11 C
București
joi, 21 noiembrie, 2024

-

‹ adv ›
HomepageArticoleGale (umflături) pe tulpina de zmeur și mur. Cauze, combatere

Gale (umflături) pe tulpina de zmeur și mur. Cauze, combatere

Deseori, în plantațiile de zmeur sau mur apare fenomenul de umflare a unor porțiuni de tulpină (se formează gale), iar determinarea motivului apariției acestora, uneori, este anevoioasă.

Apariția galelor pe tulpinile de zmeur poate să denote faptul că în plantație este prezent dăunătorul Musculița galicolă a tulpinilor de zmeur (Lasioptera rubi).

Musculița zmeurului (țânțarul galicol al tulpinilor de zmeur și mur) atacă baza tulpinilor, producând gale a căror dimensiuni pot ajunge la câțiva centimetri. Tulpinile atacate se usucă.

‹ adv ›

Galele sunt produse de larvele musculiței, care străpung scoarța lăstarilor pentru a se hrăni cu seva lor. Drept rezultat, pe lăstari se formează gale a căror dimensiune poate să ajungă la 30 mm lungime și 20 mm lățime.

Prezența acestora poate fi depistată și în perioada rece a anului, deoarece larvele iernează în galerii. Pupele se formează în luna aprilie, iar zborul adulților din noua generație are loc în mai-iunie.

Ouăle sunt depuse la baza mugurilor.

Citește și Înmulțirea la zmeur – cum creștem plante pentru o nouă cultură.

De obicei, insecta adultă este destul de greu de observat în plantație. Ca semne distinctive: are corpul de 1,6-2,2 mm lungime, este de culoare neagră, pe partea dorsală cafenie, cu perișori scurți gălbui.

Aripile sunt transparente, cu puține nervuri, acoperite cu perișori fini.

În schimb, poate fi ușor depistată larva care este fără picioare, poate atinge lungimea de 3,5-4 mm la maturitate, culoare galben-portocalie.

V-ar putea fi util și articolul despre Mulcirea la zmeur – perioade, materiale recomandate.

Prevenirea și combaterea musculiței galicole a tulpinilor de zmeur

Una dintre măsurile importante de prevenire a răspândirii dăunătorului este înlăturarea și arderea sau compostarea tulpinilor pe care sunt prezente gale. Verificarea este necesar a fi realizată în perioada toamnă-iarnă.

Tulpinile atacate este recomandat a fi tăiate la 5 cm sub malformație sau înlăturate complet, în funcție de poziționare și gradul de atac.

Nu este recomandată amplasarea plantației în apropierea plantelor apărute spontan sau a plantațiilor neîngrijite de zmeur, pentru a evita infestarea de la acestea.

Musculița galicolă poate fi prezentă în drajonii achiziționați de la persoane ambulante, care nu întrețin corespunzător plantele. Achiziționați doar material săditor de la pepiniere certificate, în a cărei imagine sunteți sigur.

În perioada de zbor a adulților este recomandată pulverizarea tufelor de zmeur și mur cu insecticide. Printre substanțele active recomandate de specialiști se numără Lambda-cihalotrin (Karate Zeon), spinosad (Laser 240 SC).

Săparea solului sub tufe toamna târziu și primăvara devreme este considerată o măsură recomandată.

Citește despre Tratamente la zmeur și mur. Măsuri de protecție.

‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

Ce este zmeur-murul, ce avantaje are și cum îl îngrijim

Zmeur-murul (zmurul) după cum spune și denumirea, este un...
‹ adv ›

Tehnologia de producere a murelor – aspecte importante

Murul este un semiarbust de 3-6 m înălţime, cu partea subterană – perenă, iar partea aeriană de 2 ani. Sistemul...

Tăierile la zmeur și mur primăvara – sfaturi

Majoritatea producătorilor sunt obișnuiți să realizeze tăierile la zmeur și mur primăvara. Cu toate acestea, specialiștii recomandă realizarea tăierilor...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole