Marţi, 31 mai, este ultima zi în care solicitanţii eligibili se mai pot înscrie în cadrul programului IMM Agri-Food, iar platforma va rămâne activă până la ora 20:00, a anunţat Ministerul Antreprenoriatului şi Turismului (MAT).
La rândul său, Marcel Boloş, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, susţine că acordarea acestor microgranturi şi granturi pentru capital de lucru, operaţionalizate de MADR şi de MAT, reprezintă doar un pas firesc în procesul de garantare a securităţii alimentare pentru români.
Pentru măsura privind capitalul de lucru, până la acest moment, sunt aproximativ 10.900 de aplicanţi înscrişi, bugetul total fiind de 250 milioane euro.
Pe data de 2 iunie, Ministerul Antreprenoriatului şi Turismului va afişa pe site-ul oficial lista solicitanţilor eligibili, conform evaluării realizate automat de sistem, precum şi lista celor respinşi automat de sistem.
Măsura este valabilă până la 30 iunie 2022, iar plăţile vor fi efectuate până la 31 decembrie 2023.