6.4 C
București
joi, 21 noiembrie, 2024

-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleUn nou târg de produse tradiţionale româneşti în sectorul 4 al Capitalei,...

Un nou târg de produse tradiţionale româneşti în sectorul 4 al Capitalei, în perioada 15 -17 martie 2024

Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) organizează, în perioada 15-17 martie 2024, Târgul „Poftim din România – Vatra Satului în sectorul 4”, în parteneriat cu Primăria Sectorului 4 şi cu sprijinul Cooperativei Agricole Caprirom Sud Muntenia.

„Vatra satului şi obiceiurile sale fac ca valorile zonelor rurale şi ale neamului românesc să dăinuie. Toate acestea se regăsesc prin truda şi munca oamenilor gospodari prezenţi la târgul „Poftim din România! Vatra Satului în sectorul 4”.

Aici vom întâlni o parte din tradiţiile şi produsele autentice ale satului românesc oferite de producătorii locali. E datoria noastră, a tuturor, să le arătăm preţuirea şi sprijinul nostru cumpărând şi consumând produse româneşti”, a declarat ministrul Agriculturii, Florin-Ionuţ Barbu.

În cadrul târgului vor fi expuse produse atestate tradiţional din categoria lactate, carne, băuturi spirtoase, dar şi produse care au dobândit menţiunea „produs montan”, în special miere şi produse ale stupului. De asemenea, se vor regăsi produse care au obţinut protecţia la nivel european, precum: brânză „Telemea de Sibiu” – IGP, magiun de prune Topoloveni – IGP, vinuri – DOC, precum şi produse apicole ecologice.

„Produsele româneşti se remarcă prin diversitatea şi calitatea lor, reflectând tradiţiile bogate şi resursele naturale ale ţării.

Producătorii români au o contribuţie semnificativă în economia naţională şi îşi pun amprenta în industrie, oferind o gamă variată de bunuri, de la alimente locale pline de savoare până la produse artizanale.

Apetitul pentru produsele autohtone reprezintă, în acelaşi timp, un sprijin pentru economia locală şi o modalitate de a promova identitatea culturală”, susţin organizatorii.

În cadrul târgului vor fi organizate ateliere de pictură, sculptură şi panificaţie pentru copii, unde aceştia vor avea ocazia de a deprinde secretele meşteşugurilor tradiţionale.

‹ adv ›

Târgul „Poftim din România! Vatra Satului în sectorul 4”, din parcul Tudor Arghezi, va fi deschis în 15 şi 16 martie 2024, între orele 9:00 – 19:00, iar în ultima zi, 17 martie 2024, programul va fi de la ora 9:00 până la ora 16:00.

‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

‹ adv ›

Tulcea: Peste 50 de producători agricoli, la Târgul de toamnă

Peste 50 de producători agricoli şi meşteşugari participă, începând de vineri, în centrul oraşului Tulcea, la Târgul de toamnă,...

Toamna Buzoiană 2024: Târgul de tradiție cu delicii locale și spectacole artistice

Primăria municipiului Buzău şi Direcţia pentru Agricultură Judeţeană organizează, în perioada 20-22 septembrie, cea de-a XVIII-a ediţie a Târgului...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole