15.2 C
București
miercuri, 20 noiembrie, 2024

-

‹ adv ›
HomepageArticoleAgricultura ecologică - principii, certificare

Agricultura ecologică – principii, certificare

Principiile agriculturii ecologice

A face agricultură ecologică înseamnă a respecta anumite principii, reguli și cerințe. Dacă doriți să treceți la această metodă, familiarizați-vă mai întâi cu legislația necesară, astfel încât să fiți pe deplin conștient de responsabilitățile care vă revin.

Mai întâi de toate, contactați autoritatea agricolă competentă din țara dumneavoastră. Aceasta vă poate furniza informații cu privire la măsurile de sprijin disponibile, precum și diverse recomandări mai generale.

Certificarea în agricultura ecologică

Toți producătorii, prelucrătorii sau comercianții care doresc să își comercializeze alimentele ca produse ecologice trebuie să se înregistreze la o agenție sau un organism de control.

‹ adv ›

Agenția sau organismul de control are responsabilitatea de a verifica dacă operatorul acționează în conformitate cu normele privind producția ecologică. Fiecare țară din UE poate decide dacă este vorba de un organism public sau privat, însă toate țările verifică dacă sunt respectate normele Uniunii Europene privind producția ecologică.

Dacă doriți să deveniți fermier în agricultura ecologică, trebuie să fiți certificat de un organism de control.

Aceasta presupune câte o inspecție pe an și un set de controale prin care organismul se va asigura că respectați normele privind producția ecologică.

Conversia în agricultura ecologică

Orice fermă care dorește să devină ecologică trebuie să treacă printr-un proces cunoscut sub numele de „conversie”. În această perioadă, trebuie să utilizeze metode de producție ecologică, dar produsul rezultat nu poate fi comercializat ca produs ecologic. Durata perioadei de conversie depinde de tipul de produs organic obținut:

  • 3 ani pentru livezile perene care produc fructe de tip bacă și fructe pomicole;
  • 12 luni pentru pășunile destinate porcinelor și păsărilor de curte;
  • 2 ani pentru culturile anuale și zonele de pășunat pentru animale rumegătoare.

Perioada de conversie poate fi dificilă pentru fermele ecologice. Acest lucru se întâmplă pentru că metodele ecologice duc adesea la randamente mai scăzute, iar produsele obținute nu pot fi vândute la preț de produse ecologice.

Din acest motiv, Uniunea Europeană și țările UE oferă diverse măsuri de sprijin pentru a-i ajuta pe fermierii care vor să treacă la agricultura ecologică.

Toate plantele care sunt cultivate în perioada de conversie trebuie să provină din semințe ecologice.

Citește și despre Cum se înregistrează un producător în agricultura ecologică.

Sprijin financiar pentru fermierii în agricultura ecologică

Sprijinul financiar al UE poate fi folosit atât pentru conversia la agricultura ecologică, cât și pentru menținerea statutului de fermă ecologică. Acordarea sa constituie o recunoaștere a importanței rolului pe care îl joacă agricultura ecologică în dezvoltarea rurală și a beneficiilor sale societale potențiale.

Țările UE pot aloca sprijin în mai multe moduri. Flexibilitatea le este necesară pentru a putea răspunde provocărilor specifice cu care se confruntă fermierii lor în agricultura ecologică.

Cercetare, bune practici și consultanță

UE îi ajută pe fermierii în agricultura ecologică nu doar financiar, ci și prin consiliere cu privire la cele mai bune practici sau la adoptarea unor soluții noi și inovatoare. Acest lucru poate îmbunătăți eficiența și deci majora marjele de profit.

Parteneriatul european pentru inovare în domeniul agriculturii (PEI-AGRI) caută să promoveze agricultura și silvicultura competitive și durabile, care obțin rezultate mai multe și mai bune utilizând mai puține resurse.

De asemenea, UE îi ajută pe fermieri să înființeze organizații de producători care să-i protejeze împotriva practicilor comerciale neloiale și să le ofere sprijin în timpul fluctuațiilor pieței.

Agricultura ecologică și PAC

Fermierii în agricultura ecologică pot solicita și alte forme de sprijin pentru venit în cadrul politicii agricole comune (PAC). Acestea includ plățile directe și plățile pentru tinerii fermieri.

În plus, ei sunt automat eligibili pentru plățile pentru înverzire. Plățile pentru înverzire au fost concepute pentru a-i încuraja pe fermieri să ia decizii ecologice, iar plata automată pentru fermierii în agricultură ecologică reflectă numeroasele beneficii pe care acest tip de agricultură le aduce mediului.

Sursă: Comisia Europeană.

‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

Piretrina – insecticid natural. Ce dăunători combate

Piretrina este un pesticid găsit în mod natural în...
‹ adv ›

Soiuri și portaltoaie pentru livezi de prun, cireș, vișin și cais eco

Selectarea soiurilor și portaltoaielor de cais, piersic, cireș vișin sau prun cultivate în livezile ecologice se face în funcție...

Ce îngrășăminte verzi putem semăna toamna în seră, solar

Îngrășămintele verzi asigură un mare beneficiu atât toamna, primăvara cât și vara. Diferite specii de plante sunt semănate în...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole