7.5 C
București
marți, 13 mai, 2025
IT
MD

-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleMinistrul Petre Daea va participa la reuniunea Consiliului AgriFish

Ministrul Petre Daea va participa la reuniunea Consiliului AgriFish

Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Petre Daea, va participa luni, 20 martie 2023, la reuniunea Consiliului Agricultură şi Pescuit, care va avea loc la Bruxelles, conform unui comunicat al Ministerului.

Pe agenda discuţiilor se vor regăsi subiecte de interes major pentru fermierii români, precum: situaţia pieţelor agricole, aspecte legate de comerţ în domeniul agriculturii, pescuit şi acvacultură, regulamentul privind refacerea naturii – elemente privitoare la agricultură şi silvicultură, revizuirea iniţiativei UE privind polenizatorii, raportul elaborat de grupul de reflecţie european privind sectorul cărnii de porc.

‹ adv ›

Tot luni, ministrul Petre Daea va avea o întrevedere cu comisarul pentru agricultură şi dezvoltare rurală, Janusz Wojciechowski, în cadrul căreia va fi abordată tema identificării celor mai bune soluţii privind sprijinul fermierilor afectaţi, ca urmare a conflictului din Ucraina.

În dezbaterile din cadrul reuniunii Consiliului, miniştrii vor desfăşura un schimb de opinii cu privire la pachetul de măsuri al Comisiei menite să sporească sustenabilitatea şi rezilienţa sectorului de pescuit şi acvacultură din UE.

Consiliul va invita oficialii europeni la o dezbatere despre situaţia actuală a pieţelor agricole internaţionale ce se va axa pe relaţiile cu principalii parteneri comerciali, pe actualele negocieri şi provocări legate de comerţ, inclusiv în contextul situaţiei actuale din Ucraina.

Preşedinţia suedeză va furniza informaţii cu privire la implicaţiile pentru agricultură şi silvicultură în UE referitoare la propunerea de regulament privind refacerea naturii.

‹ adv ›

Comisia va informa miniştrii cu privire la raportul elaborat de Grupul de reflecţie european privind sectorul cărnii de porc şi, totodată, va furniza informaţii cu privire la comunicarea sa recent publicată privind protecţia speciilor polenizatoare. 

  • Citește despre ->
  • MADR
‹ adv ›

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

România – Maroc: Cooperare agroalimentară consolidată

Ieri, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a fost gazda...
‹ adv ›

Târg de produse tradiţionale, în curtea Ministerului Agriculturii, de joi până sâmbătă

Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), cu sprijinul Cooperativei Agricole Caprirom Sud Muntenia, organizează în perioada 8-10 mai, în...

Creditul Fermierului: Ajutor de 250 milioane lei pentru producătorii agricoli

Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) va demara în acest an implementarea schemei de ajutor de minimis Creditul Fermierului,...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole