25.2 C
București
miercuri, 17 iunie, 2026
IT
MD

-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleGuvernul polonez interzice importurile de cereale şi alte produse alimentare din Ucraina

Guvernul polonez interzice importurile de cereale şi alte produse alimentare din Ucraina

Guvernul de la Varşovia a decis să interzică importurile de cereale şi alte produse alimentare din Ucraina, pentru a proteja sectorul agricol din Polonia, a anunţat sâmbătă Jaroslaw Kaczynski, şeful partidului aflat la guvernare (PiS), transmite Reuters.

După invazia rusească, Uniunea Europeană a eliminat taxele vamale pentru cerealele din Ucraina, în ideea de a le facilita transportul spre Africa şi Orientul Mijlociu. Însă aceste cereale au ajuns să inunde pieţele din Polonia, România şi alte ţări din UE care trebuiau să fie doar rute de tranzit.

‹ adv ›

Fermierii polonezi au organizat săptămâna aceasta noi proteste la punctele de trecere a frontierei cu Ucraina, însă poliţia i-a împiedicat să blocheze liniile de cale ferată.

În fiecare zi zeci de vagoane de tren, fiecare încărcat cu până la 70 de tone de cereale, intră în Polonia din Ucraina, ceea ce creşte îngrijorările fermierilor polonezi cu privire la viitorul lor şi soarta recoltelor lor din acest an.

Protestatarii susţin că tranzitul cerealelor ucrainene ar trebui să se deruleze în aceleaşi condiţii ca şi livrările de arme către Ucraina, pentru a evita ca aceste cereale să inunde piaţa poloneză.

În schimb, protestatarii susţin că o serie de companii care au legătură cu legătură cu Guvernul au permisiunea de a importa aceste cereale ieftine şi de calitate redusă pe care să le revândă apoi fabricilor de pâine şi paste drept cereale poloneze de calitate ridicată

„Astăzi, Guvernul a decis asupra reglementărilor care interzic intrarea, importarea de cereale în Polonia, şi a altor tipuri de produse alimentare din Ucraina”. Lista acestor bunuri va fi stabilită de Guvern, şi va include produse „de la cereale la miere, şi foarte, foarte multe lucruri”, a anunţat Kaczynski.

‹ adv ›

Acesta a adăugat:

„Suntem şi rămânem prietenii şi aliaţii Ucrainei şi o vom sprijini. Dar este de datoria fiecărui stat, fiecărei autorităţi, să protejeze interesele cetăţenilor săi”.

Polonia este pregătită să înceapă să discute cu Ucraina rezolvarea problemei cerealelor iar partea ucraineană a fost deja notificată în legătură cu deciziile Guvernului de la Varşovia, a precizat Kaczynski. 

‹ adv ›

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

🗓️ Calendarul evenimentelor agricole
Powered by Agrobiznes Trimite un eveniment

Citește și

Noi reguli internaționale pentru transportul cerealelor vrac pe mare intră în vigoare din 2026

Organizația Maritimă Internațională (IMO) a aprobat, prin rezoluția MSC.552(108),...
‹ adv ›

România ar putea obține în 2026 o recoltă record de grâu, de aproape 14 milioane de tone

România este pe cale să înregistreze în acest an o recoltă record de grâu, estimată la 13,86 milioane de...

Sprijin financiar de peste 46 milioane lei pentru crescătorii de animale

Agenția de Plăți şi Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin intermediul Centrelor Județene, efectuează plata ajutorului de stat în sectorul...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole