Lotus corniculatus, cu denumirea populară de ghizdei, este una dintre cele mai tolerante leguminoase furajere la secetă. De asemenea, este adaptat la o gamă largă de condiții de sol, inclusiv aciditate și alcalinitate, fertilitate scăzută și dar și exces de apă, asigurând randamente stabile pe tot parcursul sezonului de creștere.
Motiv pentru care a înlocuit parțial folosirea trifoiului roșu și alb într-o gamă largă de utilizare:
- la refacerea și îmbunătățirea terenurilor degradate;
- crearea fânețelor și pășunilor;
- la înierbarea între rânduri în vii și livezi;
- în calitate de plantă meliferă.
Mai multe despre Înierbarea terenurilor agricole găsiți aici.
Cum arată ghizdeiul
Ghizdeiul face parte din familia Fabacee, este o plantă multianuală, iar durata deviață poate atinge opt ani.
Se dezvoltă bine doar 2-4 ani, după care planta îmbătrânește și randamentele scad, de aceea e recomandabil să se permită autoînsămânțarea pentru a regenera învelișul ierbos.
După tipul de creștere ghizdeiul poate fi târâtor sau erect, în funcție de soi. În prezent sunt cunoscute cel puțin 100 de soiuri folosite în întreaga lume.
Sistemul radicular al plantei constă dintr-o rădăcină pivotantă profundă, cu numeroase rădăcini secundare cu răspândire laterală bună. Tulpinile sunt multiple, puternic ramificate, cu lungimea de 10-60 cm, care pot fi târâtoare sau erecte, în funcție de soi.
Spre deosebire de celelalte leguminoase furajere care sunt trifoliate, ghizdeiul este pentafoliat, cu trei dintre cele cinci foliole atașate la capătul pețiolului și celelalte două lângă bază.
Inflorescențele cime au până la opt flori și sunt amplasate la capătul ramurilor principale și secundare.
Caliciul este un tub dințat, iar corola galbenă cu cinci petale, uneori cu nuanțe de portocaliu sau de roșu. Polenizarea este încrucișată și se realizează cu ajutorul insectelor.
Înflorește din iunie până în octombrie, iar fructele păstăi de 2-2,5 cm se maturizeză începând cu luna iulie. Semințele variază de la formă rotundă la ovală și de la galben verzui la maro închis. Greutatea a 1000 de semințe constituie 1,2-1,4 g.
Cerințele ghizdeiului față de condițiile mediului
Solul. Ghizdeiul este o leguminoasă ce se adaptează ușor pe soluri grele cu exces de umiditate, cu variații largi ale reacției solului (pH 4,5-8,2), infertile. Însă crește cel mai bine pe soluri cu un pH cuprins între 6,2 și 6,5.
Are un grad moderat de toleranță la salinitatea solului. Se dezvoltă în locuri în care lucerna și alte leguminoase furajere nu pot crește din cauza acidității și umidității solului.
Apa. Grad moderat de rezistență la secetă, tolerează drenajul slab al solului. Se dezvoltă bine în zonele în care precipitațiile anuale variază de la 600 la 1500 mm.
Lumină. Este o plantă de zi lungă care necesită peste 16 ore de lumină pentru înflorirea completă. Intolerantă la umbrirea altor plante, în special în primele faze de creștere.
Temperatura. Rezistența la ger depinde de originea soiului. Soiurile create în regiunile temperate sunt cele mai tolerante la temperaturile scăzute, însă sunt afectate negativ de iernile severe cu temperaturi fluctuante.
În timpul sezonului de vegetație preferă variații a temperaturii între 20°C și 30°C.
Avantajele cultivării ghizdeiului
Ghizdeiul oferă o bună acoperire a solului, în special dacă este asociat cu graminee cum ar fi orzul sau ovăzul. Ghizdeiul poate fi semănat de-a lungul drumurilor pentru a preveni eroziunea vântului și a apei.
La fel ca toate fabaceele ghizdeiul îmbogățește solul cu azot. Sistemul radicular se dezvoltă intens, producând nodozităţi în asociaţie cu bacteria azotofixatoare (Rhizobium loti). Cantitatea de azot fixat variază între 175-300 kg/ha anual.
Atunci când este semănat în mixuri cu graminee în raport de cel puțin 30%, furnizează suficient azot ierbii însoțitoare pentru a-și susține creșterea și nu este nevoie de administrat îngrășaminte.
Ghizdeiul este un furaj excelent pentru cai și vite, sub formă de fân, silozuri sau păscut direct. Frunzele au un conținut de minerale mai mare decât lăstarii, mai ales după începutul înfloririi.
Calitatea generală a furajului în condiții de secetă este mai bună decât cea a lucernei datorită raportului mai mare frunze-tulpină.
Mulți se întreabă dacă vacile pot fi umflate de la ghizdei, acesta este un fals. Ghizdeiul fiind confundat cu alte leguminoase ce pot provoca acest lucru. Prezența taninurilor condensate în frunze și tulpini previne balonarea la rumegătoare și reduc paraziții interni.
Ghizdeiul are o productivitate de masă verde de 20-30 t/ha sau 9-11 t/ha de substanță uscată, iar randamentul semințelor este de 300-400 kg/ha.
Este o sursă excelentă de nectar și polen pentru albine. Florile sale produc nectar abundent și concentrat și este considerată o plantă meliferă valoroasă.
Când și cum se seamănă ghizdeiul
Ghizdeiul poate fi semănat în timpul primăverii sau toamnei, în monocultură sau asociat cu o iarbă însoțitoare cu creștere lentă și neagresivă. Monocultura oferă furaje de înaltă calitate și sunt potrivite pentru producerea fânului.
Se cultivă în diferite proporţii și structuri, în aproape toate tipurile de amestecuri, destinate valorificării ca cultură meliferă, prin pășunat, mixt sau fâneaţă.
Amestecarea ghizdeiului cu culturi cerealiere, cum ar fi ovăzul sau orzul, este posibilă doar cu condiția că ultimile vor fi cosite sau pășunate devreme pentru a preveni umbrirea și declinul ghizdeiului.
Amestecurile cu una sau câteva plante sunt mai puțin predispuse la invadarea buruienilor decât ghizdeiul semănat singur.
În monocultură, norma de însămânţare recomandată fiind de 18-20 kg/hectar, distanţa între rânduri 12-30 cm și adâncimea de încorporare de 1,3-2 cm, nu se seamănă sub plantă protectoare (cultură ascunsă), deoarece suportă greu umbrirea.
În cultură pură, ghizdeiul se recoltează la începutul fazei de înflorit pentru consumul sub formă de masă verde, iar pentru fân, la înfloritul deplin al plantelor.
