Urmăreşte canalul Agrobiznes pe WhatsApp
TMK Hydroenergy Power, în parteneriat cu Innovation Norway, a început construcţia, pe lacul de liniştire Grebla, a primului sistem de energie fotovoltaică plutitor, ce va genera mai bine de 1 milion KW/an şi o reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră de peste 300 tone CO2 anual.
Valoarea investiţiei este de 1,36 milioane de euro, TMK Hydroenergy Power beneficiind de un grant Innovation Norway pentru a acoperi o parte din cheltuieli.
Proiectul îşi propune să dispună de corpul de apă neutilizat în prezent al lacului de liniştire Grebla, cu o suprafaţă de aproximativ 30.000 metri pătraţi. Energia produsă va acoperi parţial consumul intern de energie electrică al TMK Hydroenergy Power.
De asemenea, producerea de energie cu ajutorul soarelui va duce la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră care va totaliza peste 332,622 tone CO2 pe an.
Valoarea totală a proiectului este de 1,364 milioane de euro, din care 131.950 euro reprezintă valoarea neeligibilă, iar valoarea totală eligibilă este de 1,232 milioane de euro, din care 737.500 euro reprezintă valoarea eligibilă nerambursabilă.
Până în prezent, au fost livrate panourile fotovoltaice, împreună cu flotoarele şi echipamentele conexe acestora şi au fost derulate etapele preliminarii pentru începerea lucrărilor de montare a panourilor fotovoltaice.
În următoarele săptămâni se va realiza: asamblarea flotoarelor (sistemelor plutitoare), instalarea panourilor fotovoltaice, executarea lucrărilor de conexiune şi integrarea centralei fotovoltaice plutitoare în sistemul existent.