5.6 C
București
marți, 10 decembrie, 2024

-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleAAC solicită interzicerea importului în România a unui număr de produse agroalimentare...

AAC solicită interzicerea importului în România a unui număr de produse agroalimentare din Ucraina

Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare, formată din Federaţia Naţională PRO AGRO, Liga Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din România – LAPAR, Uniunea de Ramură Naţională a Cooperativelor din Sectorul Vegetal – UNCSV, solicită Guvernului României şi partidelor din actuala majoritate parlamentară adoptarea în regim de urgenţă unui act normativ care să interzică importul în România a unui număr de produse agroalimentare din Ucraina.

Potrivit Alianţei, această măsură unilaterală este esenţială pentru salvarea fermierilor români şi pentru protejarea securităţii alimentare a României.

„Decizia Comisiei Europene de a nu mai prelungi interzicerea importurilor pentru cele cinci state din vecinătatea Ucrainei (România, Polonia, Ungaria, Slovacia şi Bulgaria) obligă Guvernul României la o asemenea decizie, dacă vrem să mai vorbim de sector agroalimentar naţional. De asemenea, apreciem că este necesară şi o discuţie urgentă, până la finalul zilei de luni – 18 septembrie a.c., cu mediul asociativ din sectorul agroalimentar pentru a stabili, cu argumente, lista de produse supuse embargoului, listă ce trebuie să fie anexată acestui act normativ. Dacă un stat precum Polonia, care sprijină masiv şi cuprinzător Ucraina, în faţa agresiunii Rusiei, a luat o asemenea decizie unilaterală imediat după expirarea termenului de 15 septembrie 2023, nu înţelegem de ce România ar trebui să aibă reţineri în a proceda exact la fel. Dacă Polonia continuă să fie 100% alături de Ucraina şi, cu toate acestea, acelaşi guvern de la Varşovia nu are nicio o ezitare în a-şi proteja fermierii prin măsuri unilaterale, cauzate de decizii la Comisiei Europene, atunci aceste măsuri nu afectează cu nimic solidaritatea faţă de poporul ucrainean. România ar trebui să facă exact acelaşi lucru”.

Agricultorii precizează că îşi manifestă surprinderea faţă de comunicatul „extrem de ezitant al Guvernul României din seara de 15 septembrie care nu vorbeşte deloc despre prioritatea de a salva fermierul român şi agricultura naţională”.

„Sperăm că acest mod de comunicare ambiguu, fără o asumare clară a obligaţiei de a proteja sectorul agroalimentar autohton, a fost doar o scăpare de moment din partea oficialilor guvernamentali. Solicitarea noastră nu afectează în niciun fel tranzitul mărfurilor agroalimentare ucrainene prin România, către alte destinaţii, exact cum se întâmplă şi acum şi cum s-a întâmplat de la începutul războiului”.

‹ adv ›

LAPAR este o organizaţie profesională, neguvernamentală şi independentă, constituită în anul 2001 prin asocierea voluntară dintre asociaţii profesionale şi societăţi comerciale. LAPAR reprezintă interesele producătorilor agricoli în relaţia cu organele Administraţiei centrale, precum şi cu alte asociaţii şi federaţii, interne şi internaţionale, responsabile cu gestionarea politicilor şi programelor pentru agricultură, respectiv cu atragerea fondurilor destinate activităţii din agricultură.

LAPAR este membru fondator OIPA Cereale, co-fondator Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare şi membru în Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR).

UNCSV (Uniunea de Ramură Naţională a Cooperativelor din Sectorul Vegetal) este o organizaţie profesională umbrelă a cooperativelor din sectorul vegetal înfiinţată în 2017, care răspunde provocărilor cu care se confruntă membrii săi din cele 53 de cooperative agricole.

Aceasta reprezintă şi apără interesele cooperativelor agricole din sectorul vegetal în relaţia cu autorităţile statului, organisme naţionale şi internaţionale. Scopul ei primordial este susţinerea şi promovarea valorilor cooperatiste, inclusiv prin exemple de succes şi schimburi de experienţă, a mijloacelor şi metodelor de creştere a eficienţei economice a cooperativelor agricole, de specializare, dezvoltare, consolidare şi concentrare a activităţii cooperativelor agricole autohtone pentru a contribui concret la echilibrarea pozitivă a balanţei comerciale cu produse agroalimentare din România.

Federaţia Naţională PRO AGRO este o organizaţie profesională înfiinţată în anul 2012 de şi pentru producătorii din agricultură, industria alimentară şi servicii conexe din România, în vederea promovării, reprezentării, susţinerii şi apărării intereselor membrilor organizaţiilor profesionale reprezentative la nivel naţional în raport cu instituţiile europene şi naţionale, publice sau private.

Scopul Federaţiei Naţionale PRO AGRO este atins prin participare activă ca şi partener de dialog în procesul de legiferare, dar şi prin iniţierea de acte normative atunci când se impune.

‹ adv ›

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare solicită autorităţilor române blocarea semnării tratatului UE – Mercusor

Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare (AAC) solicită autorităţilor române...
‹ adv ›

AAC: Agricultura, sector strategic la nivel european pentru europarlamentarii români

Creşterea bugetului Politicii Agricole Comune post 2027 de la 0,4% în prezent, la 1% din PIB-ul Uniunii Europene şi...

AAC cere urgentarea plăților aflate în blocaj pentru ANT și ecoschema PD 04

Cele patru organizații Membre ale AAC (Federația Națională PRO AGRO, Liga Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România – LAPAR, Uniunea...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole