Comisia Europeană a anunţat vineri că s-a angajat să aloce un milion de euro pentru mecanismul de finanţare în domeniul pescuitului, care face parte din Acordul Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC) privind subvenţiile pentru pescuit, încheiat anul trecut.
Instituit în noiembrie 2022, acest nou mecanism de finanţare în domeniul pescuitului urmăreşte să sprijine sustenabilitatea pescuitului şi să elimine subvenţiile dăunătoare pentru pescuit.
Mecanismul de finanţare va acorda granturi ţărilor în curs de dezvoltare şi ţărilor cel mai puţin dezvoltate, astfel încât acestea să poată beneficia de asistenţă tehnică şi de o consolidare a capacităţilor în vederea punerii în aplicare a Acordului OMC privind subvenţiile pentru pescuit.
Aceste granturi vor completa şi vor mobiliza alte tipuri de asistenţă existente în favoarea unor activităţi pescăreşti sustenabile. Anunţul a fost făcut de vicepreşedintele Comisiei Europene, Valdis Dombrovskis, la Davos, cu ocazia întâlnirii sale cu directoarea generală a OMC, Ngozi Okonjo-Iweala.
Acordul OMC privind subvenţiile pentru pescuit, încheiat în cadrul celei de a 12-a Conferinţe ministeriale a OMC din iunie 2022, a stabilit noi norme semnificative vizând reprimarea subvenţiilor care generează un pescuit excesiv. Acesta este primul acord multilateral al OMC care sprijină durabilitatea.
Pentru ca acordul să devină operaţional, două treimi dintre membrii OMC trebuie să notifice organizaţiei acceptarea acestuia. De asemenea, în cadrul OMC sunt în curs negocieri cu privire la chestiunile nesoluţionate referitoare la subvenţiile pentru pescuit, inclusiv cu privire la îmbunătăţiri suplimentare ale acordului.