Prazul este una dintre culturile îndrăgite de mulți amatori și legumicultori, iar pentru a ne bucura timp mai îndelungat de praz bun pentru consum, atât îngrijirea, cât și recoltarea și păstrarea prazului sunt foarte importante.
Detalii despre modul de cultivare a prazului găsiți pe acest link, iar în continuare discutăm despre modalitățile de păstrare a acestuia.
Când se recoltează prazul?
De obicei, prazul este gata pentru consum după 3-4,5 luni de la apariția primelor plante, în funcție de soi. Drept indicator că acesta este gata pentru recoltare pot servi frunzele puțin îngălbenite.
Dacă frunzele sunt încă verzi, este prea devreme de a începe recoltarea prazului. Dacă aveți îndoieli cu privire la gradul de coacere, scoateți un praz din sol și examinați cu atenție bulbul și tulpina, faceți o tăietură pe bulb.
Eliberarea unei cantități mari de suc pe tăietură indică faptul că acesta încă nu s-a maturizat, prazul nu se va păstra bine și poate da rădăcini noi.
Este important să specificăm că nu toate soiurile sunt pretabile pentru păstrare pe termen luni. Pe piață sunt disponibile diferite varietăți, timpurii, medii și tardive, majoritatea necesitând de la 75 la 130 de zile după răsărire pentru recoltare.
Prazul trebuie recoltat după ce a ajuns la maturitatea tehnică. În această etapă bulbul conține cantitatea maximă de vitamine, iar gustul devine pronunțat. Anume astfel de plante sunt potrivite pentru păstrare pe termen lung.
Pentru consum în stare proaspătă, prazul este recoltat începând cu luna august. Pentru o albire mai bună a tulpinii, cu două-trei săptămâni înainte de recoltare, suprafața solului sau tulpina dacă n-a fost mulcit poate fi acoperită suplimentar cu o peliculă închisă la culoare, ce nu va permite pătrunderea luminii.
Prazul pentru păstrare se recoltează la sfârșitul lunii septembrie – începutul lunii octombrie, însă poate să dureze și mai mult, în funcție de varietate.
Chiar dacă este o cultură rezistentă la înghețuri, ar fi bine de-l recoltat înainte ca acestea să aibă loc, pentru a asigura o păstrare de lungă durată.
Dacă a fost o vară caldă, cu precipitații puține, plantele ajung la maturitate cu 1-2 săptămâni înainte de termen. Pe de altă parte, multe zile reci cu ploi îndelungate sunt un motiv pentru a întârzia recoltarea cu 2-3 săptămâni.
Este foarte important să evităm rănirea tulpinilor la recoltare, astfel de plante nu se pun la păstrare. Pentru a recolta prazul, cel mai bine este să alegeți vreme uscată, însorită. După recoltare, se înlătură frunzele murdare, deteriorate.
Restul frunzelor sunt tăiate la aproximativ 2/3 din lungime, iar rădăcinile sunt scurtate în jumătate, fără a răni discul.
Din recomandări generale, cunoaștem că prazul poate fi păstrat până la 3-4 luni la temperatura de +1…-1°C, iar umiditatea recomandată este de 75-95 % (majoritatea surselor indică 85-90 % drept umiditatea optimă).
În depozite, dacă există posibilităţi de ventilaţie mecanică, recircularea aerului va fi de 20-30 volume de aer pe oră. În spații de pe lângă casă, este recomandată aerisirea periodică.
În continuare, discutăm despre cele mai răspândite modalități de păstrare a prazului și particularitățile acestuia.
Cum putem păstra prazul?
Beneficiile maxime se găsesc in prazul proaspăt. Dacă pregătim corect legumele pentru păstrare și respectăm toate regulile de depozitare, putem beneficia timp mai îndelungat de avantajele legumei proaspete.
Păstrarea prazului în nisip
Pentru a păstra prazul timp mai îndelungat, cea mai răspândită metodă este de a pune plantele de praz vertical în cutii cu nisip umed. Temperatura potrivită este de 0…+1 grade C. Puneți legumele în poziție verticală, ușor înclinate. În acest fel își vor păstra forma, nu vor putrezi și nu se vor răni.
Prazul se stratifică vertical pe pardoseală, la 4-5 cm plantă de plantă, într -un start de nisip reavăn de 20 cm grosime. Se recomandă o umiditate relativă de peste 95%, dar se împiedică acumularea excesului de umiditate, prin aerisiri periodice.
Avantajele metodei:
- păstrare și calitate îndelungată;
- în timpul unei astfel de depozitări, puteți observa imediat urmele de deteriorare;
- toate proprietățile sunt păstrate timp de câteva luni;
- sunt mai multe opțiuni pentru amplasarea prazului în interiorul pivniței;
- puteți păstra astfel întreaga recoltă.
Printre dezavantaje, remarcăm necesitatea achiziționării containerelor (dacă nu le aveți) și destul de multă muncă, căci este nevoie de mult timp pentru a aranja plantele.
Prazul mai poate fi depozitat:
- În depozit frigorific. Temperatura de 0 grade C şi umiditatea relativă de 95% se consideră optime. Recircularea şi împrospătarea aerului vor fi cât mai active. Se recomandă păstrarea sub protecţia peliculei de polietilenă.
- Pe rafturi. Puneți un recipient mic cu găuri pe raft. Acesta ar putea fi o ladă din lemn sau carton, sau un recipient de plastic. Așezați legumele în rând. Acoperiți stratul cu hârtie groasă. Repetați pașii până când recipientul este plin. Această opțiune de stocare nu este cea mai bună. Durata de păstrare este redusă semnificativ, iar prazul își pierde calitățile rapid.
- Într-un spațiu protejat. Prazul poate fi depozitat în nisip într-un solar ce nu este utilizat sau într-un șanț special săpat pentru păstarre. Pentru a face acest lucru, săpați un șanț de aproximativ 7 cm adâncime, turnați nisip în el și aranjați plantele, adăugând 10 cm de nisip. În acest caz, temperatura optimă de păstrare este de 0-+1 grade C. Schimbările bruște de temperatură vor afecta recolta.
Păstrarea prazului în frigider
Prazul se păstrează bine și la frigider, dacă este învelit în polietilenă, nu mai mult de cinci tulpini împreună. Înainte de a le împacheta, puneți rădăcinile la frigider timp de 3 ore. Acest lucru va preveni formarea condensului.
Pachetul ar trebui să fie, de asemenea, rece. Faceți mai multe găuri în el, pentru că prazul are nevoie să „respire”. Înainte de a fi pus la frigider, clătiți prazul și înlăturați murdăria de pe acesta. Uscați-l. La frigider va fi stocat în compartimentul special pentru legume. Temperatura ar trebui să fie de 0…+3 grade.
V-ar putea fi util și articolul despre Cum se păstrează usturoiul iarna – sfaturi și recomandări.
Avantajele acestei metode de stocare:
- bulbul rămâne suculent;
- permeabilitatea redusă la vapori previne dezvoltarea microbilor;
- păstrarea proprietăților benefice pentru o lungă perioadă de timp.
Dezavantajul este că prazul este mare și ocupă mult spațiu.
La balcon
Puteți depozita prazul pe balcon doar într-un caz – dacă temperatura de acolo este stabilă. Dacă există fluctuații într-un interval semnificativ, legumele se vor deteriora rapid și gustul li se va pierde. Intervalul de temperatură acceptabil – de la -1 la +5 grade C.
Cel mai bun recipient în acest caz este o ladă de lemn. Cum trebuie sa procedați:
- Turnați nisip într-un recipient curat, un strat de aproximativ 5 cm.
- Așezați prazul unul lângă celălalt.
- Acoperiți legumele cu hârtie groasă.
- Acoperiți cu o pătură. Acest lucru va proteja recolta de îngheț și va ajuta la menținerea umidității la nivelul necesar.
Metode alternative de păstrare:
Dacă cultivați mult praz, atunci nu va fi posibil să păstrați întreaga recoltă proaspătă. Legumele rămase pot fi uscate, congelate, astfel pregătite pentru iarnă. Toate metodele vor păstra o parte dintre proprietățile benefice. Gustul în timpul păstrării li se va schimba ușor.
Sfaturi utile
Timpul de păstrare al prazului poate fi mărit. În acest scop, se recomandă:
- Înainte de a depozita prazul în pivniță sau subsol, curățați mai întâi spațiul de păstrare.
- Prelucrați camera în care prazul va fi păstrat cu var sau cu sulfat de cupru înainte de a pune recoltele la păstrare.
- Ștergeți recipientul de păstrare cu o lavetă înmuiată într-o soluție de permanganat de potasiu. Apoi uscați la soare recipientul, în aer liber.
- Legumele nu trebuie așezate lângă cartofi și mere. Primele evaporă multă umiditate, ceea ce poate duce la putrezirea tulpinilor și bulbilor. Merele emit un gaz specific – etilenă, care accelerează procesul de putrezire.
- Doar exemplarele dintr-un singur soi pot fi plasate într-un singur recipient.
- La fiecare 2 săptămâni, efectuați o ventilație forțată în subsol sau pivniță. Acest lucru este necesar, pentru a evita stagnarea aerului și pentru a preveni apariția mirosurilor neplăcute.
V-ar putea plăcea și Cum se păstrează cartofii: sfaturi pentru depozite și pivnițe.