7.4 C
București
joi, 14 martie, 2024

-

‹ adv ›
HomepageArticoleZeama bordeleză - cum se prepară corect. Tratamente

Zeama bordeleză – cum se prepară corect. Tratamente

Zeama bordeleză (Bouillie Bordelaise) este un fungicid cupric cu o eficiență sporită. Zeama bordeleză conține 20% cupru metalic și 80% sulfat de cupru neutralizat.

Amestecul Bordeaux este un amestec de apă, sulfat de cupru și var, care formează o soluție limpede verzui-albastru, folosită pentru combaterea mai multor boli produse de fungi.

La realizarea tratamentelor, trebuie să țineți cont de faptul că zeama bordeleză are acțiune contact, astfel nu menține sub control bolile grave. În schimb, este foarte eficientă la realizarea tratamentelor de prevenire.

În acest articol vom discuta despre câteva aspecte importante la:

  • Prepararea zemii bordeleze;
  • Contra căror boli este utilă zeama bordeleză;
  • Recomandări la realizarea tratamentelor la pomi și vița de vie cu zeamă bordeleză în perioada rece a anului.

Cum se prepară corect zeama bordeleză

Soluția de zeamă bordeleză se face prin amestecarea unei soluții de sulfat de cupru (piatra vânătă) cu apă (CuSO4.5H2O) cu var stins (Ca(OH)2). În această soluție varul are drept scop neutralizarea sulfatului de cupru. Astfel, la preparare, trebuie să ținem cont de modul în care adăugăm ingredientele.

Zeama bordeleză se utilizează în diferite concentrații în perioada de vegetație sau repaus pentru realizarea tratamentelor la pomi, vița de vie, culturile de legume.

Pentru tratamente în perioada de vegetație sunt recomandate concentrații mai mici, de 0,5-0,75%. În continuare, prezentăm un exemplu de preparare a zemii bordeleze pentru astfel de tratamente:

Pentru a prepara soluția de zeamă bordeleză se iau 50-75 de grame de sulfat de cupru bine mărunțit, se pun într-un vas din plastic și se dizolvă bine în 5 litri de apă.

Separat, în alt vas din plastic, se pun 110-120 de grame de var stins în 5 litri de apă (dacă aveți var obișnuit, nestins, bulgări, fărâmițați cantitatea necesară și adăugați 5 litri de apă).

După care, turnăm câte puțin sulfat de cupru în soluția de var, amestecând permanent soluțiaCondiția obligatorie este ca reacția să aibă loc în mediul bazic – adică turnăm sulfatul de cupru în var. Altfel, se formează un precipitat.

Soluția astfel pregătită se utilizează la realizarea tratamentelor.

Pentru tratamente la pomi și vița de vie în perioada de repaus se utilizează zeamă bordeleză în concentrații mai mari, de 1-2%. Concentrația maximă recomandată în cazul a astfel de tratamente este de 3-5%.

Amestecul de zeamă bordeleză se păstrează pentru maxim 24 de ore. La prepararea zemii bordoleze nu se utilizează recipiente din metal.

Contra căror boli este eficientă zeama bordeleză

Precum am menționat, zeama bordeleză este eficientă pentru prevenirea și sporirea rezistenței contra mai multor boli produse de ciuperci sau bacterii. Zeama bordeleză este eficientă în realizarea tratamentelor contra la rapăn, monilioză, mană, alternarioză, bacterioze la legume (efect preventiv).

Astfel, sunt recomandate tratamente pentru a preveni dezvoltarea focului bacterian, arsurilor, pătărilor.

Cuprul din zeama bordeleză este și un element important pentru îmbunătățirea sănătății plantelor.

Tratamente la vița de vie cu zeamă bordeleză în perioada rece a anului

Temperaturile la care se realizează tratamentele trebuie să fie mai mari de 5 grade Celsius.

Chiar dacă unii pun la îndoială importanța acestui tratament, experții recomandă a fi realizat deoarece zeama bordeleză este o măsură eficientă de prevenire a antracnozei viței de vie, rujeolei infecțioase sau pătării negre.

Pentru a prepara soluția corect (este recomandat același principiu de mai sus, doar că în acest caz vom avea o concentrație mai mare a soluției) luăm drept exemplu concentrația necesară pentru 10 litri de apă: 100 g sulfat de cupru și 110-120 de grame var stins.

Apoi, se iau 2 recipiente aparte, preferențial din plastic, important acestea să nu fie din fier. Se pun a câte 5 litri de apă în fiecare recipient, apoi se dizolvă sulfatul de cupru și varul în fiecare recipient aparte.

Turnăm câte puțin sulfat de cupru în soluția de var, amestecând permanent soluția.

După care filtrăm puțin și aplicăm soluția în vie. Tratamentul se realizează astfel ca butucii să fie „spălați” în soluție, adică toate organele să fie suficient udate (ar fi aproximativ 400-500 de litri soluție de lucru la hectar, însă cantitatea diferă în dependență de stropitoarea cu care sunt realizate tratamentele).

Tratamentul cu cupru la vița de vie după tăieri

Cuprul contribuie la cicatrizarea rănilor și reducerea infecției din răni după tăieri. Astfel, sunt recomandate tratamente cu cupru, inclusiv zeama bordeleză, după realizarea tăierilor atât la vița de vie cât și la pomi.

Aceste tratamente reduc rezerva de infecție, inclusiv în cazul bolii pătarea neagră la vița de vie care a produs pagube importante în mai multe plantații de viță de vie în sezonul precedent.

Pentru realizarea tratamentului se utilizează zeamă bordeleză de 1% sau orice alt fungicid pe bază de cupru.

Tratamente la pomi iarna (după Otilia Cotuna)

Pe frunze și sub frunze mulți patogeni și dăunători trec peste anotimpul de iarnă [Pscheidt et Ocamb, 1999]. La căderea frunzelor este bine să executați un prim tratament cu o substanță pe bază de cupru.

Foarte comună este zeama bordeleză, fiind cunoscută de peste 300 de ani, deși ușor căzută în dizgrație. Astăzi există zeama bordeleză gata preparată în pachete, mai ușor de utilizat. Există pe piață formulări de vară și de iarnă (încă mai sunt).

Se pare totuși, spun specialiștii, că zeama bordeleză corect preparată înainte de tratament are efect mai bun asupra patogenilor care iernează, fiind net superioară comparativ cu alte substanțe pe bază de cupru.

După cum știți, zeama bordeleză este formată din sulfat de cupru, var stins și apă (varianta clasică). Preparată corect oferă o protecție de lungă durată pomilor fructiferi împotriva patogenilor (fungi și bacterii) – acționează preventiv.

Comparativ cu alte substanțe pe bază de cupru, zeama bordeleză aderă foarte bine pe plante și rezistă la ploile din timpul iernii. Această calitate face ca amestecul Bordeaux să fie o alegere excelentă pentru tratamentele din timpul iernii.

Controlează o gamă largă de patogeni, atât fungi cât și bacterii, dar mai ales bacteriile. Despre bacterii știm că adoră condițiile de vreme răcoroasă, în special bacteriile care produc cancere la pomii fructiferi [Peter A. Kari, 2017].

Pe lângă zeama bordeleză, mai pot fi utilizate substanțe pe bază de sulfat de cupru tribazic, sulfat de oxiclorură de cupru, sulfat de hidroxid de cupru.

Aceste formulări controlează aceeași patogeni ca și zeama bordeleză. Diferența ar fi că nu rezistă la ploile din timpul iernii comparativ cu amestecul Bordeaux care rezistă [Broome et Donaldson, 2010].

Tratamentul cu zeamă bordeleză trebuie să îmbăieze pomii. Doar așa rezultatele vor fi cele scontate, acoperirea uniformă fiind extrem de importantă. După tratamentul de la căderea frunzelor urmează tratamentul de după efectuarea tăierilor.

Tratamente la pomi cu zeamă bordeleză, după tăieri

Rolul acestui tratament este să protejeze rănile produse prin tăiere. El poate fi realizat tot cu zeamă bordeleză sau cu o substanță pe bază de cupru.

În condiții speciale, când livada este bolnavă se pot face chiar trei tratamente cu produse cuprice în perioada de repaus vegetativ.

Indiferent de substanța pe care o alegeți, este bine să nu săriți peste tratamentele de iarnă. În această perioadă, dacă ați finalizat tăierile puteți efectua tratamentul cu produse cuprice în ferestrele din iarnă care permit asta.

Nu uitați că temperaturile trebuie să fie mai mari de 5 grade Celsius. De asemenea, urmăriți prognoza vremii și asigurați-vă că nu urmează zile cu îngheț.

Pe acest link puteți găsiți articolul despre Tratamente la pomi în perioada de repaus. Vezi când se fac.

‹ adv ›

2 COMENTARII

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

‹ adv ›

Plantarea pomilor fructiferi – 4 aspecte importante

Plantarea pomilor poate fi realizată atât toamna, cât și primăvara. De obicei, majoritatea specialiștilor recomandă plantarea de toamnă, primăvara...

Temperaturi critice la pomi în funcție de specie și fenofază

Afectarea organelor de rod de îngheț poate lua mai multe forme. Formarea crustei de gheață pe flori sau fructe...
‹ adv ›
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole