Grupurile de supermarketuri din Franţa ar putea cere producătorilor de produse alimentare reduceri de preţuri între 2% şi 5% în cadrul următoarelor negocieri, a declarat miercuri în Parlament Thierry Cotillard, preşedintele retailerului Les Mousquetaires, transmite Reuters.
Retailerii francezi au criticat furnizorii de bunuri de consum, inclusiv Unilever şi Nestle, pentru majorările de preţuri, susţinând că nu sunt justificate. De asemenea, Guvernul pune presiune pe producătorii de bunuri de consum să reducă preţurile.
Costurile mai scăzute cu materiile prime şi energia fac ca fabricarea de produse alimentare şi alte bunuri de consum să fie mai puţin costisitoare, susţine Cotillard, iar preţurile convenite în cadrul negocierilor ar trebui să reflecte asta.
Les Mousquetaires operează în Portugalia sub brandul Os Mosqueteiros.
Franţa, care are reglementări ce prevăd o fereastră anuală pentru negocierea preţurilor – de la 1 decembrie la 1 martie – ia în considerare modificarea legislaţiei.
La discuţiile din Parlament au fost prezenţi şi şefii de la Systeme U (Dominique Schelcher) şi E Leclerc (Philippe Michaud).
După dezbaterea cu retailerii, a fost rândul reprezentanţilor industriei alimentare, care au argumentat că rămân ridicate costurile de producţie şi producătorii au absorbit o parte semnificativă din şocurile inflaţioniste.
Miloud Benaouda, membru al Board-ului grupului de lobby ANIA, le-a spus parlamentarilor că toate campaniile menite să facă de ruşine în mod public companii ca Nestle şi Unilever pentru fenomenul „shrinkflation” (shrink – micşorare şi inflation – inflaţie) nu au fost de ajutor şi ar putea determina multinaţionalele să nu investească în Franţa.
Directorul general al Carrefour, Alexandre Bompard, care conduce şi FDC – grupul de lobby al vânzărilor cu amănuntul – a spus în mod repetat că furnizorii de bunuri de larg consum nu cooperează în cadrul eforturilor de reducere a preţurilor pentru mii de produse de bază, în pofida scăderii costurilor cu materiile prime.
El este susţinut de ministrul francez de Finanţe, Bruno Le Maire, care s-a întâlnit cu 75 de mari retaileri şi grupuri ale consumatorilor şi a cerut reducerea preţurilor. După o nouă rundă de discuţii în august, oficialul francez a anunţat că Unilever, Nestle şi PepsiCo se află printre firmele care nu se conformează solicitărilor privind preţurile. Ministrul francez al Finanţelor a ameninţat că vor fi impuse sancţiuni financiare dacă firmele nu îşi respectă promisiunile.
Franţa, ca şi alte ţări din Europa, încearcă de luni de zile să reducă dificultăţile cu care se confruntă consumatorii din cauza sporirii costurilor de trai, solicitând marilor companii să îngheţe sau să reducă preţurile la alimente şi transporturi – cu rezultate mixte până acum.