,6 miliarde lei, însemnând o creştere de aproximativ 70% a soldului creditelor faţă de acum trei ani.

Creşterea activităţii băncii se reflectă, de asemenea, în evoluţia numărului total al operaţiunilor procesate, 1,35 miliarde de operaţiuni în primele nouă luni ale anului, în creştere cu 27,4% faţă de 2022. Aceasta înseamnă dublarea mediei lunare de operaţiuni în decurs de trei ani.

„Au fost nouă luni bune pentru Banca Transilvania, în care am crescut şi mai mult volumul operaţiunilor procesate de BT, iar astfel ne-am consolidat leadershipul în piaţă. Dimensiunea şi economiile de scară ne permit să fim o bancă universală, cu o abordare incluzivă şi care oferă toată linia de produse şi servicii – online şi cu numerar – la preţuri reduse pentru clienţi. Lucrăm pentru peste 4 milioane de clienţi, de la persoane fizice, la IMM-uri şi până la corporaţii. Suntem mândri că un jucător local reuşeşte să aducă valoare în economie şi să susţină competitivitatea companiilor. Rămânem prudenţi, având în vedere volatilitatea şi incertitudinea din piaţă, însă suntem optimişti că România îşi poate păstra evoluţia peste media regiunii”, a declarat Omer Tetik, director general, Banca Transilvania.

Potrivit sursei citate, activele Grupului Financiar Banca Transilvania au crescut până la 157,6 miliarde lei (+12,2% faţă de 31 decembrie 2022), iar creditele nete şi creanţele din leasing au ajuns la 72,6 miliarde lei (+6,75% faţă de 31 decembrie 2022).

Veniturile operaţionale ale Grupului BT au ajuns la 5,6 miliarde lei (+27,12% an/an), în oglindă cu creşterea volumului de business şi a numărului de tranzacţii procesate.

De asemenea, comunicatul mai menţionează că depozitele clienţilor Băncii Transilvania au ajuns la 126,6 miliarde lei (+8,66%). Persoanele fizice aveau economii de 82,7 miliarde lei la BT, iar persoanele juridice de 43,9 miliarde lei.

Finanţările clienţilor persoane fizice au ajuns la nivel consolidat la 31,9 miliarde lei. Valoarea creditelor acordate a crescut 13% în primele nouă luni, comparativ cu aceeaşi perioadă 2022.

Totodată, au fost acordate peste 15.700 de credite pentru IMM-uri, în valoare de peste 4 miliarde lei. 16 miliarde lei au fost împrumuturile pentru companii, soldul creditelor brute la nivel consolidat ajungând la 35,3 miliarde lei. Banca Transilvania a continuat să susţină antreprenorii prin programul IMM Invest şi în primele nouă luni ale anului a acordat finanţări de 2,5 miliarde lei.

Banca a ajuns la 5,8 milioane de carduri în portofoliu, din care peste 3 milioane sunt inclusiv carduri digitale în aplicaţiile BT Pay, Apple Pay, Google Pay, Fitbit Pay şi Garmin Pay.

Soldul provizioanelor a crescut cu 7,01%, ajungând la 4,3 miliarde lei, comparativ cu soldul de la finalul anului 2022, când a fost de 4,02 miliarde lei. Solvabilitatea BT era de 22,94%, cu profitul inclus, iar rata creditelor neperformante, conform indicatorului EBA, de 2,22%.

Urmăreşte canalul Agrobiznes pe WhatsApp

Banca Transilvania
Banca Transilvaniahttps://www.bancatransilvania.ro
Banca Transilvania este cel mai mare grup bancar din România.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

Patria Credit oferă fermierilor 290 mln de lei pentru investiții, cu garanție UE

Patria Credit IFN SA, instituţie financiară nebancară parte a...

Grup Șerban: Creştere semnificativă a profitului net în primele nouă luni, de 48,2%, faţă de 2023

Grup Şerban Holding SA, cea mai importantă companie antreprenorială cu specializare în agricultură listată la BVB, a înregistrat în...

Grupul BEI lansează un pachet de finanțare de 3 miliarde de euro pentru agricultura europeană

Grupul BEI: Preşedinta Grupului Băncii Europene de Investiţii (BEI), Nadia Calvino, a anunţat, marţi, un pachet de finanţare în valoare...

CEC Bank îşi extinde oferta de intermediere a produselor de asigurare

CEC Bank oferă clienţilor săi posibilitatea achiziţionării produselor de asigurare de tip stand alone - produse de asigurare de...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole