19.2 C
București
miercuri, 8 mai, 2024

-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleCE a rambursat României peste 202 mln euro - plăţi aferente proiectelor...

CE a rambursat României peste 202 mln euro – plăţi aferente proiectelor finanţate prin FEADR

Comisia Europeană a rambursat oficial României, la începutul lunii iunie, 202,7 milioane de euro (202.746.466,89 euro), fondurile europene fiind transferate în conturile statului român în data de 6 iunie 2023.

Potrivit Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, suma reprezintă contravaloarea plăţilor acordate prin intermediul AFIR în primul trimestru al acestui an către fermieri, procesatori, antreprenori şi autorităţi publice care au realizat investiţii în agricultură şi dezvoltare rurală.

Conform informării primite de la Banca Naţională a României (BNR), fondurile europene au fost transferate în conturile statului român în data de 6 iunie 2023 şi reprezintă rambursări provenite din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR), în cuantum de 192,6 milioane de euro (192.569.490,8 euro) şi din Instrumentul de Relansare al Uniunii Europene (EURI) în valoare de 10,2 milioane de euro (10.176.976,09 euro), precizează AFIR.

„Rambursarea cheltuielilor efectuate de către noi reflectă conformitatea acestora şi, mai ales, faptul că AFIR gestionează implementarea şi plata proiectelor cu finanţare europeană în deplină concordanţă cu cerinţele regulamentelor europene. Până la această dată, Comisia Europeană a rambursat tării noastre fonduri europene în valoare de 7,85 miliarde de euro pentru investiţii în agricultură şi dezvoltarea durabilă a mediului rural finanţate de AFIR”, a declarat George Chiriţă, directorul general al AFIR.

Sumele solicitate prin declaraţia de cheltuieli aferentă primului trimestru din acest an în perioada 1 ianuarie – 31 martie 2023 şi rambursate de către Comisia Europeană sunt aferente plăţilor efectuate de către AFIR pentru proiectele de investiţii finanţate prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020, cât şi plăţilor compensatorii pentru măsurile de mediu şi climă delegate către Agenţia de Plăţi pentru Intervenţie în Agricultură (APIA). 

‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

CE: Comerţul agroalimentar al UE a început în forţă anul 2024 

Comerţul agroalimentar al UE a înregistrat o evoluţie pozitivă...
‹ adv ›

Situaţia sectorului agricol, în analiză cu principalele partide politice europene

Viziunea grupurilor politice europene asupra situaţiei curente a sectorului agricol a fost discutată, în perioada 17-19 aprilie, la Bruxelles,...

CE sprijină industria fotovoltaicelor prin noua Cartă a energiei solare

Comisia Europeană şi-a intensificat eforturile de sprijinire a sectorului energiei solare din Europa prin promovarea semnării unei Carte europene...
‹ adv ›
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole