Staţiunea de Cercetare, Dezvoltare Legumicolă (SCDL) trage un semnal de alarmă şi solicită ajutor în contextul în care un plan urbanistic zonal lansat în dezbatere publică de Primăria Municipiului Buzău ar determinarea împărţirea terenurilor instituţiei prin intermediul unor drumuri.
Potrivit SCDL, planul cadastral ar conduce la afectarea activităţii de cercetare şi conservare pe care specialiştii o desfăşoară.
În acest context, instituţia solicită factorilor de decizie să nu aprobe divizarea terenurilor agricole prin intermediul unor drumuri de acces.
Potrivit administraţiei locale, în momentul aprobării PUZ-ului se va ţine cont de solicitările SCDL.
SCDL, ca unitate strategică de cercetare şi dezvoltare pentru zona bazinului legumicol Buzău şi a judeţelor limitrofe, are în prezent preocupări în domeniul ameliorării, selecţiei conservative şi producere a materialului biologic la soiurile de legume şi flori, optimizare a tehnologiilor de cultură pentru culturile din câmp deschis şi spaţii protejate, protecţiei plantelor.
Pentru diseminarea rezultatelor cercetării ştiinţifice desfăşurate în cadrul sectorului de cercetare şi promovarea mai eficientă în producţie a acestor rezultate a fost înfiinţat şi activează în cadrul instituţiei un Centru Regional de Consultanţă în Horticultură.
Nu se joacă deloc. Cât este covrigarul la putere își permite orice. Noi suntem proști că nu ieșim în stradă și să-i luăm la goană. Vin alegerile? Ochii mari la plocoane in Simileasca și pe Primăverii.
Domnul primar Toma se joacă cu 🔥 focul .
Nu se joacă deloc. Cât este covrigarul la putere își permite orice. Noi suntem proști că nu ieșim în stradă și să-i luăm la goană. Vin alegerile? Ochii mari la plocoane in Simileasca și pe Primăverii.