14.1 C
București
vineri, 1 noiembrie, 2024

-

HomepageAdvAgrinvest Credit IFN a primit o nouă finanțare de la ING Bank...

Agrinvest Credit IFN a primit o nouă finanțare de la ING Bank România

ING Bank România a acordat a doua facilitate de credit de 10 milioane de lei (2 milioane de euro) pentru compania Agrinvest Credit IFN, specializată în finanţarea sectorului agricol românesc.

Potrivit unui comunicat al băncii, transmis joi AGERPRES, valoarea creditelor contractate de Agrinvest Credit IFN de la ING Bank a ajuns la 20 milioane de lei, după ce compania a mai obţinut un împrumut în luna aprilie 2021.

Fondurile obţinute vor fi utilizate pentru a susţine dezvoltarea afacerilor fermierilor mici şi mijlocii de pe plan local.

„Sprijinul financiar pe care îl acordă Agrinvest Credit IFN fermierilor mici şi mijlocii vine la pachet cu ampla expertiză tehnologică în sectorul agribusiness a grupului Agrinvest. Ne bucurăm să susţinem din nou Agrinvest Credit IFN şi suntem convinşi că această finanţare va duce la un progres al fermierilor români pentru a adopta practici mai sustenabile din punct de vedere financiar. Pentru noi, acest credit nu reprezintă doar o nouă tranzacţie în portofoliul băncii, ci şi un nou pas înainte în direcţia sustenabilităţii şi a sănătăţii financiare a companiilor din România”, a explicat Marius Gavrea, Expert Agribusiness, divizia Business Banking, în cadrul ING Bank România.

În cei doi ani de activitate de la înfiinţare, Agrinvest Credit IFN a acordat credite pentru fermierii români în valoare de peste 100 milioane lei. La finalul anului 2021, împrumuturile acordate au ajuns la 54 milioane de lei, cu 58% mai mult faţă de planul de afaceri stabilit la început de an.

Cu fondurile obţinute, în 2022, Agrinvest Credit IFN vizează un volum de credite noi de peste 45 milioane lei, precum şi extinderea portofoliului de clienţi.

„Segmentul de piaţă vizat rămâne cel al fermierilor mici şi mijlocii, cu suprafeţe medii exploatate de 500-700 ha. Ne menţinem angajamentul de a acoperi toate nevoile fermierilor români prin produse personalizate, destinate finanţării ciclului de producţie a cerealelor, precum şi prin susţinerea investiţiilor în dezvoltarea fermelor vegetale. Pentru a veni în întâmpinarea partenerilor fermieri, în 2021, am lansat două noi produse de creditare, care pot contribui la creşterea profitabilităţii anuale a fermelor vegetale: facilităţi de credit garantate cu contractele de vânzare produse agricole, finanţând până la 35% din valoarea respectivului contract; facilităţi de credit pentru finanţarea stocurilor de cereale astfel încât fermierii să nu fie nevoiţi să vândă producţia la recoltă, când, în general, preţurile sunt mai mici”, a precizat Andra Pârvan, Director General Agrinvest Credit IFN.

ING Bank România a intrat pe segmentul finanţării agriculturii în anul 2015. Una dintre direcţiile principale ale băncii a fost cea de educaţie financiară pentru fermieri, prin organizarea unor sesiuni pentru optimizarea afacerii acestora din punct de vedere financiar şi găsirea unor soluţii concrete pentru facilitarea accesului acestora la finanţare.

Sustenabilitatea şi digitalizarea sunt în centrul strategiei băncii şi în sectorul agribusiness. ING Bank România este parte a ING Group, instituţie financiară internaţională globală, care oferă servicii bancare unui număr de peste 38,8 de milioane de clienţi individuali, companii sau instituţii din peste 40 de ţări.

ING Bank România este o bancă universală cu peste 1,6 milioane de clienţi din trei segmente de business: persoane fizice (retail), companii IMM-uri şi Mid-Corporate şi Wholesale Banking.

Agrinvest Credit IFN face parte din grupul Agrinvest, cu capital 100% românesc.

Grupul are activităţi integrate de distribuţie inputuri pentru fermieri, comerţ cu cereale, parc logistic pentru transportul cerealelor, dispunând de capacităţi de depozitare de peste 250.000 de tone în 17 locaţii din 12 judeţe agricole, precum şi producţie agricolă şi de sămânţă pe o suprafaţă de peste 6.500 ha. Compania a intrat în registrul special al IFN-urilor în anul 2021.

Sursa foto: wall-street.ro

ING Bank
ING Bankhttps://www.ing.ro
ING Bank România este o bancă universală, oferind produse și servicii tuturor categoriilor de clienți - companii mari și mici.

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

Descoperă speakerii RALF 2024 – fermieri care inspiră viitorul agriculturii

Pe 7 și 8 noiembrie, la JW Marriott Grand...

BASF anunță rezultatele financiare pentru al treilea trimestru al anului

Datorită contribuțiilor semnificativ mai mari din partea activităților centrale, profitul înainte de depreciere, amortizare (EBITDA) și cheltuieli excepționale al...

Explorează oportunități de investiții în livezi alături de Advice&Consulting la Interpoma 2024

În perioada 21-23 noiembrie, Advice&Consulting va participa la Interpoma 2024, care se va desfășura la Fiera Messe Bolzano, Italia....

Interviu Jessica Christiansen, Bayer – inițiativa ForwardFarming și viitorul agriculturii regenerative

Bayer ForwardFarming este o inițiativă globală a companiei Bayer, menită să promoveze practici agricole durabile și regenerative. În cadrul...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole