4.1 C
București
marți, 10 decembrie, 2024

-

‹ adv ›
HomepageArticolePorcii Bazna. Carne delicioasă, rezistenți și nepretențioși

Porcii Bazna. Carne delicioasă, rezistenți și nepretențioși

Porcul Bazna este o rasă Românească, creată la sfârșitul secolului XIX în localitatea cu același nume. Rasa este foarte valoroasă datorită adaptabilității înalte la factorii climaterici. Carnea de Bazna are calități similare cu cea de Mangaliță, fiind prețuită de consumatori pentru gustul excepțional și pentru că este foarte sănătoasă, lipsită de toxine și cu puțin colesterol. Crescătorii apreciază rasa pentru prețul practic dublu, la care poate fi vândută producția, comparativ cu alte rase de carne.

Fiind lipsită de o promovare semnificativă, în ciuda caracteristicilor sale speciale, rasa rămâne populară doar în Transilvania. Și acolo însă ea își pierde treptat caracterele genetice, pentru că nu se iau măsuri suficiente în scopul conservării lor.

Citiți în continuare despre rasa cu o longevitate productivă extraordinară, iar mai detaliat vedeți despre:

‹ adv ›
  • Originea rasei de porci Bazna;
  • Descrierea porcilor Bazna;
  • Productivitatea porcilor de rasa Bazna;
  • Întreținerea porcilor Bazna;
  • Alimentația rasei de porci Bazna;
  • Avantajele porcului Bazna;
  • Dezavantajele rasei de porci Bazna.

Originea rasei de porci Bazna

Istoria rasei începe în satul Bazna, județul Sibiu, România la sfârșitul secolului XIX, de unde provine și denumirea rasei. În procesul construcției căii ferate a fost implicat un grup de muncitori din Anglia, care au adus cu ei doi porci din rasa Berkshire, planificând inițierea unei ferme. Scroafa însă a murit pe drum și englezii au decis să încrucișeze vierul cu o femelă din rasa locală Mangalița. Progenitura obținută avea exteriorul specific cu dunga albă în jurul toracelui și un gust al cărnii foarte bun. Așa a luat naștere rasa Bazna.

Mai târziu au fost făcute încrucișări și cu alte rase, care au perfecționat calitățile porcilor obținuți, rasa fiind oficial recunoscută la mijlocul secolului XX.

După câteva decenii de prosperitate, porcii Bazna au început să scadă la număr. În ultimele două decenii ale secolului XX s-a pus accent pe cantitatea de carne obținută, așa că rasele industriale de carne au devenit dominante.

În prezent, porcii Bazna sunt o rasă de nișă, crescuți în număr foarte mic mai ales de oieri, care îi întrețin liberi pe pășuni, împreună cu oile. Deși carnea lor este cu mult mai valoroasă decât a altor rase, creșterea porcilor Bazna nu ia amploarea cuvenită din cauza lipsei de suport de la stat, dar și pentru că este foarte dificil de achiziționat animale de rasă pură.

Vedeți care sunt cele mai frecvente boli infecțioase la porci.

Descrierea porcilor Bazna

  • Trăsătura caracteristică a rasei este corpul de culoare neagră, cu o linie albă, care înconjoară cavitatea toracică, cuprinzănd spetele și membrele anterioare;
  • Corpul de dimensiuni medii este acoperit cu păr neted de lungime până la 4 cm;
  • Capul este proporțional dimensiunilor corpului, urechile sunt îndreptate în jos și înainte;
  • Râtul este de formă concavă, ceea ce denotă modul diferit de preluare a hranei în comparație cu rasele industriale;
  • Gâtul este scurt și lat, trunchiul mediu, adânc, abdomenul mare, crupa de lungime medie, îmbrăcată bine în musculatură;
  • Membrele de lungime mijlocie, puternice, porcii fiind foarte mobili și ageri;
  • Coada este încârligată, iar sub aceasta, în regiunea caudală a coapselor persistă două depozite simetrice de grăsime.

Productivitatea porcilor de rasa Bazna

  • Greutatea corporală la animalele adulte: 180-210 kg la scroafe și 220-240 kg la vieri;
  • Vârsta de introducere la reproducție este de 10-11 luni;
  • Prolificitatea scroafelor Bazna este bună, cu media de 9,5 purcei la fătare. Capacitatea de alăptare este suficientă, în medie de 38-42 kg;
  • Longevitatea reproductivă este mare, comparativ cu alte rase, o scroafă fiind capabilă de 8-12 fătări pe durata vieții;
  • Purceii se nasc cu o greutate medie de 1,2 kg, la 1 lună ajung la 5,6 kg, la 2 luni – 14 kg, la 6 luni – 60-65 kg, la 1 an – 125-135 kg;
  • Sporul mediu zilnic este de 500-600 gr;
  • Sacrificarea tineretului pentru carne poate fi făcută la greutatea de 90-110 kg; pentru carne-grăsime cel mai bun raport se consideră 1.4:1 și se atinge la greutatea de 140-160 kg;
  • La un an și jumătate porcii pot cântări și până la 220 kg, iar calitatea cărnii, după cum afirmă crescătorii, nu scade, ca la rasele industriale de carne, ci crește pe măsura avansării în greutate.

Întreținerea porcilor Bazna

Porcii Bazna sunt foarte bine adaptați la condițiile naturale de creștere. Ei preferă întreținerea în libertate, pe pășune sau în pădure, unde se aprovizionează cu toate substanțele nutritive necesare. În plus, mișcarea regulată face carnea extrem de delicioasă și sănătoasă.

În general rasa este puțin pretențioasă la condițiile de întreținere. Rezistența la factorii de mediu este remarcabilă. Crescătorii afirmă, că animalele pot fi ținute afară și pe timp de iarnă. Totuși, pentru evitarea pierderilor de energie, care influențează creșterea, se v-or amenaja încăperi cu condiții minime de întreținere.

Rasa nu este recomandată pentru creșterea în sistem industrial. Perfect pentru porcii Bazna este sistemul extensiv, dar pot crește și în sistem semiintensiv.  

Bazna este caracterizată și printr-o imunitate bună împotriva diferitor boli.

Citiți și recomandările generale privind întreținerea porcilor iarna.

Alimentația rasei de porci Bazna

Porcii Bazna nu sunt pretențioși nici la capitolul nutriției. Întreținuți în condiții libere, aceștia foarte bine valorifică alimentele găsite în natură: iarba, rădăcinile, ciupercile, ghinda, diverse insecte ș.a.

Pentru o creștere mai bună, rația se va suplini cu rădăcinoase, cartofi, porumb, grâu, orz, resturi menajere ș.a.

Crescătorii de porci Bazna afirmă, că aceștia pot fi crescuți foarte ușor cu tot ce se găsește prin grădina verde. În afară de furajele enumerate mai sus, se mai menționează și mazărea, lucerna, fructe de sezon mărunțite.

Avantajele porcului Bazna

  • Carne de calitate superioară, marmorată, fragedă și suculentă, cu o aromă deosebită. Cei, care consumă carne de Bazna afirmă, că rasele industriale de carne pentru ei sunt lipsite de gust;
  • Carnea este foarte sănătoasă, având un conținut redus de colesterol și unul mărit de acizi grași nesaturați;
  • Slănina are o consistență moale și untoasă, fiind foarte apreciată de consumatori;
  • Prețul, la care poate fi vândută carnea de Bazna, în comparație cu rasele industriale, este cu mult mai motivant pentru producători;
  • Costuri reduse la întreținere și furajare, așa cum aceștia pot fi ținuți liberi și valorifică bine alimentele din mediul natural;
  • Scroafele sunt mame bune, nu necesită boxe speciale pentru fătare, alăptează purcelușii până la vârsta de 2 luni, ceea ce îi face mai rezistenți decât cei ai altor rase;
  • Porcii Bazna se adaptează la diverse condiții, fiind căutați în special de țărani și ciobani, pentru creștere în curte, grajd, stână, coteț ș.a. Animalul se dezvoltă bine în orice mediu.

Dezavantajele rasei de porci Bazna

  • nu este o rasă potrivită pentru creșterea în sistem intensiv. În lipsa mișcării se pierde mult din calitatea și gustul cărnii;
  • Este foarte dificil de găsit animale de rasă pură. Porcii Bazna sunt foarte puțini la număr, crescuți doar în anumite zone din România de către țărani sau ciobani. Deoarece rasa este destul de căutată și apreciată la un preț mai mare, foarte des se întâmplă să fie vânduți porci Hampshire în loc de Bazna. Aceștia au aceeași culoare, dar sunt absolut lipsiți pe calitățile speciale ale cărnii.
‹ adv ›

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

România interzice creșterea șinșilelor și nurcilor pentru blană începând cu 2027

Creșterea șinșilelor și nurcilor: O nouă lege, publicată în...
‹ adv ›

Paraziți sau viermi la pui și găini – simptome și tratament

Invaziile parazitare la găini prezintă o problemă importantă pentru fermieri. Păsările suferă deoarece paraziții se înmulțesc rapid, afectând atât...

Rasa de vaci Montbeliarde – producător universal de brânză

Astăzi, așa cum și am promis, vă voi relata despre o altă rasă de bovine, și anume Montbeliarde. Așa cum...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole