10.2 C
București
joi, 7 mai, 2026
IT
MD

-

‹ adv ›
HomepageAnaliticaCotaţia grâului a ajuns la cel mai redus nivel din ultimii doi...

Cotaţia grâului a ajuns la cel mai redus nivel din ultimii doi ani

Cotaţia grâului la bursa de cereale de la Chicago (CBOT) a scăzut luni pentru a cincea sesiune consecutiv, ajungând la cel mai redus nivel din ultimii peste doi ani, pe fondul aşteptărilor unei recolte globale ridicate şi al extinderii acordului privind exporturile de cereale ucrainene pe Marea Neagră, transmite Reuters.

Cotaţia grâului la bursa de cereale de la Chicago (CBOT) a scăzut luni dimineaţa cu 0,4%, la 6,02 dolari per bushel, cel mai redus nivel din aprilie 2021, în timp ce cotaţiile la porumb şi boabe de soia au urcat cu 0,3% (la 5,56 dolari per bushel) şi, respectiv, cu 0,2% (la 13,09 dolari per bushel).

‹ adv ›

Liderii G7 (grupul statelor puternic industrializate), reuniţi la Hiroshima, în Japonia, au cerut tuturor participanţilor ca acordul privind exporturile de cereale ucrainene pe Marea Neagră „să continue şi să implementeze complet buna desfăşurare a operaţiunilor, atât timp cât va fi necesar”.

Săptămâna trecută, acordul a fost prelungit cu două luni, atenuând temerile privind aprovizionarea cu cereale pe plan mondial.

Separat, adjunctul ministrului rus al Agriculturii, Oksana Lut, anunţase că Rusia intenţionează să recolteze în medie aproximativ 130 milioane de tone de cereale pe an şi să exporte până la 55 milioane de tone.

Oficialul a explicat că Moscova a reuşit să-şi majoreze exporturile de cereale, chiar dacă unele ţări au respins cerealele ruseşti din cauza conflictului cu Ucraina.

‹ adv ›

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

Slovacia renunţă la restricţiile impuse la vânzarea motorinei

Slovacia va ridica vineri restricţiile privind volumul vânzărilor de...
‹ adv ›

Producția globală de șrot de rapiță atinge un nou record

Producția mondială de șrot de rapiță și canola în sezonul 2025/26 va atinge un nivel record de 47,3 milioane...

Producţia mondială de orez ameninţată de războiul din Iran şi fenomenul El Nino

Traderii se aşteaptă ca producţia de orez să scadă anul acesta, pe măsură ce fermierii îşi reduc suprafeţele cultivate...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole