Industria alimentară se confruntă cu riscuri cauzate de nivelul materiei prime care are un impact direct în costul de producţie, de nivelul costurilor pentru inputuri şi toate aceste produse folosite în vederea realizării producţiei, a declarat, joi, în cadrul evenimentului de lansare a patru programe guvernamentale destinate finanţării IMM-urilor, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Adrian Chesnoiu.
Oficialul a menţionat, totodată, că, în sectorul agricol, IMM-urile şi întreprinderile sunt puse în pericol şi vulnerabilizate de mai mulţi factori la care autorităţile trebuie să vină cu un răspuns.
Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM) a organizat, joi, evenimentul de lansare în dezbatere publică a patru programe guvernamentale pe care instituţia urmează să le implementeze în anul 2022.
‹ adv ›
Cele patru programe – IMM Prod, Rural Invest, Garant Construct şi Innovation – sunt menite să susţină obiectivele asumate prin Programul de Guvernare 2021-2024, în vederea finanţării economiei şi facilitarea creditării pentru microîntreprinderi, întreprinderi mici şi mijlocii, în parteneriat cu sistemul bancar şi cu formele asociative ale IMM-urilor.