8.9 C
București
duminică, 24 martie, 2024

-

‹ adv ›
HomepageArticoleCum îți protejezi pomii împotriva rozătoarelor

Cum îți protejezi pomii împotriva rozătoarelor

Se apropie sezonul de iarnă, iar protejarea pomilor fructiferi este o prioritate pentru producătorii agricoli. În sezonul rece animalele flămânde pot face ravagii prin grădini și livezi, scoarța pomilor fiind pentru ele o sursă importantă de hrană.

Cei mai periculoși rămân iepurii, șoarecii și șobolanii, iar cei mai expuși pomi sunt merii, perii, caișii.

Pagubele pot sa fie foarte mari pentru ca deseori pomii se usucă în următorul an. Aceasta face ca protejarea pomilor împotriva rozătoarelor iarna să fie extrem de importantă.

Iată câteva soluții pentru ca trunchiurile pomilor să nu cadă pradă rozătoarelor:

Protejarea pomilor cu plasă de sârmă

De departe, cea mai sigură și durabilă soluție constă în montarea unei plase se sârmă în jurul trunchiului, până la înălțimea de circa doi metri, dacă e vorba de un pom înalt.

Marginile plasei trebuie introduse în sol la o adâncime de circa 20 de centimetri și bine fixate pentru a împiedica pătrunderea iepurilor sau a șobolanilor. 

Pomii de pe plantațiile de aliniament și de pe locuri mai mici pot fi apărați împotriva iepurilor și prin învelirea trunchiului cu tulpini depănușate de porumb, de floarea soarelui, trestie, nuiele sau fâșii din material plastic, fără să rămână descoperită nicio porțiune de trunchi, iar legăturile să fie strânse, pentru ca materialele folosite să nu fie deplasate de iepuri.

Protejarea pomilor cu amestec urât mirositor

Aceasta poate fi la fel o variantă bună pentru a lupta cu rozătoarele. Poți improviza o soluție oragnică(nu chimică) urât mirositoare, care să țină animalele la distanță. 

Aceasta se poate prepara din lapte de var amestecat cu balegă sau var cu pământ galben și sânge de animal sacrificat.

Însă, efectul său durează doar cât afară este uscat. În condiții de umezeală (ploaie, ninsoare) pomii se spală și soluția trebuie aplicată din nou.

Protejarea pomilor cu crenguțe de brad

Pentru combaterea atacului șoarecilor din livadă, se sapă pământul în jurul pomilor și se așează la baza trunchiului crenguțe de brad cu acele în jos.

Metoda este eficientă întrucât șoarecii și chișcanii sapă galerii pe sub zăpadă până la pomi, cărora le rod apoi scoarța pe toată circumferința trunchiului.

La fel de periculoși sunt și șobolanii de apă care sapă galerii la 15—25 de centimetri sub pământ și își fac cuib în apropierea rădăcinilor pomilor.

Prezența lor este ușor de reprat prin mușuroaiele de pământ, mai mici și mai neregulate față de cele de cârtiță.

La fel ca și la celelalte rozătoare mici, și împotriva lor se poate folosi momeala otrăvită.

Pe termen lung, se recomandă plantarea glădiței ca un gard protector împotriva rozătoarelor, acestea având dificultăți în a se strecura printre ramurile spinoase.

Citește despre Cum să scapi ecologic de rozătoare în livezi sau grădină.

‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

Plantarea unei livezi de nuc – 7 greșeli de evitat

Atunci când decidem să plantăm o livadă de nuc,...
‹ adv ›

Sfaturi la înființarea unei livezi de nuci

În pepinieră nucii stau 2 – 3 ani și în funcție de vigoarea creșterii li se poate forma coroana...

Materiale utilizate pentru legarea pomilor după altoire

Altoirea este cea mai utilizată metodă de înmulțire a pomilor fructiferi. Indiferent de metodă de oculare pentru care ați...
‹ adv ›
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole