5.8 C
București
spot_img

-

HomepageȘtiriO firmă românească care a concesionat 1.344 ha le-a luat fața libanezilor...

O firmă românească care a concesionat 1.344 ha le-a luat fața libanezilor de la Maria Group

O firmă românească din Rîmnicelu, județul Brăila, a câștigat licitația pentru cele 1.344 ha de teren agricol scoase la concesionare la Gropeni Stăncuța – Brăila, în fața libanezilor de la Maria Group, unul din cei mai mari jucători pe piața românească care administrează peste 40.000 hectare de teren agricol, scrie puterea.ro.

Pentru terenul din Brăila au depus oferte cinci firme: Maria Group din Chirnogi, județul Călărași, Lta Mondial din județul Constanța, Ital Agro cu sediul în localitatea Foltești, comuna Foltești, județul Galați, Gropeni Real Estate din județul Brăila și Agroindustriala Râmnicelu, din Râmnicelu, județul Brăila, potrivit informațiilor communicate de ADS.

Firma din Rămnicelu a fost declarată câștigătoare, deoarece a depus o ofertă de 2.438 de kilograme de grâu pe hectar, cea mai mare cantitate raportată la celalte patru societăți. Redevența minimă de la care s-a pornit a fost de 842 kilograme/an/hectar.

Durata concesiunii este de 20 de ani, iar contractul va fi semnat dacă în termen de zece zile nu va fi depusă nicio contestație. La cele 1.344 hectare de teren agricol, care este irigabil, se mai adaugă alte 277 ha de teren neagricol.

Agroindustriala Rîmnicelu, societate înființată în anul 1991, este adminstrată de Irinel Ploscă, care este și acționar. Anul trecut, compania a avut o cifră de afaceri de 11,8 milioane lei și un profit de 920.277 lei, în timp ce datoriile atingeau 4,3 milioane lei.

Irinel Ploscă mai deține și firma Chimagri, al cărei obiect de activitate este comerțul cu produse chimice (îngrășăminte chimice, produse pentru protecția plantelor) și semințe certificate (floarea-soarelui, porumb, orz, grâu, soia, rapiță, lucernă, sorg, mazăre), precum și producerea și procesarea semințelor certificate de cereale păioase, porumb și plante oleaginoase sau comerțul cu cereale.

Elena Balamatiuc
Elena Balamatiuc
Staff Editor

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Recomandate

Plum pox sau vărsatul prunelor – ce facem cu pomii bolnavi

Plum pox sau vărsatul prunelor (Prunus virus) este o...

Boala hemoragică a iepurilor – maladie contagioasă

Boala hemoragică a iepurilor este o boală infectocontagioasă, specifică iepurilor, cu evoluție acută (rapidă), caracterizată printr-un sindrom hemoragic însoțit...

Dihorul – cum protejăm păsările de gospodărie. Remedii utile

Deși au un aspect foarte drăgălaș, dihorii sunt animale prădătoare, destul de puternice, înzestrate cu gheare și dinți ascuțiți...

Caprele Saanen – cea mai productivă rasă de capre din lume

Patria caprelor de rasă Saanen este considerată o localitate cu aceiași denumire din Alpii Bernezi, Elveția. Deși elvețienii au...
‹ adv ›

Comentarii recente

Top Recomandate