România va primi încă un ajutor din partea Comisiei Europene pentru compensarea pierderilor suferite de fermierii afectaţi de importurile de cereale din Ucraina printr-un nou mecanism de sprijin, a declarat, miercuri, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Petre Daea.
Şeful MADR a subliniat că este în dialog instituţional cu Comisia Europeană pentru stabilirea instrumentelor de sprijin pentru despăgubirea pierderilor înregistrare la culturile de primăvară din cauza secetei, precizând că primii bani vor fi distribuiţi fermierilor imediat după aprobarea ajutorului de stat de către CE.
Comisia Europeană a anunţat săptămâna trecută că va recurge la rezerva de criză pentru a sprijini fermierii din Polonia, România şi Bulgaria, deblocând o sumă de 56,3 milioane de euro pentru compensarea pierderilor economice datorate creşterii importurilor de cereale şi oleaginoase venite din Ucraina şi limitarea impactului dezechilibrelor pieţei.
Astfel, a fost propusă alocarea unei sume de 29,5 milioane de euro Poloniei, 16,75 de milioane de euro Bulgariei, iar României 10,05 milioane de euro. În plus, CE autorizează cele trei ţări să dubleze aceste sume prin ajutoare de stat.
Fondurile extrem de mici alocate României au adus nemulţumiri în rândul fermierilor români care au solicitat un mecanism real de sprijin pentru agricultori, în urma tranzitului cerealelor din Ucraina.
Ministrul Agriculturii Petre Daea, declara pe 21 martie, după reuniunea Consiliului de la Bruxelles, că suma de 10 milioane de euro alocată României pentru spijinirea fermierilor afectaţi de afluxul de cereale din Ucraina este derizorie, precizând că a cerut comisarului pentru Agricultură, Janusz Wojciechowski, reanalizarea formulei de calcul.
Propunerea, discutată la reuniunea Consiliului Agricultură şi Pescuit din 20 martie, va fi înaintată celor 27 de state membre pentru aprobare în cadrul unei reuniuni tehnice din 30 martie 2023.
Petrică este Calea, Adevărul și Viața. Fermierii se vor închina lui, dar numai după ce o să-l răstignească😃.
Pentru culturile de porumb si floarea soarelui ati uitat de despăgubiri pentru seceta de anul trecut se mai da ceva sau raminem cu paguba?