18.5 C
București
luni, 5 iunie, 2023

-

‹ adv ›
HomepageArticoleUn fermier din SUA, ce implementează No-till, ar putea bate recordul de...

Un fermier din SUA, ce implementează No-till, ar putea bate recordul de 20 de ani la recolta de porumb pe teren neirigat

Russel Hedrick, fermier din Carolina de Nord, ar putea face istorie cu recolta sa din 2022. Hedrick a anunțat o recoltă pentru concursul de producție din 2022 al Asociației Cultivatorilor de Porumb din Carolina de Nord, în cantitate de 459,51 busheli (circa 13,8 tone) pe acru (1 acru = 4046,8 metri pătrați) obținută pe terenuri neirigate.

Randamentul mediu la porumb pentru Catawba unde se afla câmpurile de producere ale acestuia este situat între 100 și 124 de busheli pe acru, conform datelor USDA NASS.

Potrivit informațiilor actualizate pe platforma No-till Farmer, acesta ar doborî recordul anterior de 442,14 busheli/acru la producția de porumb pe teren neirigat stabilit de Frances Childs în 2002.

Recordul mondial la porumb:

Recordul mondial actual la producția de porumb pentru toate sistemele de lucrare a solului este de 616,2 busheli pe acru, stabilit de David Hula din Charles City, Virginia, în 2019. Hula a realizat obiectivul implementând sisteme cum ar fi mulch-till, strip-till și mini-till pe teren irigat.

Pe teren neirigat, precum am menționat, Frances Childs a stabilit recordul mondial de 442,14 busheli pe acru încă în 2002, potrivit datelor agupdate.com.

Russel Hedrick care ar putea să-l depășească, spune că succesul i-a fost asigurat datorită practicilor agriculturii regenerative, cultivând amestecuri de culturi de acoperire care ar oferi avantaje cum ar fi disponibilitatea nutrienților, suprimarea buruienilor, cât și conservarea umidității.

Detalii despre culturile de acoperire, găsiți pe acest link.

„Sănătatea solului este numărul 1 în producerea de rezultate mai bune la fermă”, menționează Russel Hedrick.

În plus, Hedrick menționează faptul că l-au ajutat să obțină astfel de rezultate monitorizarea permanentă a stării solului și asigurarea acestuia și a plantelor cu tot de ce au nevoie.

„Analiza țesuturilor plantelor și analiza corectă a solului în straturi mai profunde decât recomandările generale sunt factorii cei mai importanți care trebuie monitorizați pentru a obține performanță. Multe dintre testele tradiționale oferă citiri false și informații de disponibilitate mai mare sau mai scăzută a nutrienților. Dacă oferi culturii exact ceea de ce are nevoie, te răsplătește”.

Obiectivul fermierului de a schimba practicile agricole convenționale pentru a îmbunătăți terenurile agricole a fost stabilit încă acum zece ani. În 2017, a câștigat concursul North Carolina Corn Yield, devenind prima persoană din zonă care a câștigat concursul folosind practici regenerative.

Densitatea plantelor a fost de la 32.000 la 45.900 de plante per acru, iar distanța dintre rânduri de 30 inch. Hibridul de porumb utilizat AgVenture 9916 se caracterizează printr-o toleranță sporită la secetă.

Hedrick menționează că a avut cheltuieli de circa 1000 de dolari per acru în acest an la producerea porumbului.

În baza testelor de sol, Hedrick a aplicat aproximativ 140 kg de azot pe acru, 64 kg de fosfor, 18 kg de potasiu și 45 de kg de sulf. De asemenea, a administrat bor, zinc, molibden, nichel, cobalt, acizi humici, acizi fulvici printr-o aplicare de precizie.

Discută cu fermierii în grupurile Agrobiznes pe WhatsApp ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

Agricultura regenerativă – toată lumea vorbește despre, dar cum ajungem la ea?

Agricultura regenerativă, agricultura de conservare a solului, agricultura organismelor...
‹ adv ›

Istoria fermierului din SUA care a doborât recordul mondial la porumb neirigat, implementând No-till

Deținătorul recordului mondial la recolta de porumb crescut fără irigare, Russell Hedrick, care implementează sistemul No-till și practici ce...

Culturile intercalate – mai multă performanță pentru aceeași parcelă

Semănarea culturilor asociate sau intercalate este o practică destul de des întâlnită în fermele în care se practică agricultura...
‹ adv ›
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole