Mazărea este o cultură valoroasă în rotație, atât prin aportul de azot fixat biologic, cât și prin rolul agronomic în îmbunătățirea structurii solului. Pentru a valorifica acest potențial, tehnologia de cultură trebuie adaptată atent la condițiile pedoclimatice.
Cerințe față de sol
Mazărea poate fi cultivată pe majoritatea tipurilor de sol, însă performanțele cele mai bune se obțin pe soluri fertile, bine structurate, cu capacitate bună de reținere a apei și drenaj eficient. Solurile cu textură mijlocie (lutoase) sunt cele mai potrivite.
Un conținut ridicat de materie organică și o capacitate capilară bună pot stimula o creștere vegetativă intensă. În aceste condiții, plantele devin mai sensibile la boli fungice, în special dacă se asociază cu umiditate atmosferică ridicată.
Reacția solului influențează direct activitatea bacteriilor fixatoare de azot. Pe solurile ușoare, pH-ul minim recomandat este de 5,0, iar pe solurile argiloase intervalul optim este 6,0–7,0.
Sub aceste valori, formarea și funcționarea nodozităților sunt afectate, ceea ce reduce aportul de azot.
La pH scăzut, dezvoltarea nodulilor este slabă sau absentă. În aceste situații, este necesară corectarea reacției solului prin amendamente calcaroase aplicate înainte de semănat.
De asemenea, trebuie monitorizată disponibilitatea magneziului, deoarece dezechilibrele nutriționale pot amplifica efectele acidității. În caz de carență, se poate interveni prin fertilizare foliară.
Condiții climatice
Mazărea este o cultură de climat răcoros. Temperatura minimă de germinare este de aproximativ 1 °C, însă la această valoare procesul este foarte lent.
La 5 °C, răsărirea poate dura până la cinci săptămâni, în timp ce la 20 °C plantele răsar în aproximativ o săptămână.
Temperaturile ridicate, peste 30 °C, afectează negativ cultura, mai ales în combinație cu vântul. În aceste condiții apare căderea florilor și reducerea legării păstăilor.
În zonele calde, perioada de înflorire se scurtează, ceea ce limitează potențialul de producție.
Plantele tinere pot suporta înghețuri ușoare, însă sensibilitatea la temperaturi scăzute crește în apropierea și în timpul înfloririi.
Creșterea și dezvoltarea plantelor
Ciclul de vegetație cuprinde trei faze principale: germinare–răsărire, creștere vegetativă până la înflorire și perioada de fructificare până la maturitate.
Sistemul radicular este format dintr-o rădăcină pivotantă și numeroase rădăcini laterale. În condiții favorabile, rădăcinile pot ajunge până la 1,5 m adâncime, însă majoritatea sunt concentrate în stratul de 20–30 cm.
Dezvoltarea acestora este influențată puternic de structura solului și de disponibilitatea fosforului.
În funcție de soi și condițiile de cultură, plantele formează 7–15 noduri vegetative înainte de înflorire. Ritmul de creștere este, în medie, de două noduri pe săptămână, dar variază în funcție de temperatură și nutriție.
Excesul de azot, umiditatea ridicată, temperaturile mari și lumina insuficientă favorizează creșterea vegetativă excesivă. Plantele devin fragile, se pot culca și sunt mai expuse bolilor.
Mazărea este o specie autogamă. Polenizarea are loc înainte de deschiderea florii. Condițiile nefavorabile în perioada înfloririi, cum sunt temperaturile ridicate și umiditatea excesivă, conduc la căderea florilor și păstăilor.
Semănatul și densitatea culturii
Semănatul se efectuează când temperatura solului depășește 5 °C, în sol bine zvântat. Adâncimea optimă este de 2–3 cm, ajustată în funcție de umiditatea solului.
Densitatea de semănat depinde de destinația culturii și de grupa de maturitate. Pentru producția destinată industriei de procesare, se utilizează densități de:
- 1,3 milioane semințe/ha pentru soiuri timpurii
- 1,1 milioane semințe/ha pentru soiuri semitimpurii
- 0,9–1,0 milioane semințe/ha pentru soiuri tardive.
Pentru producția de păstăi destinate consumului în stare proaspătă, se folosesc frecvent rânduri duble, dispuse pe straturi înălțate pentru a evita excesul de apă.
Distanța între rânduri este de aproximativ 30 cm, iar între plante pe rând de circa 5 cm. Consumul de sămânță este, în general, de 50–80 kg/ha, în funcție de tipul de producție.
Fertilizarea și nutriția plantelor
Fertilizarea trebuie stabilită pe baza analizelor de sol. Mazărea are capacitatea de a-și acoperi mare parte din necesarul de azot prin fixare biologică.
În primele două săptămâni după răsărire, plantele utilizează azotul din sămânță. Ulterior, nodulii formați în simbioză cu bacteriile Rhizobium asigură aportul de azot. Nodozitățile active au culoare roz, iar cele inactive sunt verzi sau albicioase.
Dacă procesul de fixare este afectat (pH scăzut, atac de dăunători la rădăcină), este necesară aplicarea de azot. În astfel de cazuri, se pot aplica doze de aproximativ 40–60 kg/ha, în funcție de starea culturii.
Fosforul este important în fazele timpurii, stimulând dezvoltarea rădăcinilor și a nodozităților. Dozele variază între 35 și 140 kg P2O5/ha, în funcție de nivelul din sol.
Potasiul contribuie la formarea păstăilor și la rezistența plantelor. Necesarul se situează, de regulă, între 150 și 250 kg K2O/ha. Se recomandă utilizarea îngrășămintelor fără clor, deoarece mazărea este sensibilă la acest element.
Magneziul este frecvent deficitar pe solurile ușoare. În medie, sunt necesare aproximativ 60 kg MgO/ha, iar în caz de carență se poate interveni și foliar cu sulfat de magneziu.
Deficiențele de mangan pot apărea pe solurile calcaroase și se corectează prin aplicări foliare.
Irigarea mazării
Mazărea are cerințe moderate față de apă, dar este sensibilă în fazele critice, în special la înflorire și formarea păstăilor. Solul trebuie menținut reavăn, evitând atât deficitul, cât și excesul de apă.
Lipsa apei duce la păstăi deformate și umplere slabă a boabelor. Excesul de umiditate favorizează creșterea vegetativă și dezvoltarea bolilor.
Se utilizează frecvent irigarea prin aspersiune după semănat, iar în condiții de resurse limitate de apă se recurge la irigare prin picurare.
Recoltarea
Momentul recoltării depinde de destinația producției. Pentru industria de procesare, intervalul optim este scurt, de aproximativ 2–3 zile, fiind determinat prin evaluarea maturității boabelor.
Producțiile variază între 2 și 7 t/ha pentru boabe verzi, în funcție de soi și condițiile de cultură.
Pentru producția de păstăi destinate consumului proaspăt, recoltarea începe la 65–70 de zile de la semănat, iar producțiile pot ajunge la 5–10 t/ha.
După recoltare, păstăile trebuie păstrate la temperaturi de 2–3 °C pentru menținerea calității.
