8.4 C
București
joi, 21 noiembrie, 2024

-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleElveţienii refuză interzicerea pesticidelor de sinteză în agricultură

Elveţienii refuză interzicerea pesticidelor de sinteză în agricultură

Elveţienii nu vor să renunţe la pesticidele de sinteză, după ce alegătorii au refuzat duminică, la urne, să angajeze ţara – care găzduieşte unul din cei mai mari producători de produse fitosanitare, grupul Syngenta, achiziţionat în 2017 de gigantul chinez ChemChina – în această direcţie, transmite AFP, citat de Agerpres.

Conform primelor rezultate oficiale, un vot negativ a fost exprimat în majoritatea cantoanelor, unde populaţia a respins cele două iniţiative populare împotriva pesticidelor.

Interzicerea pesticidelor de sinteză în termen de zece ani, precum şi orice import de alimente produse în străinătate cu ajutorul lor sau care le conţine, a fost respinsă cu aproape 63%, potrivit primelor rezultate oficiale.

O altă iniţiativă – respinsă cu peste 63% – prevedea ca subvenţiile pentru fermieri să fie plătite numai fermelor care nu folosesc pesticide, interzic utilizarea preventivă sau regulată a antibioticelor şi sunt capabile să îşi hrănească animalele cu furajele pe care le produc.

‹ adv ›

Sursa foto: efsa.europa.eu

‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

Elveţienii vor vota duminică cu privire la interdicţia creşterii intensive a animalelor

Elveţienii sunt chemaţi duminică la vot pentru a se...
‹ adv ›
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole