Exporturile franceze de vin şi băuturi spirtoase au scăzut anul trecut, după nivelul record post-COVID, deoarece inflaţia a afectat cererea, iar distribuitorii din SUA au lichidat stocurile existente, a anunţat marţi Federaţia Exportatorilor Francezi de Vinuri şi Băuturi Spirtoase (FEVS), transmite Reuters.
Vinul şi băuturile spirtoase sunt una din categoriile care contribuie cel mai mult la exporturile Franţei. Sectorul a devenit din ce în ce mai dependent de vânzările externe, pe fondul scăderii consumului intern, care a afectat unele zone de producţie, cum ar fi Bordeaux.
Vânzările peste hotare de vin şi băuturi spirtoase s-au situat anul trecut la 16,2 miliarde de euro, un declin de aproape 6% faţă de nivelul record din 2022, a precizat FEVS.
Cu toate acestea, vânzările din 2023 reprezintă al doilea cel mai ridicat nivel, în ceea ce FEVS a numit „o aterizare lină” după creşterea cererii în urma pandemiei.
În termeni de volum însă, exporturile franceze de vin şi băuturi spirtoase au scăzut şi mai mult, cu peste 10%. SUA, cea mai mare piaţă de export pentru vinul şi băuturile spirtoase franceze, a raportat un declin de 22% al importurilor din Franţa, la 3,6 miliarde de euro.
În China, încetinirea economiei afectează speranţele unei majorări a cererii, importurile din Franţa înregistrând anul trecut un declin de peste 6%, la 1,2 miliarde de euro.
În acest an, sectorul se confruntă cu incertitudini economice şi politice, dar lichidarea stocurile existente în SUA reprezintă un motiv de optimism, susţine Picard.
Citește mai multe știri agricole accesând acest link.