11.1 C
București
marți, 23 aprilie, 2024

-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleNurcile din Finlanda vor fi vaccinate împotriva Covid

Nurcile din Finlanda vor fi vaccinate împotriva Covid

Din dorinţa de a evita situaţia din Danemarca, unde mai multe milioane de nurci crescute în ferme au fost sacrificate în perioada pandemiei, crescătorii de animale cu blană din Finlanda au pus la punct un program de vaccinare pentru animalele lor, transmite Bloomberg.

Finlanda are aproximativ o jumătate de milion de doze dintr-un vaccin împotriva Covid care a fost dezvoltat pe plan intern, un stoc suficient pentru a proteja întreaga populaţie de nurci din această ţară nordică. Acesta este primul program de imunizare de acest fel din Uniunea Europeană.

Nurcile sunt deosebit de vulnerabile la virusul Covid. Anul trecut, Danemarca, odată primul exportator mondial de blănuri de nurcă, a fost nevoită să sacrifice 17 milioane de nurci după ce s-a descoperit că o mutaţie a coronavirusului a fost transmisă între aceste animale şi oameni. Ulterior, autorităţile de la Copenhaga au adoptat o lege care interzice creşterea nurcilor până la 1 ianuarie 2022.

În Finlanda, fermele de nurci funcţionează sub o carantină şi o supraveghere strictă. Până acum, nu au fost confirmate cazuri de infecţie în populaţia de nurci din Finlanda.

Directorul Asociaţiei crescătorilor de animale cu blană din Finlanda, Marja Tiura, a declarat luni că vaccinarea a fost derulată „pentru a asigura bunăstarea animalelor precum şi pentru a proteja sănătatea oamenilor”.

Potrivit acestuia, interesul în vaccin a fost unul crescut, chiar dacă substanţa activă din acest vaccin a fost dezvoltată de un grup de cercetători de la Universitatea din Helsinki şi a primit doar o autorizare condiţionată de utilizare la finele lunii septembrie.

China, Danemarca şi Polonia sunt cei mai mari crescători mondiali de nurci, aproximativ 60 de milioane de animale fiind ucise în fiecare an pentru blănurile lor, susţine organizaţia pentru protecţia animalelor Humane Society International. 

Sursa foto: mindcraftstories.ro

‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

De ce mor puii broiler – 5 cauze frecvente și cum le evităm

Puii broiler fac parte din tipul de pasări crescute...
‹ adv ›

Cu ce hrănim puii de o zi și cum îi îngrijim la început

Fiecare crescător de păsări începător care a hotărât să-și înființeze propria gospodărie, speră să obțină un efectiv puternic și...

Rațe Alergătoare Indiene – imagini, avantaje, întreținere

Rasa de rațe Alergătoare Indiene este una dintre cele mai ușor de recunoscut și a fost întotdeauna populară datorită...
‹ adv ›
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole