Starea terenurilor agricole s-a înrăutățit esențial în ultimele decenii, astfel încât acestea nu mai pot face față schimbărilor climatice, iar efectele problemelor cum ar fi seceta sunt mult mai resimțite.
Pe terenurile degradate, unde nu este respectat asolamentul, iar solul nu este întreținut corespunzător, impactul secetei sau a altor fenomene nefaste este mult mai simțit.
Experții menționează că „Putem reduce impactul secetei, doar având grijă de sol”.
În acest articol vorbim despre principalele recomandări pe care le-ați putea testa în cadrul întreprinderii în cazul în care vă preocupă starea solului sau acesta este afectat de eroziune, degradare.
Important! Procesul de restabilire a solurilor degradate este un proces de durată și poate fi realizat prin respectarea mai multor măsuri. De obicei, rezultate nu sunt vizibile în primii ani.
Majorarea cantității de materie organică în sol – cum influențează structura?
De foarte mult timp, una dintre recomandările de bază pentru a menține solul sănătos este introducerea gunoiului de grajd descompus. Metoda, însă, nu se dovedește a fi economic avantajoasă pe suprafețe mari din cauza costurilor mari la transportarea gunoiului (rentabile sunt distanțele de 3-5 km de la locul stocării).
În plus, gunoiul de grajd sau compostul nici nu prea se găsește, astfel că o bună parte din fermieri au abandonat ideea utilizării acestora.
De fapt, un rol decisiv în asigurarea recoltelor nu îl are aportul de elemente din gunoiul de grajd (vorbim de o medie de 4,1
kg N organic, 0,8 kg N mineral, 1,4 kg P, 5,5 kg K și 17 kg C organic pe tonă), ci faptul că introducând gunoi de grajd se dezvoltă biota solului și diversitatea biologică.
Experții menționează că anume biota din sol îmbunătățește fertilitatea acestuia, în special a structurii agregatelor din sol.
„Afirmaţiile privind aplicarea gunoiului de grajd, chiar și în cantităţi de 40-60 t/ha, în condiţiile când masa stratului 0-30 cm alcătuiește cca 3 mii t/ha, sunt eronate. Adaosurile la recolte înregistrate în condiţii de administrare a gunoiului de grajd sunt favorizate de ameliorarea regimurilor aerohidric și hidrotermic ca urmare a ameliorării structurii solului”, explică doctorul în științe agricole, Gheorghe Jigău.
Astfel, lipsa sau insuficiența gunoiului de grajd nu ar trebui să vă facă să abandonați ideea că puteți îmbunătăți starea solului, în condițiile în care există alternative.
Expertul oferă și un exemplu ce ar confirma modul de acțiune a gunoiului de grajd:
În al doilea an după administrarea gunoiului de grajd conţinutul de agregate >10 mm se reduce comparativ cu controlul cu 12,7-14,3%, conţinutul de agregate 10-1 mm sporește cu 13,9-16,6%, a celor 1-0,25 mm sporește cu 5,4-7,1%, iar a celor <0,25 mm se reduce cu 1,8-2,4%.
Conţinutul de agregate hidrostabile >1 mm sporește comparativ cu controlul cu 6,1-8,6%, a celor 1-0,25 mm sporește cu 9,6%, iar a celor <0,25 mm se reduce cu 21,4%.
Ce ar trebui să înțelegem din acest lucru? Reducerea conţinutului de agregate >10 mm din sol contribuie la îmbunătățirea structurii solului, capacității de a face față eroziunii, iar materia organică din sol favorizează acest lucru.
La insuficiența gunoiului de grajd – nu cedăm pozițiile!
Ținând cont de rolul pe care îl are ca atare gunoiul de grajd, acesta poate fi cu succes parțial înlocuit cu substanțe organice proaspete vegetale (de exemplu miriștea, paiele, îngrășămintele verzi, boboasele pot avea un aport esențial în îmbunătățirea stării solului).
Astfel de încercări au fost făcute de specialiști încă acum peste un deceniu, iar rezultatele indică faptul că în șase ani s-a reușit îmbunătățirea însușirilor agrofizice ale solurilor și în măsură mai mică a conţinutului de humus:
Respectiv, utilizarea rațională cel puțin a resturilor vegetale rămase în urma culturilor ar fi deja un pas înainte în a ajuta solul să-și îmbunătățească starea.
Pentru a spori descompunerea acestor resturi, la necesitate, pot fi utilizate produse ce conțin bacterii speciale.
Trecerea terenurilor agricole în pârloagă – ce altă opțiune avem?
O altă metodă de îmbunătățire a stării solului degradate cunoscută încă din antichitate presupune trecerea terenurilor în pârloagă. Însă, acest procedeu presupune excluderea lor din circuitul agricol pe 15-20 ani, ceea ce în condițiile actuale e practic imposibil de realizat.
În schimb, ceea ce e absolut real de aplicat în gospodăriile agricole pe terenuri erodate sunt fâneţele cu rotaţii de 3-4 ani a ierburilor boboase multianuale (lucerna, trifoiul, raigrasul).
Care este rolul boboaselor în îmbunătățirea solului? Substanţele proteice conţinute în biomasă mai ușor se mineralizează cu mobilizarea substanţelor nutritive ce vor fi utile la culturile următoare.
Pentru ca boboasele să producă masa vegetală, cca 60-80% din azotul necesar este azotul molecular fixat din atmosferă; alte 20-40% sunt asimilate din sol. Ulterior, după ciclu de viață a acestora, până la 40% din masa vegetală produsă rămâne în sol.
Această masă vegetală conține azot, dintre care 25% se utilizează la culturile din anul viitor, iar altele 15% la următoarele 2-3 culturi.
Alte 60-75% din resturile vegetale de la culturile boboase se transformă în substanţe humice și asigură ameliorarea fertilității (compactitatea, îmbunătățirea agregatelor menționate anterior, însușirile de menținere a apei).
Totodată, cu resturile vegetale de trifoi în sol sunt încorporate 70-250 kg/ha de azot, iar cu cele de lucernă 150-780 kg/ha de azot (în funcţie de condiţiile de creștere și dezvoltare a boboaselor).
Câți ani cultivăm trifoiul și lucerna?
Din cercetările realizate, cultivarea trifoiului se recomandă a fi realizată până la doi ani, iar a lucernei până la 3 ani (trifoiul după trei ani de vegetaţie acumulează în resturile vegetale cantităţi de azot la nivelul celor după doi ani de vegetaţie, iar lucerna începând cu anul al 4-lea de vegetaţie provoacă uscarea excesivă a solului).
Aceste culturi contribuie, precum am menționat anterior, la îmbunătățirea activității biotei solului.
Mai multe detalii despre Cultivarea lucernei – sfaturi la semănat și îngrijire.
De ce ținem cont când elaborăm un asolament pentru terenurile erodate
- Numărul de sole trebuie să fie anual de cel puţin 4 culturi, lucru determinat de nivelul de fertilitate al solului și de posibilitatea de folosire a fertilizanţilor organici și resturilor vegetale.
Cu cât solul este mai sărac, cu atât numărul de sole în asolamente cu ierburi perene este mai mic. O cerinţă indispensabilă în astfel de caz o constituie cultivarea în amestec a ierburilor perene, leguminoaselor și gramineelor.
Din contra, cu cât solul este mai bogat, iar posibilităţile de folosire a îngrășămintelor organice și resturilor vegetale mai mari, cu atât ponderea leguminoaselor se va reduce.
În calitate de cerinţe de bază faţă de orice asolament continuă să rămână compensarea pierderilor anuale de suprafaţă organică și elemente nutritive extrase de circuitul biologic.
Citiți mai multe despre 10 Recomandări la întocmirea asolamentelor în condiţiile schimbărilor climatice.
2. Instalarea, la începutul rotaţiei, a unei culturi cu efect ameliorativ asupra întregului ciclu de rotaţie. Rotaţia, de obicei, începe cu instalarea de culturi cu efect ameliorator asupra însușirilor solului (leguminoase anuale și perene) și încadrate în grupa culturilor bune premergătoare.
O altă regulă generală este instalarea, la începutul rotaţiei, a unei culturi la care să se aplice cantităţi mari de îngrășăminte organice și care să valorifice bine acest îngrășământ (porumb, cartof, vază, tomate) și să amelioreze pe timp îndelungat însușirile solului.
3. Utilizarea culturilor ce reduc eroziunea solului. În acest sens, culturile se clasifică în:
- culturi foarte bune protectoare (grad de acoperire a solului peste 75%): leguminoasele și gramineele perene;
- culturi bune protectoare (grad de acoperire 50-75%): cerealele păioase, culturile furajere;
- anuale (borceag, secară masă verde, iarbă de Sudan);
- culturi moderat protectoare (grad de acoperire 25-50%): leguminoasele anuale (fasole, mazăre, bob, năhut, linte ș.a.);
- culturi slab protectoare (grad de acoperire sub 25%): porumb, floarea-soarelui, sfeclă de zahăr.
Plantele foarte bune și bune protectoare împotriva eroziunii vor alterna cu prășitoarele, care sunt slab protectoare, iar ponderea lor în asolamentele de pe terenurile în pantă depinde de pantă.
Pentru versanţi cu înclinare de pantă până la 2° există trei posibilităţi de combinare a culturilor:
- Prășitoare – 60%; cereale păioase – 20%; leguminoase – 15%; culturi furajere – 5%.
- Cereale păioase – 50%; culturii prășitoare – 50%;
- Culturi prășitoare – 50% cu alte culturi moderat și bune protectoare, având o amplasare a culturilor în fâșii cu lăţimea maximă de 200 m.
Pentru pante cuprinse între 2-5° se recomandă sistemul de culturi în fâșii a căror lăţime nu poate depăși 100-150 m:
- Culturile prășitoare pot ocupa 50%; cerealele păioase – 25%; ierburile perene – 5%; culturile leguminoase și furajere – 20%.
Pentru pantele 5-8° ponderea prășitoarelor scade până la 30% din suprafaţă: cerealele păioase ocupă 40%; culturile leguminoase și furajere – 20%; ierburile perene – 10%.
Pentru grupa de pante 8° culturile prășitoare se exclud din asolamentele antierozionale. Aceste pante se recomandă spre utilizare în condiţii de amenajare antierozională pentru vii, livezi, fâneţe.
4. Includem culturile capabile să refacă structura solului. Bune reproducătoare a structurii sunt considerate ierburile perene (amestecuri de ierburi perene), cerealierele (grâu, orz de toamnă/primăvară), borceagurile de toamnă/primăvară, iar
moderat reproducătoare: leguminoasele anuale, porumbul.
5. Alternăm culturile în funcție de consumul de elemente nutritive. Plantele mai consumatoare de elemente nutritive,
cum sunt floarea-soarelui, sfecla de zahăr ș.a. trebuie să alterneze cu plantele cu consumuri reduse, cum sunt cerealele.
Fiecare specie extrage din sol, substanţe nutritive în cantităţi și proporţii diferite. Cerealele păioase folosesc mai mult N și P; floarea-soarelui, sfecla de zahăr, porumbul, cartoful și altele consumă mai mult K. Capacitatea de solubilizare a compușilor cu P diferă de la o plantă la alta.
Orzul folosește elementele nutritive din stratul superficial, pe când floarea-soarelui, sfecla, porumbul, mazărea, rapiţa, soia ș.a. dintr-un strat mai adânc.
Mazărea, lupinul, au o putere mare de solubilizare, iar orzul, grâul, tutunul ș.a. au o putere mică de solubilizare a elementelor chimice nutritive din sol.
Leguminoasele îmbogăţesc solul cu azot, pe când celelalte plante consumă din rezerva de azot a solului și, ca urmare, acestea trebuie să alterneze în asolament.
6. Alternăm culturile în funcție de tipul caracteristicile rădăcinilor.
Se recomandă ca după plantele cu înrădăcinare profundă (floarea-soarelui, porumb, rapiţă, sfecla ș.a.) să urmeze plante cu înrădăcinare mai superficială (fasole, cartofi, mazăre, grâu, orz), astfel asigurându-se rotaţia rădăcinilor.
Adaptarea lucrării solului
Este bine cunoscut faptul că în condițiile eroziunii solului cea mai bună metodă de lucrare a solului este considerată evitarea, pe cât este posibil, a acesteia.
Solul astfel protejat în combinație cu respectarea asolamentului, utilizarea culturilor de acoperire și gestionarea rațională a resturilor de plante, asigură stimularea dezvoltării biotei solului și oferă rezultate foarte bune în câțiva ani de la implementare.
În acest sens, se consideră avantajos sistemul No-till, pentru care este necesată adaptarea tehnologiei de producere.
Detalii despre Sistemul No-till: ce reprezintă și cum poate fi implementat.
Semănarea îngrășămintelor verzi
Îngrășămintele verzi sunt culturi cultivate special pentru fertilizarea solurilor. Utilizarea îngrășămintelor verzi se bazează pe cultivarea și încorporarea în sol a unor plante din diverse familii botanice, care realizează într-un interval scurt de timp o cantitate mare de substanţe vegetale.
În aceste scopuri mai frecvent se cultivă muștarul galben, facelia, ovăzul, mazărea, măzărichea, iar în ultimii ani și hrișca.
Încorporarea îngrășămintelor verzi se face într-un anumit stadiu al vegetaţiei, care valorifică cel mai bine volumul de masă vegetativă și conţinutul acesteia în elemente nutritive. La momentul optim plantele se mărunţesc, iar materialul
se lasă timp de 3-4 săptămâni pentru uscare și compostare în strat subţire la suprafaţă.
Ulterior, se încorporează superficial prin discuire de 10-12 cm.
Culturile pentru îngrășămintele verzi trebuie semănate asigurând rotaţia speciilor. În aceste scopuri pot fi utilizate plante din familiile leguminoase (mazăre, măzăriche, bob, soia, sulfina, lucerna), crucifere (rapiţă, muștar), graminee (secară, triticale, ovăz).
Potrivit experienţei specialiștilor de peste hotare, din plantele leguminoase cele mai recomandate specii pentru fertilizare
verde sunt lucerna și trifoiul roșu (purpuriu).
Dacă se seamănă pentru fertilizarea culturilor de toamnă, culturile pentru „fertilizare verde” se vor semăna îndată după recoltarea culturii precedente și vor fi încorporate în sol cu 2-3 săptămâni până la semănatul culturii de toamnă.
Pe terenurile pe care au fost cultivate culturi târzii (floarea-soarelui, porumb, sfeclă ș.a.), culturile pentru îngrășămintele verzi se seamănă în perioada septembrie-octombrie și se încorporează în sol în martie (după caz, în februarie).
În cazul practicării sistemului No-till, acestea nu se încorporează în sol.
Pregătirea solului înainte de semănatul îngrășămintelor verzi constă în lucrări ușoare pentru a mobiliza solul.
Se estimează că un hectar cultivat cu îngrășăminte verzi, în urma descompunerii lor înlocuiește 20 t gunoi de grajd sau 250 kg/ha NPK.
Citiți mai multe despre Îngrășămintele verzi: Top 5 specii de plante ce combat dăunători și boli din sol.
