17.4 C
București
miercuri, 1 mai, 2024

-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleAgrometeo: Prognoza pentru intervalul 9-15 februarie 2022

Agrometeo: Prognoza pentru intervalul 9-15 februarie 2022

Pe ansamblu, intervalul se va caracteriza printr-un regim termic al aerului mai ridicat decât în mod obişnuit, în aproape toată ţara.

Temperatura medie diurnă a aerului se va încadra între -2…10°C, abaterile termice pozitive fiind de 1…8°C, pe întreg teritoriul agricol.

Temperatura maximă a aerului va fi cuprinsă între 0…15°C, în cea mai mare parte a ţării. Temperatura minimă a aerului va oscila între -8…6°C, în majoritatea zonelor de cultură, producându-se îngheţ la sol.

Sub aspect pluviometric, sunt posibile precipitaţii mixte (ploaie, lapoviță și ninsoare), fiind însoțite de intensificări de scurtă durată ale vântului, iar în zonele joase şi de luncă se va produce ceaţă, izolat asociată cu burniță.

Rezerva de umiditate a solului

În cultura grâului de toamnă, rezerva de umiditate pe adâncimea de sol 0-100 cm va prezenta valori satisfăcătoare până la apropiate de optim și optime, în Maramureș, Transilvania, Banat, Crișana și Oltenia, cea mai mare parte a Munteniei și Dobrogei, izolat în sud-estul Moldovei.

Conținutul de apă din sol se va situa în limite scăzute și deosebit de scăzute (secetă pedologică moderată și puternică), pe suprafețe agricole extinse din Moldova, izolat în nordul și nord-estul Munteniei, centrul Dobrogei.

Starea de vegetație a culturilor agricole

La începutul perioadei, pe fondul temperaturilor minime scăzute din aer şi sol, la culturile de câmp se va menţine starea de repaus biologic, în cea mai mare parte a regiunilor agricole ale ţării.

De asemenea, în ultimele zile ale intervalului vor fi posibile reluări lente şi temporare ale proceselor vegetative la culturile de toamnă din zonele sudice, datorită regimului termic din aer mai ridicat decât în mod normal.

Totodată, ca urmare a procesului de îngheţ/dezgheţ la sol se va putea înregistra fenomenul de „descălţare” al plantelor.

Funcţie de data semănatului, la orzul şi grâul de toamnă se vor semnala în continuare fazele de răsărire, formare a frunzei a treia şi înfrăţire (10-100%), la nivelul întregului teritoriu agricol.

Pe ansamblu, starea de vegetaţie a cerealierelor de toamnă semănate în epoca optimă va fi medie şi bună, respectiv medie şi slabă la cele înfiinţate tardiv.

Cultura de rapiţă se va afla în faza de dezvoltare a aparatului foliar, cu o uniformitate şi vigurozitate a plantelor în general bună şi medie, iar în semănăturile tardive, precum şi pe terenurile fără strat protector de zăpadă, starea de vegetaţie se va prezenta medie şi slabă, iar densitatea redusă.

La pomii fructiferi şi vița-de-vie se va continua stadiul de repaus vegetativ în aproape toate plantaţiile.

Condiţiile agrometeorologice menționate vor fi pe ansamblu favorabile desfăşurării
lucrărilor agricole de sezon, în aproape toată ţara
.

‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

AgroMeteo: Seceta pedologică se menţine pe suprafeţe agricole extinse din Moldova, Dobrogea şi Oltenia

Secetă pedologică moderată şi puternică se înregistrează în cultura...
‹ adv ›

AgroMeteo: Dezvoltarea speciilor pomi-viticole se va desfăşura normal în majoritatea zonelor agricole

Vremea normală de la începutul intervalului va intra într-un proces de răcire treptată în cea mai mare parte a...

AgroMeteo: Cultura grâului de toamnă, afectată de secetă în 5 județe

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) transmite că cultura grâului de toamnă este afectată de secetă pedologică moderată şi puternică...
‹ adv ›
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole